România la răspântie

Am trecut fără să sesizăm dintr-o lume complicată într-o lume complexă. Globalizarea a adus o sumă uriaşă de oportunităţi dar are şi efecte indezirabile şi uneori inevitabile. Luptei împotriva terorismului i s-au adăugat anexarea de către Rusia a zonei Crimeea, Brexit-ul, alegerile antisistem din SUA, fenomenul ISIS şi războiul din Siria, incendierea nordului Africii, lovitura de stat din Turcia, imigraţia, complicarea geopolitică a Mării Chinei de Sud şi multe alte evenimente aproape imposibil de anticipat dar cu magnitudine mare asupra arhitecturii lumii. Uniunea Europeană, într-o criză funcţională, este aproape la capătul puterii de a se menţine.

Globalizarea a descătuşat forţele lumii şi a imprimat tehnologic o viteză de desfăşurare încât nimeni nu poate anticipa viitoarele evoluţii, nu ştie ce se întâmplă la modul prezent şi nici nu îşi poate explica cum am ajuns aici. Un lucru este clar, bogaţii au devenit în ultimul timp tot mai bogaţi iar săracii tot mai săraci. Istoria ne învaţă că astfel de polarizări duc la violenţă. România se găseşte într-o situaţie de apartenenţă la NATO şi la UE, organisme care nu îşi găsesc drumul, stabilitatea iar previziunile sunt greu de schiţat. Singura certitudine a lumii de azi e incertitudinea. Alegerile de anul viitor din Germania şi Franţa vor amplifica starea de nesiguranţă cel puţin până când se vor compatibiliza părţile lumii euroatlantice.

Dacă ne-am închipui România ca un organism viu am vedea că sistemul osos, asimilat cu industria siderurgic,ă a fost neutralizat de firmele ruseşti iar ce ne-a rămas nu ne ţine în picioare. Al doilea metal ca utilizare în industrie, aluminiul, aparţine ruşilor. Sângele industriei, petrolul şi gazele aparţin austriecilor şi ruşilor. Sistemul circulator ar putea fi asimilat cu infrsstructura rutieră, feroviară, navală şi aeroportuară, este în suferinţă gravă. Din 9 combinate de ciment care ar putea fi asimilat cu sistemul muscular nu mai avem nimic, fiind proprietatea francezilor şi nemţilor. Tot asimilat cu muşchii unei fiinţe vii sunt industriile materialelor de construcţii care acum sunt deţinute de austrieci. Ficatul care ar putea fi asimilat cu industria chimică şi petrochimică, ce numără 32 de combinate legate tehnologic între ele ca multinaţionalele de azi, este grav bolnav. Cumpărăm mixturile asfaltice necesare asfaltării drumurilor de la unguri. Plămânii, adică pădurile, sunt diminuaţi şi intoxicaţi, respiră greu şi pentru austrieci. Capitalul financiar şi piaţa asigurărilor le putem asimila cu oxigenul care ne asigură viaţă, dar aparţine altor neamuri şi îl primim cu porţia şi otrăvit. Sufletul naţiunii, adică inima abia mai bate şi e tot mai înstrăinată. Ochii naţiunii sunt obosiţi şi nu mai privesc nici către Dumnezeu. Toiagul în care ne-am sprijinit de la naştere ca popor, adică biserica, este şubred. Sistemul imunitar, adică armata, poliţia, serviciile şi justiţia, sunt epuizate fizic şi psihic. Sănătatea nu mai poate trata un organism atât de afectat. Acest organism nu mai are nici vise nici visuri. Această fiinţă imaginară nu îşi produce pâinea cea de toate zilele. O cumpără otrăvită de la străini sau o primeşte de pomană în crucea uliţei cum n-a făcut neam de neamul lor. Educaţia naţiunii este atât de bolnavă încât nu mai are energia de a se prezenta la medic şi, resemnată, aşteaptă să moară. Copiii acestui bolnav numit România au plecat departe de casă. Nepoţii bolnavului învaţă istoria Nibelungilor, a Cidului, despre luptele Reginei Isabela cu maurii şi despre zidul lui Hadrian.

Pentru că trăim în spaţiul spiritualităţii ortodoxe, ar fi bine să fim de acord cu Dostoievski, care spunea că vinovaţi suntem toţi şi pentru toate. Pentru malpraxis-ul acesta trebuie să se plătească. Aş vrea ca toţi candidaţii pentru Parlamentul României să completeze şi corecteze imaginea pe care eu am schiţat-o sumar. Aceşti parametri de stare ai naţiunii să fie prezentaţi poporului în toate dataliile, să renunţăm la minciuni unii faţă de alţii şi să ducă la un angajament electoral simplu.

Întreb toţi candidaţii. Sunteţi în stare să opriţi dezastrul, să recuperaţi ce mai poate fi recuperat şi să consolidaţi o societate rezistentă la şocurile viitorului? Sunteţi în stare să suportaţi greutatea istoriei la împlinirea unui secol de când România s-a întâlnit cu clipa astrală pe traiectoria istoriei neamurilor? Aveţi puterea de a vă îndrepta privirile spre cimitirele unde îşi dorm somnul de veci ostaşii care s-au jertfit pentru realizarea Unirii? Aveţi puterea de a vizita cimitirele închisorilor în care fără mormânt şi cruce îşi dorm somnul de veci toţi liderii Unirii? Dacă în urma întrebărilor veţi înţelege deplin povara şi responsabilitatea angajamentului afectiv cu propria persoană şi la depunerea jurământului îl veţi lua ca martor pe Dumnezeu şi veţi înţelege că Parlamentul este între Dumnezeu şi poporul român, voi trăi un sentiment de încurajare a speranţei. Răspunsul dumneavoastră va fi prestaţia pe parcursul mandatului.

Col. (rez.) Ioan Gaftone