Social

Renumitul sirop natural de cătină cu miere, care previne răcelile, preparat de o năsăudeancă

(FOTO) Dacă nu v-ați vaccinat antigripal, vă puteți proteja de bolile de sezon altfel, cu ”Darul florilor”. Nu de alta, dar afecțiunile respiratorii își fac deja simțită prezența și prin părțile noastre. În Bistrița-Năsăud la medici s-au prezentat peste 2000 de persoane cu viroze și 160 cu pneunomie.

Mihaela Talpoș din Năsăud a venit la Târgul ”Produs în Bistrița-Năsăud” cu miere din propria stupină pe care le vinde sub brandul ”Darul florilor”. În afară de diversele sortimente de miere, ea a adus și sirop de cătină cu miere nepasteurizat care este foarte bun pentru întârirea sistemului imunitar.

”Conține foarte multă vitamina C. L-am făcut în special pentru copii, e numai din sucul de cătină presat la rece și miere polifloră. Copiii trec mai bine peste iarnă, peste viroze, nici răcelile nu durează atât de mult, nu ajungem la medicamente. Folosim doar ceaiuri de plante și produse tot din stupina noastră, preparatele pentru întărirea imunității: miere cu propolis, miere cu propolis și polen. Combinate și consumate constant ne întăresc și ne ajută să trecem cu bine peste sezonul rece”, a spus Mihaela Talpoș.

Cătina este un fruct de-a dreptul miraculos, care are cea mai mare cantitate de vitamina C și betacaroten, de 10 ori mai mult decât citricele. Ea combate infertilitatea și este un excelent remediu împotrivă procesului de îmbătrânire. Fructele de cătină conțin numeroși antioxidanți cu rol în susținerea sistemului imunitar și protecția organismului împotriva multor boli. Cercetări efectuate în Marea Britanie au descoperit capacitatea cătinei de a inhiba dezvoltarea unor tumori. Este un redutabil antidepresiv, antiacneic, rinite, boli cronice pulmonare.

Pentru ca bolile de sezon să ne ocolească sau măcar să nu ne afecteze prea mult, Mihaela Talpoș ne recomandă să nu ne lipsească din casă mierea pe care o putem consuma și la micul dejun, și la un ceai, în orice combinație.

”Ne mai ajută mult propolisul sub formă de tinctură sau preparatele cu polen crud. De asemenea, ne mai ajută cătina pe care o putem consuma sub formă de sirop sau păstrăm fructul întreg și-l punem direct în miere. Produsele noastre pot fi găsite online pe pagina Darul florilor și la târguri”, a spus ea.

La târgul de la Bistrița, Mihaela Talpoș a adus și lumânări.

”Sunt făcute cu ceara noastră de la faguri. Am obținut brăduți, îngerași cu niște forme de silicon. Aceste lumânări ionizează aerul, e un miros curat. Sunt recomandate în special celor care au alergii. E foarte calmantă această lumânare”, a mai spus ea.

Familia Talpoș are acum 200 de familii de albine. ”La nivel mai mare am început din 2010, avem acum vreo 200 de familii în zona Năsăudului și la Căianu Mic. Din aprilie și până în august le purtăm prin toată țara. Anul a fost unul dificil. Începutul sectos și apoi ploi. S-a scuturat nectarul de pe floare. În ce privește salcâmul a fost rău, dar s-a mai salvat partea de fâneață, polifloră, după ploi. E posibil ca mierea să înceapă să se scumpească pentru că sunt cantități mai mici”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS