Actualitate

S-a pus piatra de temelie a bisericii de la Spitalul de Oncologie (FOTO)

ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie pentru un nou lăcaş de cult în Bistriţa şi a oficiat slujba de sfinţire. Biserica va fi construită în stil grecesc în curtea interioară a Spitalului de Oncologie de pe str. Alba Iulia şi va purta hramul „Sfântul Nectarie de Eghina”, protectorul bolnavilor de cancer.

ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, a pus miercuri seara piatra de temelie a viitoarei biserici „Sfântul Nectarie de Eghina”, care va fi construită în curtea Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

La ceremonie au fost prezenţi consilierul pe probleme de misiune şi protocol al Arhiepiscopiei Clujului, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Bistriţei Alexandru Vidican, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta, şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii, Ioan Mocan, cadre medicale ale unităţii spitaliceşti, dar şi pacienţi.

Dr. Mircea Gelu Buta, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, a declarat cu acest prilej că biserica de la oncologie este a treia ridicată în spaţiile instituţiei pe care o conduce.

„Biserica ce va purta hramul Sfântului Nectarie se încadrează într-un proiect pe care l-am început cu mulţi ani în urmă cu regretatul de pomenire Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. În 1998 am dat în folosinţă primul paraclis în clădirea principală a Spitalului Judeţean, aceasta fiind şi prima biserică sfinţită de IPS Bartolomeu la Bistriţa. După aceea, au început Colecviile de medicină şi teologie. Anul acesta suntem la a 13-a ediţie şi în luna mai vom avea o nouă întâlnire internaţională. În urmă cu doi ani, în prezenţa Mitropolitului Andrei Andreicuţ am reuşit să sfinţim o nouă biserică în cadrul complexului TBC, o biserică frumoasă în stil brâncovenesc şi foarte utilă pacienţilor care se tratează pe termen lung cu suferinţă pulmonară. Iată că acum a venit rândul complexului de oncologie. Am încheiat construcţia noii aripi a spitalului care cuprinde saloane de îngrijiri paleative, iar ca şi o complementaritate a tratamentului acestor bolnavi se încadrează această biserică. Eu cred că le va aduce alinare. Are ca hram Sfântul Nectarie, un cunoscut sfânt vindecător al bolnavilor cu cancer. Ea va fi în stil grecesc. Am văzut la Sinaia o biserică construită de Regina Maria care mi-a plăcut foarte mult şi cred că în această incintă austeră se potriveşte foarte bine. Va fi o biserică înaltă, cubică, făcută din piatră care are o turlă centrală”, a declarat dr. Mircea Gelu Buta.

ÎPS Andrei a pus primul o lopată de ciment la fundaţia viitoarei biserici, urmat de ceilalţi invitaţi.

Înainte de slujbă, directorul SJU Mircea Gelu Buta i-a prezentat Mitropolitului Andrei aripa nouă a secţiei de oncologie, care este aproape terminată. Ea va fi destinată pacienţilor aflaţi în stare terminală.

În 1998 a fost sfinţit paraclisul din incinta clădirii principale a Spitalului de Urgenţă. În urmă cu doi ani a fost sfinţită o nouă biserică ce poartă hramul “Sfinţii Doctori fără de arginţi” în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie. Noua biserică de la Spitalul de Oncologie va fi al treilea lăcaş de rugăciune construit în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa. De proiect se va ocupa părintele Nicolae Conţ, care va încerca cu sprijinul reprezentanţilor Spitalului Judeţean şi autorităţilor locale să finalizeze noua biserică până în toamna acestui an.

După slujba de punere a pietrei de temelie, Mitropolitul Andrei a mers la Cercul Militar pentru o seară duhovnicească alături de militarii Garnizoanei Bistriţa şi de instructorii americani din cadrul Center for Civil Military Relations/ Naval Postgraduate School Monterey. Mitropolitul Andrei a vorbit despre importanţa postului. Grupul Anatolis a încheiat seara cu un recital de cântări bisericeşti, apoi preotul misionar al Garnizoanei din Bistriţa, Iulius Şomodean, a adresat ÎPS Andrei un cuvânt de mulţumire pentru îndemnurile oferite.

