Robo dog și drona multispectrală, prezentate de Facultatea de Silvicultură și Cadastru din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj la Bistrița, în curtea Complexului Muzeal, unde are loc ”Târgul de viitor”, au atras toate privirile și au stârnit interesul viitorilor absolvenți de liceu către o carieră în domeniul geodeziei.
”Am venit cu mai multe instrumente pe care le folosim noi în departament și pe care le utilizează studenții noștri în aplicațiile practice. De exemplu, acest Robo Dog care se poate utiliza în cadrul misiunilor periculoase unde ar fi destul de riscant să trimitem oameni. El poate să facă scanarea 3D a unei canalizări. În caz de avarie, putem idetifica zonele cu fisuri, cu probleme, putem crea o realitate virtuală, utilizând un scanner care se poate monta pe acest Robo Dog. Studenții învață să-l folosească, au inclusiv o materie de modelare 3D, au parte de fotogrametrie, fotogrametrie digitală, unde mânuiesc inclusiv drone, obțin în timp record un model tridimensional al unei suprafețe întinse. De exemplu, cu o dronă pe care am adus-o aici, la Târgul de Viitor, putem să cartografiem o suprafață de 30 de ha în maxim 10 minute. E vorba de obținerea modelului tridimensional. Avem expusă o dronă multispectrală care permite inclusiv evaluarea stării de sănătate a vegetației. Putem vedea dacă acea vegetație e sau nu sănătoasă, e sau nu afectată de dăunători sau putem evalua ce tip de cultură este într-un anumit loc”, ne-a spus Suba Elemer, șef lucrări la specializarea Măsurători terestre și cadastru.
Drona multispectrală, al cărei preț pornește de la 8000 de euro, permite verificarea stării culturilor și îi dă posibilitatea fermierului să aplice diferențiat tratamente, acolo unde sunt dăunători, ceea ce aduce economie în buget și crește calitatea culturii.
”Noi, ca Universitate, putem furniza astfel de servicii către fermieri, dacă sunt interesați ca să nu mai investească în astfel de echipamente fiindcă, pe lângă dronă, trebuie și softul de procesare a imaginilor și o stație grafică, dar e nevoie și de specialist să analizeze imaginile finite. Am sesizat că tehnologia îi atrage pe tineri, inclusiv noi, în cadrul Facultății de Silvicultură și Cadastru, avem din ce în ce mai mulți tineri atrași de tehnologia cu care ne desfășurăm munca de zi cu zi. De exemplu, la Silvicultură, am avut împreună cu colegii profesori un proiect de monitorizare a atacurilor de ipide. Am încercat să monitorizăm și să identificăm timpuriu acei indivizi care sunt atacați pentru a fi extrași în timp util și nu a nu propaga mai departe. Atacul ipidelor se vede când e prea târziu, când arborele e distrus și ipidele sunt plecate. Degeaba îl extragem când ele sunt plecate, ar fi trebui extras când sunt acolo cu tot cu respectivii dăunători”, a adăugat Suba Elemer.
Despre tehnologiile noi pe care le învață viitorii ingineri specializați în geodezie, am vorbit și cu decanul Facultății de Silvicultură și Cadastru, Tudor Sălăgean.
”Studenții, în special cei de la Măsurători terestre și cadastru, lucrează foarte mult cu aceste tehnologii, cu tot ce înseamnă parte de drone, zboruri fotogrametrice cu diferiți senzori pentru modelare 3D, pentru depistarea diferitelor atacuri de dăunători. Studenții lucrează și pe tehnologia de scanare laser terestră, tot ce înseamnă parte de modelare 3D a construcțiilor de care au nevoie arhitecții pentru reabilitarea construcțiilor, etc. Rolul inginerului geodez este extrem de vast, depind foarte multe alte domenii de ingineria geodezică. Drept urmare, meseria este extrem de căutată pe piața muncii. Studenții noștri, începând cu anul II sunt deja curtați de companii pentru a fi angajat part time. Noi încurajăm studenții să se angajeze și să lucreze pentru a-și îmbunătăți abilitățile practice. Punem un accent foarte mare pe partea practică. Interesul este mare, ca atare anul acesta, la admiterea din 2025, avem o capacitate de școlarizare mărită. Dacă anul trecut am avut 80 de locuri la specializarea Măsurători terestre și cadastru, anul viitor vom avea 120 de locuri. Suntem singura facultate din țară care avem program de Măsurători terestre și cadastru în limba engleză pentru că meseria e căutată și în străinătate. Avem mulți absolvenți care profesează nu doar în Europa, ci și în Australia și SUA, iar la noi avem multe companii străine”, a spus decanul Tudor Sălăgean.
Potrivit acestuia, după județul Cluj, Bistrița-Năsăud are cei mai mulți studenți la această facultate, un rol în atragerea studenților având și evenimentul care a devenit deja de tradiție, Târgul de Viitor.
Acesta a început, miercuri, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, unde sunt prezente cu standuri și informații universități din toată țara, cele mai multe din Transilvania, așa că elevii pot afla mai multe despre oportunitățile pe care le au dacă aleg să își continue studiile după absolvirea liceului. Fiecare universitate are propriul stand, iar reprezentanții ei le vor oferi și mâine detalii elevilor interesați de anumite profile și specializări.
Mâine va fi un atelier de teatru coordonat de studenții Universității de Arte din Târgu Mureș. Elevii interesați de geografie și mediu vor afla ce înseamnă să fii ambasador climatic și vor testa laboratorul mobil pentru măsurarea calității aerului.
Academia Forțelor Terestre Sibiu va organiza, tot mâine, un atelier airsoft.
Adaugă comentariu