(FOTO) Nu e nevoie de prea mulţi bani, ci de idei şi de imaginaţie ca să transformi locul în care munceşti sau înveţi într-unul în care să vii cu plăcere. Au dovedit-o cadrele didactice de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 6 din Bistriţa care au creat, împreună cu părinţii copiilor, „grădina verde înmiresmată”.
Aşa s-a numit proiectul scris de Asociaţia „Inventis” în colaborare cu Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6 Bistriţa şi finanţat cu 9000 de lei de Fundaţia Mol România, prin programul Spaţii verzi.
Denumirea se potriveşte însă ca o mănuşă. În curtea spaţioasă a grădiniţei de-a lungul timpului s-a tot făcut câte ceva: Grădina Zânelor, printr-un proiect Comenius, unde sunt cultivate legume, o mică fermă urbană cu iepuri, găinuşe şi chiar cu o familie de arici. Anul acesta a fost dedicat „Grădinii verzi înmiresmate”. Copiii au aflat curiozităţi din lumea plantelor şi animalelor, au făcut pe detectivii curăţeniei şi au pictat pietrele din curte. Părinţii şi profesorii s-au ocupat să înfrumuseţeze gardul grădiniţei pe care au pictat, la rândul lor, scene din cele patru anotimpuri.
Liana Moldovan – directorul Grădiniţei cu program prelungit nr. 6 Bistriţa: „Noi avem grijă de natură tot timpul. Am mai avut proiecte Comenius şi Erasmus în care am avut grijă de natură. Am făcut acest spaţiu pentru realizarea activităţilor în aer liber. Am avut pergola unde se puteau desfăşura activităţi în aer liber şi când ploua, dar am montat băncuţe, am amenajat acest rondou cu flori în jurul căruia am pus pietrele pictate de copii. Cred că vor preţui mai mult acest loc fiindcă şi-au adus şi ei contribuţia la amenajarea lui. Mai avem în curte Grădina Zânelor cu legume, realizată în 2014, dar pe care o îngrijim mai departe şi mai avem o minifermă urbană cu iepuri şi păsări. Copiii se simt responsabilizaţi. Ştiu că trebuie să avem grijă de legume, animalele şi păsările trebuie hrănite, copiii fac asta. Avem copilaşi care vin de acasă cu morcovi pentru iepuraşi”.
Andrei Stan, vicepreşedintele Asociaţiei Inventis, s-a declarat foarte mulţumit de ce s-a făcut cu bani atât de puţini. „Asociaţia Inventis e un ONG nou. Noi am încercat să identificăm proiecte pentru tineret şi să le transformăm în lucruri frumoase. Unul este cel de la Bistriţa, de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6 unde am obţinut o finanţare destul de micuţă, dar banii au fost direcţionaţi aşa de bine încât lucrurile se văd foarte bine. S-a făcut aici un spaţiu verde corespunzător unde copiii găsesc un mediu mult mai pritenos şi vin cu zâmbetul pe buze la grădiniţă. Finanţarea a fost de 9000 de lei”.
Cadrele didactice, copiii, părinţii şi invitaţi de la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Bistriţa au sărbătorit joi finalizarea proiectului.
La Grădinița nr. 6 au mers în vizită și prefectul Ovidiu Frenț și subprefectul Ciprian Ceclan. ”Ovidiu Frenţ a reamintit că Instituția Prefectului a susținut de la început acest proiect și este bucuros că a fost dus cu bine la capăt în folosul copiilor, care și ei au făcut parte din proiectul cu multă verdeață și flori. De asemenea a felicitat, alături de copiii preșcolari, cadrele didactice și pe toți cei care au lucrat cu folos la acest proiect”, informează Prefectura.
Bravo ! Felicitari celor care au muncit . Dar copiii si d-vs trebuie sa stiti ca primarul si administratia face exact pe dos. In timp ce voi creati spatii verzi cei din urma le distrug prin proiecte aiuristice, inutile si neprietenoase cu MEDIUL A se vedea felul in care primaria doreste sa distruga sute de mp de spatii verzi si taierea a sute de copaci tineri din PIATA CENTRALA si parcul EMINESCU. Ar fi bine ca educatorii acestei gradinite sa-i duca la cursuri si pe cei din primarie sa invete de la micii ecologisti dragostea fata de flori, copaci si plante in general.