Mai multe fotografii – pe pagina noastră de Facebook!

oncologie b 2 oncologie b 3 oncologie b 5 oncologie b 6  oncologie b 7 oncologie b 8 oncologie b 9 oncologie b 10 oncologie b 11 oncologie b 12 oncologie b 13 oncologie b 16 cmb 1 cmb 2 cmb 3 cmb 4 cmb 5 cmb 6 cmb 7 cmb 8

81 comentarii

  • cred ca suntem un neam de oameni incetosati de imbuibatii de popi! cum naiba i sa-i ajute pe necajitii aia popa ala ce nu se mai satura sa ia si de pe vii si de morti, pe deasupra din banii nostri isi fac biserici in fata ca sa ascunda vilele din spate. popor prostit de o religie inapoiata.

  • Problemele de fond din sanatate nu se vor rezolva cu constructii de biserici. Din pacate mental am ramas in evul mediu. Incompetenta si lipsa de educatie nu poate fi compensata de falsa evlavie afisata de antemergatorii locului sau a Tarii. Avem grave probleme de fond. Una si poate cea mai importanta este SCOALA care la ora actuala este golita de esenta ei.Ma intreb, oare cand se vor trezii ACADEMICIENII nostrii si propun o solutie. Insist si repet: o natie se ridica prin scoala sau dispare din lipsa scolii.
    Ridicand noi biserici cream loc de munca preotilor si diaconilor. Din pacate biserica ortodoxa de la noi, pe parcursul istoriei sale nu sa remarcat in domeniul educatiei.
    Poate nici nu a avut astfel de ideal. Un popor tinut sub imperiul superstitiilor este usor de manipulat. Si suntem manipulati 24 din 24, din pacate.

    • Cu tot respectul, istoria Romaniei arata ca biserica a fost implicata direct in educatia si educarea natiei. Cred ca parte din comentul dvs este adevarat, dar alta parte trimite la studiu. Cu respect…

    • Ceva mai multa istorie a neamului nostru pe care sa o cunoasteti, v-ar feri de postura delicata in care v-ati pus singur si din care sa ne vorbiti despre vectorii acestui neam, altii decat au fost si pana acum. Ei nu se exclud, ci sunt complementari.

  • Nu le este rusine? La imbuibatii astia sa isi mai construiasca alte piramide? Si chiar in curtea spitalului????? In loc sa cumpere instrumentar si medicamente bolnavilor de cancer, ei construiesc piramide si asteapta sa moara bolnavii ca sa le ia banii de ingropaciune?????? Si in frunte cu comunistul ala de Radu Moldovan???? Imbuibati si imputiti conducatori avem si in politica si inj biserica!

  • Nici unul dintre voi nu s-a întrebat, măcar în treacăt, dacă nefericiții ăia cu cancer au nevoie de biserică sau nu.
    Sau nu contează?

    • Iti garantez eu ca nu au nevoie de biserica, pt. ca biserica nu face nimic pt. ei. Eventual au nevoie de DUMNEZEU, care ii poate ajuta, nu de un vames intre ei si Dumnezeu! Isus i-a alungat pe imbuibati din templu, la fel trebuie sa facem si noi, sa va scoatem cu pietre din tara asta, sa va trimitem la rusi, sau in evul mediu, mincinosilor de la BOR!

    • Nu puteți să-mi garantați dintr-un motiv evident. N-ați fost bolnav de cancer. Vă invit să faceți un sondaj de opinie chiar la spitalul cu pricina, să îi întrebați chiar pe nefericiții cărora li se adresează bisericuța.
      Știți ce cred eu? Că vă deranjează nu construcția unei bisericuțe într-un spital, ci faptul că o construiește Biserica Ortodoxă. Dacă ar fi făcut-o un cult neoprotestant n-ar fi fost nici o problemă. Dar așa….ortodocșii…
      Hai, bagați clișeele alea propagandistice cu crucea, îmbuibații, icoanele și icolatria, complotul istoriei, jeepanele și toate celelalte.

  • Normal ca ortodocsii sunt caiafa romaniei, au facut afaceri pe ignoranta si bolnavii tarii, ipocriti ce simt caa nu mai sunt capabili sa minta ca in evul mediu. de ce nu au dotat sectia de oncologie ca statul „mandru” in prostia lui le-a si retras bolnavilor tratamentele decontate. de ce nu-si deschide un ONG de ajutorare a familiilor cu bolnavi? Moldovan ne-a intrebat cand si-a luat gasca de snobi aroganti si s-a dus sa inaugureze locul? e plina romania de biserici goale si hoti cu sutana.

