Actualitate

S-a ajuns pe fundul sacului cu bani pentru medicamente compensate şi gratuite

Farmaciile din judeţ au ajuns, zilele acestea, pe fundul sacului cu bani pentru medicamente compensate şi gratuite. Deja, s-au eliberat mai multe medicamente pentru bolnavii de cancer decât prevedea bugetul, iar unii farmacişti nu mai vor să rişte eliberând medicamente fără să ştie dacă vor primi banii de la CJAS Bistriţa-Năsăud.

Lipsa bugetului pe anul în curs duce la situaţii de-a dreptul dramatice. Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate lucrează în baza bugetului de anul trecut, cu toate că, între timp, s-au mai scumpit şi medicamentele şi s-au înmulţit şi bolnavii. Aşa se face că, deşi luna nu s-a încheiat, fondurile pentru medicamente compensate şi gratuite aproape că s-au terminat.

Preşedintele-director general al CJAS Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a declarat miercuri pentru Timp Online că lipsa bugetului pe 2013 face ca fondurile să fie consumate foarte repede.

„E şi început de an, şi de trimestru, e şi sezon rece. Consumul de medicamente compensate şi gratuite e mai mare acum. Din păcate, funcţionăm cu bugetul din 2012 şi nu putem jongla cu banii de la un trimestru la altul. Sperăm să primim bugetul cât de repede ca să nu apară blocaje”, a declarat Camelia Ilişuan.

Potrivit sursei citate, deja s-au eliberat pentru bolnavii de cancer mai multe medicamente decât permitea bugetul, fiind consumaţi cu 7600 de lei mai mult, motiv pentru care există riscul ca, în zilele următoare, să se sisteze eliberarea de medicamente compensate şi gratuite, farmaciştii având temeri că nu li se vor mai deconta banii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS