Ministerul Sănătăţii a anunțat efectuarea ultimei plăţi din PNRR, în valoare de peste 12,5 milioane de lei, pentru construirea corpului nou al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Obiectivul, primul finanţat în întregime cu fonduri din PNRR, ar putea fi finalizat cu şase luni înainte de termenul iniţial.
”Am efectuat ultima plată din PNRR pentru finalizarea lucrărilor la noul corp al Spitalului Judeţean Bistriţa. Este un exemplu puternic şi concludent de lucru bine făcut în sistemul de sănătate. Mi-ar plăcea să reţinem că spitalul nou este construit de la zero şi ridicat total în doar 9 luni, lucru imposibil fără fondurile din PNRR şi fără un management eficient al acestui proiect”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
”PNRR în Sănătate funcţionează şi dă rezultate. Ultimul ordin de plată pentru construirea unui corp nou de spital la Bistriţa poate contribui decisiv la finalizarea acestui proiect cu mult înainte de termen. Este un proiect lecţie care demonstrează în termeni practici că în România poţi să construieşti un spital nou, de la zero, în mai puţin de doi ani”, a precizat secretarul de stat responsabil cu implementarea PNRR în Sănătate, Alexandru Rogobete.
Proiectul general derulat la SCJU Bistrița vizează construirea unui nou corp de clădire cu patru etaje, reabilitarea clădirii existente, modernizarea pavilioanelor actuale, digitalizarea spitalului și dotarea cu aparatură medicală.
Investiţia totală se ridică la 408 milioane lei, iar termenul de finalizare este luna iunie 2026. Lucrările s-ar putea finaliza până la sfârșitul anului, urmând ca la începutul anului viitor să aibă loc dotarea şi darea în folosinţă a primului obiectiv spitalicesc construit prin PNRR.
Pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Un haos și o confuzie domnește în administrarea spitalului pe partea de asigurare materială și financiară. O debandadă pe care o curte de conturi care n-ar ține cont de nimic (dar să vedem totuși – cine face parte din acest ocol) ar putea-o constata cu ușurință dacă ar exista voință – politică. Nici patronul CJ nu face mulți purici pentru a vedea cum se administrează averea spitalului . Nu-i vorbă, că nici n-are cu cine.Singura treabă care dă rezultate este investiția în imagine. Că, de ! e bine să nu se știe că e rău !
Din pacate sunt multe lipsuri legate de SCJBN, lipsa majora a locurilor sau de personal din sectia de oncologie si pneumologie, lipsa locurilor in momente critice la terapie (foarte multi pacienti au decedat din cauza ca nu au fost locuri la terapie se poate investiga daca exista transparenta), in cazul unui stop cardiac de exemplu la sectia de pneumologie este nevoie sa ajunga ambulanta de la spitalul de la Han sau de pe Ghinda pana la pneumologie, str. Alba Iulia, sa faca manevrele de resuscitare etc., sunt multe multe de spus, dar conducerea stie sau nu se vrea imbunatatirea acestora ca nu este de interes probabil, lumea mai trebuie sa moara. Imi pare rau pentru ce-i ce au nevoie si sunt trimisi acasa sa isi duca durerea! Insa trebuie sa laudam si lucrurile bune, in principal noi tineri medici care cu experienta si interes, insa din pacata le pune piedici birocratia, organizarea spitalului si conducerea. Multa sanatate tuturor!
Domnu Rogobete, ce spuneți…?! Cum faceți ordinele de plată înainte ca lucrările să fie executate? Ce control mai aveți apoi cu privire la ce și cum se execută?
Poate ne spune domnul Rogobete cum a cumpărat directorul Spitalului 12 ventilatoare cu 8 milioane de Euro. Adică un ventilator cu 666.000 EURO în condițiile în care unul costă 42.000 LEI? Tot așa pe avansuri? Diferența, astronomică, a băgat-o în campania electorală sau i-a împărțit cu Rafila?
https://timponline.ro/12-aparate-pentru-ventilatie-pulmonara-puse-in-functiune-la-sju-bistrita/
https://www.libertatea.ro/stiri/romania-a-achizitionat-in-regim-de-urgenta-200-de-ventilatoare-si-incearca-sa-si-creasca-numarul-de-paturi-ati-complet-dotate-cate-avem-2908357