  • Pentru cultura dumneavoastră generală, atât de necesară când te trezești comentând, aflați că singura instituție care se ocupă de îngrijirea paleativă a bolnavilor de cancer din Transilvania a fost construită de Biserica Ortodoxă, suplinind ceea ce statul român nu a fost capabil să facă.
    http://www.centrulpaliativsfantulnectarie.ro/
    Biserica Ortodoxă Română are sute de programe, proiecte, instituții sociale în subordine:
    http://patriarhia.deveu.com/ro/opera_social_filantropica/biroul_pentru_asistenta_social_filantropica_1.html
    Așa că mai ușor cu acuzațiile.
    Bisericile alea goale de care povestiți sunt din visurile dumneavoastră. Realitatea vă contrazice. Dar dacă aveți alte informații, poftiți: spuneți-ne care biserică ortodoxă din BN este goală duminica.

  • Nu am nimic impotriva Bisericii, dar cind pui o biserica in spital[vezi cea din Spitalut [ spital este o denumire foarte pretentioasa ] Judetean Bistrita , sau vrei sa faci o biserica in curtea unbui spital ………. atunci mesajul e clar, si suna cam asa : doar Domnul va mai ajuta !! ca banii care i-ati varsat[obligatoriu ] la bugetul sanatatii s-au dus pe apa simbetei sau in cu totul alte parti . intelegeti ??

  • aa…si era sa uit , pe culoarele din Spitalul Judetean mirosea a tamaie …………..de cred ca saraci bolnavi se si simteau la cele vesnice . poate si asta era ideea .

    • Aveți această greșită impresie pentru că nu frecventați biserica. De aceea asociați mirosul de tămâie cu slujba înmormântării, singura la care, vreți-nu vreți, ați participat.
      Alungarea spiritualului din preajma actului medical e dovada unui materialist pe care istoria l-a depășit demult.
      Discuțiile astea sunt sterpe, oricum. Stăm pe margine și ne întrebăm dacă e nevoie de biserici în preajma spitalelor și de preoți la căpătăiul bolnavilor. Dar stăm sănătoși, cu calculatorul în față, cu cafeaua în dreapta și cu muzică ambientală în urechi.
      Dacă am merge în spitale să îi întrebăm pe cei de acolo care e opinia lor, n-am mai avea nici o îndoială.
      Știu un caz interesant. Când eram elev, acum multe mii de ani, în județul nostru era un secretar de partid care stătea la ieșirea de la biserică și își nota într-un carnet numele elevilor care participau la slujbă. Luni dimineața eram scoși în careu și muștruluiți pentru misticism și obscurantism religios.
      Și, ce să vezi. Dă omul într-o peritonită și ajunge pe masa de operație. Înainte de a adormi, pe când se pregăteau bisturiele, medicii au fost șocați să-l audă șoptind Tatăl nostru.
      Morala: Într/un avion care se prăbușește, nu există atei (Murphy, dacă nu mă înșel).
      Sănătate tuturor.

    • Sa nu confundam biserica cu Dumnezeu. Eu de exemplu cred in Dumnezeu, dar biserica ortodoxa (si nu numai) este mult prea corupta si vinovata de crime impotriva umanitatii, pt. a-l mai reprezenta pe Dumnezeu. Asa ca, atunci cand vorbim de Dumnezeu e una, cand vorbim de Biserica e alta. Punand acele betoane in curtea spitalului, in timp ce oamenii mor din lipsa de medicamente, nu l-ati adus pe Dumnezeu in spital, ci ati adus MOARTEA.

    • @ Gogu
      Hai să încercăm să nu folosim cuvintele aiurea.
      Ce înseamnă crime împotriva umanității de care e vinovată Biserica Ortodoxă? Fiți mai explicit, eventual dați și niște exemple….Mulțumesc.

