Actualitate

Rugăciune și concert în Biserica Evanghelică. Krauss: Putem privi cu mulțumire spre turn

(FOTO) În Biserica Evanghelică a avut loc o rugăciune ecumenică pentru comemorarea unui trist eveniment din istoria oraşului – incendiul care a afectat grav simbolul Bistriței în urmă cu nouă ani.

 

La ceremonie au luat parte preoți de mai multe confesiuni, primarul Ovidiu Crețu, directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, dar și fostul primar Vasile Moldovan, acum consilier local.

În timp ce protopopii rosteau ”Tatăl Nostru” în română, germană și maghiară, clopotele Bisericii Evanghelice au răsunat pentru a aminti de tragicul eveniment.

”Un eveniment deosebit de trist și traumatic îl comemorăm pentru că s-au împlinit nouă ani de la năprasnicul incendiu. Într-o splendidă seară de început de vară, o incredibilă veste m-a ajuns când eram la serbarea de sfârșit de an a fiului meu, la grădiniță. Ieșind afară din clădire, am văzut flăcările care mângâiau într-un mod oribil vârful turnului. Ce a urmat a fost pe de o parte foarte tragic, pe de altă parte încurajator pentru că acel incendiu a pus în mișcare o solidaritate pe care până atunci nu am experimentat-o. Le mulțumesc tututor celor care, cu mic cu mare, cu puțin sau mai mult, au contribuit la refacerea turnului și restaurarea parțială a bisericii. Face parte din ”minunea de la Bistrița”, care a început prin faptul că nu a fost și vânt atunci, altfel ardea toată Bistrița noastră iubită. Dumnezeu a avut grijă să nu se întâmple o nenorocire mai mare. Vreau să mă disociez de diferitele speculații care apar an de an în preajma acestei date. Ne-am întâlnit pentru a comemora această nenorocire a bistrițenilor, pentru că nu a fost numai a comunității evanghelice săsești. Ardea biserica și un bătrânel mi-a spus: ”Unde o să mai învețe copiii să citească ceasul? Eu la acest ceas am învățat să citesc ora”. Putem privi cu mulțumire spre cel mai înalt turn de piatră medieval din România, putem să ne uităm cu mulțumire spre Dumnezeu, care le-a potrivit bine pe toate în cele din urmă. Cum este deja o tradiție, rostim o rugăciune și ne ținem de mâni pentru a arăta că suntem unul, iar clopotele bat”, a spus preotul paroh al Bisericii Evanghelice CA, Johann Dieter Krauss.

Cu această ocazie a fost organizat, sub egida Centrului Cultural Municipal, un concert extraordinar vocal-simfonic susţinut de corul Appassionata Bistriţa, corul Viva la Musica al Forumul Democrat German din Cluj-Napoca şi Orchestra Colegiului de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, împreună cu soliştii Daniela Neamţ-Gilovan – soprană, Iulia Merca – alto, Ioan Mocian – tenor, Cristian Hodrea – bas. Dirijor – Francisc Mureşan.

În program, lucrări de W.A. Mozart – Motet „Ave Verum Corpus” K 618; Misa încoronării în Do major, KV 317 (Kyrie, Gloria, Bredo, Sanetus, Benedictus, Agnus Dei) și Gh. Firea: „Mântuire” – cantată pentru cor şi orchestră.

AICI puteți vedea mai multe fotografii.

 

După nouă ani

În seara zilei de miercuri, 11 iunie 2008, în jurul orei 19.40, la Biserica Evanghelică din Bistriţa s-a declanşat un incendiu devastator. Acesta a distrus şarpanta şi învelitoarea turnului, acestea prăbuşindu-se, o parte în exteriorul turnului, dar cea mai mare parte în interior, peste bolta ce acoperea ”sala muzeu de la baza turnului”. Au fost distruse şi planşeele din lemn de la nivele intermediare, producându-se şi prăbuşirea clopotelor şi a mecanismelor ceasului. Focul s-a extins şi la şarpanta navei centrale, distrugând o parte a valoroasei şarpante gotice. Pompierii, prezenţi la faţa locului din primele momente ale izbucnirii incendiului, cu mare greutate au reuşit să limiteze distrugerile, în special la şarpanta navei, împiedicând astfel producerea unui dezastru. Focul nu a pătruns în interiorul bisericii, obiectele de cult şi orga aflată în lăcaş rămânând intacte. Incendiul a fost stins după ce zeci de pompieri s-au luptat peste trei ore cu flăcările. După degajarea resturilor din interiorul turnului s-a constatat că cele două clopote s-au topit din cauza temperaturilor ridicate. Pagubele au fost estimate la aproximativ un milion de euro.

Biserica Evanghelică a intrat într-o nouă eră de reconstrucţie şi de promovare turistică, fiind reabilitată aproape complet. Prin refacerea turlelor şi acoperişului, înlocuirea clopotelor şi orologiului (distruse în timpul incendiului devastator din 11 iunie 2008), monumentul a capătat o nouă înfăţişare. Au fost realizate şarpanta de la nava bisericii, învelitorile pentru turn, lucrări de pietruire, zidării, zugrăveli, etc; a fost consolidată partea superioară a turnului şi balconul exterior. Pentru ca oamenii să poată vedea de la mare înălţime panorama Bistriţei, în 2012 a fost dat în folosinţă liftul modern care urcă în turnul Bisericii Evanghelice şi care a costat aproximativ 70.000 de euro. Turnul Bisericii Evanghelice a fost sfinţit în 8 decembrie 2012, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Biserica Evanghelică şi turnul ei, proprietate a Parohiei Evanghelice Confesiunea Augustană, au trecut în administrarea municipalităţii, în vederea reabilitării şi folosirii monumentului în scop ecumenic, cultural şi turistic. Turnarea celor trei clopote s-a făcut la 30 iulie 2009 şi au fost aduse la Bistriţa în data de 25 septembrie 2009. Noul orologiu din turn, unul de dimensiunea unei genţi diplomat şi ghidat de GPS, a fost dat în folosinţă în 2011, cu ocazia Zilelor Bistriţei. Clopotele, inscripţionate cu câte un verset biblic, au fost sfinţite în ziua de 11 octombrie 2009.

Prin anvergură, importanţă, realizare artistică şi arhitecturală, Biserica Evanghelică este cel mai important monument al oraşului vechi, dominat de silueta acesteia şi verticala turnului ei.

1 comentariu

  • Unul din cei care au contribuit substantial la reconstructia bisericii dand dovada de solidaritatea de care se amintea mai sus a fost tata, Roth Paul (Hari).
    Ar fi fost frumos ca si Parohia Evanghelica sa fi dat dovada de solidaritate cu putinii bistriteni de origine saseasca ce au mai ramas pe aici sau in viata, chiar daca nu au fost musai evanghelici.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.