Actualitate

Reînnoirea parteneriatului dintre municipalitate şi Centrul Europe Direct, pe agenda Consiliului Local

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, structură gazdă pentru Centrul Europe Direct, a solicitat municipalităţii un sprijin financiar anual în perioada 2013-2017, cofinanţare necesară pentru a îndeplini cerinţele Comisiei Europene, în cadrul noului plan de aplicaţii şi proiecte.

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a transmis Primăriei că organizaţia a primit invitaţia de a depune un nou plan de acţiune şi o nouă aplicaţie în cadrul Apelului privind găzduirea centrelor de informare publică cunoscute sub denumirea Reţeaua Centrelor de Informare Europeană Europe Direct pentru perioada 2013-2017.

De asemenea, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a solicitat municipalităţii acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 6.000 euro/an pentru perioada 2013-2017, în condiţiile în care bugetul estimativ al Centrului Europe Direct este de aproximativ 40.000 de euro/an, din care 50% vor reprezenta subvenţia atribuită de DG COMM.


În perioada 2009-2012, activităţile CED Bistriţa au fost finanţate 50% de către Comisia Europeană prin reprezentanţa sa din România şi 50% din fonduri proprii, prin aportul organizaţiei şi sprijinul financiar acordat de Consiliul Local, în calitate de partener, la realizarea proiectului Centrul Europe Direct Bistriţa.

Deoarece actuala reţea de centre de informare Europe Direct pentru publicul larg  îşi încheie mandatul în 2012, fiind prevăzut un al treilea mandat al reţelei pentru o perioadă de cinci ani (2013-2017), pentru continuarea activităţilor propuse Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a depus o cerere de finanţare pentru solicitarea unei subvenţii de asistenţă tehnică de la Comisia Europeană în cadrul apelului de propuneri de proiecte lansat pentru perioada 2013-2017.

Solicitanţii selectaţi pot primi din partea Comisiei un grant anual pentru acţiune sub forma unei sume care variază între 12.000 de euro şi 20.000 de euro pe an, pentru fiecare centru. Solicitantul trebuie să asigure o cofinanţare adecvată pentru a îndeplini cerinţele pentru un centru de informare Europe Direct în ceea ce priveşte personalul, sediul şi activităţile.

Pentru continuarea activităţilor propuse, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a depus o cerere de finanţare pentru solicitarea unei subvenţii de asistenţă tehnică de la Comisia Europeană în cadrul apelului de propuneri de proiecte lansat pentru perioada 2013-2017.

Contribuţia municipiului Bistriţa, în limita sumei de 6.000 de euro/an, reprezentând cofinanţare, va fi prevăzută în bugetele de venituri şi cheltuieli ale municipiului Bistriţa pe anii 2013 – 2017.

Proiectul de participare a municipiului Bistriţa, în calitate de partener, va fi discutat miercuri în Consiliul Local.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS