Primarul oraşului Sîngeorz-Băi Roland Vening a declarat, miercuri, că procurorii DNA l-au apelat telefonic şi i-au transmis citaţia prin fax anunţându-l că îl aşteaptă marţi la Bucureşti.
„M-au sunat şi m-au întrebat dacă am ceva împotrivă să primesc citaţia prin fax fiindcă trebuia să ajung marţi la Bucureşti şi nu mai era timp să-mi parvină prin poştă. Nu am avut nimic împotrivă fiindcă, oricum, aveam un drum la Ministerul Dezvoltării Regionale şi am fost şi la DNA. Mi s-a luat o declaraţie de două ore şi jumătate referitoare la ce a apărut în Gândul în data de 25 iulie a.c. cu referire la secretarul general al PSD Liviu Dragnea”, a spus Venig.
Primarul a declarat că procurorii au analizat „sintactic şi morfologic” fiecare cuvânt pe care el l-a rostit în declaraţia respectivă fiind interesaţi mai mult de felul în care el a procedat la referendum decât de o eventuală legătură directă cu Liviu Dragnea.
„Cred că am ascultat împreună cu procurorii de zeci de ori înregistrarea aceea. Era de faţă şi avocatul lui Liviu Dragnea, dar nu m-a întrebat nimic, nu mi-a făcut nici măcar un semn, pur şi simplu îşi nota. Eu am răspuns întrebărilor procurorilor, dar mi s-a părut că ei încearcă mai mult să afle ce am făcut eu şi că nu erau interesaţi prea mult de o eventuală legătură a mea cu Liviu Dragnea”, a spus Venig.
Primarul a declarat că le-a explicat procurorilor că i-a spus presupusului raportor PSD (reporter „Gândul” – n.r.) ce a făcut în timpul campaniei electorale ca să conştientizeze lumea să meargă la vot.
„Când am spus că mergem în toate serile pe la localnici pe la orele 20.00-22.00, m-am referit la faptul că nu îi găsim ziua pe oameni acasă, ei fiind plecaţi la câmp. Putem discuta politică doar când se întorc seara. La fel am procedat în toate campaniile electorale. Am discutat cu oamenii şi le-am spus să meargă la vot. Cred că e firesc să facem acest lucru ca politicieni. Când am pomenit de feţe, că vedem ce feţe au, m-am referit la faptul că unii nu vor să stea de vorbă cu noi şi atunci nu îi agasăm. Îi abordăm pe cei dispuşi, interesaţi de ce avem să le spunem. Lucrăm pe secţii de votare de mult timp, nu doar de la referendum”, a spus Venig.
Edilul a declarat că le-a explicat procurorilor că, în declaraţia dată presupusului raportor, a făcut şi o „gafă”.
„Am făcut şi o gafă, cea legată de Loganul Primăriei Sîngeorz-Băi. Se şi aude în înregistrare că eu râd. Deţinem maşina respectivă, dar am încredinţat-o în perioada referendumului Prefecturii Bistriţa-Năsăud care ne-a cerut să o punem la dispoziţie ca să transporte ce avea de transportat la cele şapte secţii de votare. Acest lucru se poate verifica. În momentul în care eu am dat aceste declaraţii, era cedată deja Prefecturii”, a declarat Roland Venig.
Primarul a spus că procurorii DNA nu păreau însă interesaţi de ce anume a făcut el în ziua votului, ci mai degrabă de ce a spus în înregistrarea respectivă postată pe gândul.info.
„Iniţial eu nu am ascultat-o, dar am auzit-o de vreo 17 ori la DNA. Cred că acum o ştiu pe de rost. Totuşi, în ce priveşte audierea, pot spune că procurorii s-au purtat civilizat cu mine. Am jurat că spun adevărul şi l-am spus fiind creştin. La referendum, la Sîngeorz-Băi a fost participare la vot de 33%, sub media judeţeană de 35%. Dacă nu aveam turişti în staţiune, făceam 29%”, a spus Venig.
El a declarat că, potrivit procurorilor DNA, zilele acestea sunt citaţi ca martori în dosarul Liviu Dragnea şi ceilalţi primari sunaţi de Gândul.
„Mi-au spus că eu sunt primul şi că urmează restul primarilor. Eu am semnat declaraţi şi am plecat. Nu am întrebat dacă voi fi pus sub acuzare”, a spus Venig.
Conform gândul.info, primarul Venig Roland, edilul oraşului Sângeorz-Băi (Bistriţa-Năsăud), a răspuns presupusului raportor PSD în timp ce era în şedintă cu membrii Biroului Electoral şi cu reprezentanţii MAI. Reprezentantul USL a raportat că a organizat oamenii care se ocupă de transport pe secţiile de votare. „Mergem seara la oameni, în jurul orei 22. Vedem cine, cum sunt, ce feţe au. În funcţie de cum se prezintă mergem noi după ei. Nu vrem să facem vâlvă. Ideea este să ducem cât mai mulţi. Facem exact cum ne-a învăţat Dragnea. Suntem echilibraţi cu maşini pe secţiile de votare. Avem cam cinci autoturisme ale membrilor de partid. Dacă nu ne ajung, ducem şi cu Loganul de la primarie. E un Logan bun, cu opt locuri. Noi vrem să ducem cât mai multă lume, nu neapărat cum să voteze”.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu