Actualitate

Restricții ridicate în două comune din Bistrița-Năsăud

Conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud nr. 92/20.11.2020, în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori – Șieu, Cetate și unitățile administrativ-teritoriale din județ pentru care nu au fost introduse restricții prin Hotărâri ale CJSU adoptate începând cu data de 15.10.2020, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00.

Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.


Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, măsura fiind valabilă la nivel național.

Aceste prevederi intră în vigoare în 21 noiembrie.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3237823036347164

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS