Social

Romsilva va planta în județ, primăvara aceasta, peste 140.000 de puieți

Direcția Silvică Bistrița-Năsăud va împăduri, în primăvara acestui an, o suprafață totală de circa 29 de ha din care circa 20 de ha în suprafețele proprietate publică a statului român, iar diferența în suprafețele cu contracte de administrare de către RNP-Romsilva.

Vor fi plantați 143.000 de puieți forestieri din speciile molid, brad, fag, gorun, paltin de munte și cireș.

Direcția Silvică Bistrița-Năsăud anunță că este deschisă la colaborarea cu școli, licee, instituții, asociații sau voluntari care doresc să participe la activitatea de împăduriri din această primăvară.

Într-un interviu acordat Timp Online, directorul Direcției Silvice Bistrița, Gheorghe Ivan, a declarat că pepiniera de peste 20 milioane de euro ce urma să fie realizată pe 26 de hectare, lângă Parcul Industrial Bistrița Sud, care s-a vrut a fi ”cea mai mare și mai modernă pepinieră din țară” cu o producție estimată la 19 milioane puieți de rășinoase anual, nu se va face. Aceasta deși, în 2021, deputatul Robert Sighiartău, dădea drept sigură investiția așa cum Timp Online a scris AICI.

”Nu se va face pepiniera cu bani din PNRR. Am mai propus să facem și o pepineră cu o linie tehnologică mai mică, pentru producția a 400.000 de puieți/ an în containere, dar nu ni s-a aprobat nici măcar aceea. Așa că am mărit planul de puieți în sistem clasic pentru că este o rușine să cumpere Romsilva puieți, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Nu producem la Sărata – unde avem 14 ha – puieți de rășinoase fiindcă nu avem personal, dar vom produce puieți ornamentali de talie înaltă la Heniu. Din păcate, nu găsim forță de muncă, nu mai sunt oameni care să vrea să prășească. De-asta ne-am orientat spre sistemul acesta modern de producere în recipiente, unde, cu câțiva oameni, rezolvai problema“, a spus Gheorghe Ivan.

Campania de plantare de puieți va începe de îndată ce va permite vremea.

Luna Plantării Arborilor este marcată anual între 15 martie și 15 aprilie, conform Codului Silvic.

Etichete

10 comentarii

  • De tăiat, cred că s-au tăiat anul trecut mai mult decât dublul celor care se plantează anul acesta. Și au fost arbori maturi .

    24
    4
    • Pentru lemnul tăiat s-a câștigat ceva. Oare cat din profitul adus de lemnul tăiat se folosește pentru replantări. Dar putem adăuga la suprafețele defrișate și foarte multe zone din județ care au parcele supuse alunecărilor de teren sau care sunt arse de soare vara și care se pretează impaduriri

  • Domnule Ivan, ca sa fie gluma completa, la afirmatia „vom produce puieți ornamentali de talie înaltă la Heniu” trebuie sa mai adaugati ca arborii ornamentali vor avea culoare rosie si ii veti livra lui Lazany!

    17
    4
    • Puietii ornamentali ar trebui sa provina din China, Rusia ori Coreea de Nord ca sa fie obisnuiti cu mentalitatea psd-ista, sa nu sufere un soc adaptativ.

      15
      2
  • 140.000 puieți am plantat eu ca pădurar în cantonul meu într-un an 2013, în 2014 am plantat 60.000, în 2015 am plantat 35 . 000 .

    17
  • Dn le Ivan cu cine plantati cu muncitor din cadrul Regiei s au cu persoane fiztce ,aduse de padurari care sint platiti de unde, din bugetul familiei? Multumesc.

    5
    1
    • Directia Silvica Bistrita-Nasaud planteaza peste 95% din suprafete cu echipe de muncitori zilieri care vor fi platiti din fondul de regenerare, iar la actiune pot sa participe atat elevi in cadrul programului „Saptamana verde”, cat si studenti, institutii, asociatii sau alti voluntari.

    • Echipele de muncitori zilieri lucreaza sub coordonarea si supravegherea personalului silvic din cadrul directiei silvice, precum si elevii, studentii, institutiile, asociatiile si alti voluntari care ne solicita participarea la aceste activitati prin incheierea de protocoale de colaborare cu Directia Silvica Bistrita-Nasaud.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.