  • Nu stă în tradiția ortodoxă să bați toba când faci bine aproapelui. Poate așa se explică faptul că puțini știu de cantina socială, de centrul de zi pentru persoane vârstnice, de sistemul de îngrijire la domiciliu, sau de cabinetul socio/medical Sf. Petru și Pavel. În opinia mea preoții bistrițeni ar trebui să lase nițel smerenia de o parte și să afirme, public și sonor, implicarea Bisericii în viața nefericiților. Toată stima, de asemenea, Bisericii Unite, care are o activitate caritabilă evidentă. Mai puțin bisericilor neoprotestante, unde, implacabil, facerea de bine e urmată de convertirea beneficiarului la confesiunea binefăcătorului.

    • Am vazut si asta, asa cum ziceam si mai sus cind foloseam pluralul, iar vroiam sa aflu despre Bistrita, la care am primit raspunsul de la dnl Sarr de la MarSa. Deci concluzia mea este ca poate biserica ortodoxa chiar ar trebuie sa iese mai in afara cu ce face sau cum zice dnl SDLM sa bate toba, si asta nu doar duminca dimineata 🙂

      Pentru mine este indiferent cin face bine, daca este ortodox sau neoprotestant sau musulman. Faptul in sine conteaza nu steagul. Si missionarea la mine oricum nu are sens de niciun fel, am vazut prea multe in multe culte care nu imi plac, mai ales lipsa de toleranta si aceptarea ca adevarul nu este posesia a unui cult.

  • Cele cateva zeci de mii, poate peste o suta de mii de euro bagate in constructia bisericii ar fi fost mult mai utile in achizitionarea de aparatura si medicamente pt. bolnavii de acolo, salvand cu adevarat vieti. Asa, bolnavii sunt trimisi sa isi cumpere toate cele pe banii lor, daca au, si daca gasesc, si apoi popa hulpav de la biserica din curte asteapta sa le ia si banii de ingropaciune. Hala biserica de hoti!

    • Se vede, de la distanță, că nu ați fost în viața dvs. pe la spitalul de oncologie. Medicamentele pentru cancer sunt gratuite și sunt asigurate prin Programul Național de Oncologie. Sistemul începe să funcționeze coerent -sunt chiar uimit, recunosc că nu mă așteptam 🙂 Au existat mari probleme cu asigurarea fluxului de medicamente spre bolnav. Dar asta e o altă problemă și nu cred că e în ograda Bisericii.
      Ca să știți despre ce vorbim, nu se prea moare în Oncologie Bistrița. Nimeni nu-și permite să țină un muribund canceros într-un pat, așteptând să moară. Ești condamnat, intri în programul de morfină și ești trimis acasă, în locul tău vine altul care, poate, are o șansă. Ce se întâmplă cu bolnavul muribund de cancer, acasă, e cumplit. Psihiatria, în astfel de cazuri, vorbește de patologia aparținătorului. Dacpă agonia durează mult, riști să te damblagești și tu. Depresie, anxietate… agonia celui fără de scăpare în familie poate distruge familia însăși. Cui i-a murit un bolnav de cancer în casă știe despre ce vorbesc.
      Statul nu are nici o soluție la treaba asta. Tocmai de aceea Biserica Ortodoxă, prin strădania noastră, a ridicat centrul de îngrijiri paliative Sf. Nectarie din Cluj. Banii au venit din diverse surse, inclusiv din donațiile ortodocșilor din Bistrița. Îmi cer iertare că repet, dar cred că este o dovadă clară că Biserica este pe drumul cel bun. Cred că putem să fim mândri că noi, ortodocșii din Transilvania, ne-am organizat și am realizat așa ceva.
      Unii dintre noi însă nu rezistă plăcerii bolnăvicioase de a arunca cu noroi în orice lucru care se construiește, în orice inițiativă, care e, din start și indiscutabil, catastrofală, coruptă, imorală și inestetică.
      Stăm prost cu echilibrul.

    • Corect si sper ca si statul si privati si alte biserici sa va alature sa construieasca asemenea centre. Iar ce ar fi bine ar fi biserici ecomenice (sper ca aceasta este cuvint corect) ca poate bolnavul nu e de credinta ortodoxa. O biserica ecomenica unde toate culte si toate biserici au fi contribuit ar fi fost mai perfect si o minue in sine.
      Pana la perfectiune mai avem asa ca ne simitim si bine cu ce primim, chiar daca este biserica ortodoxa care macar reprezinta majoritate de popor.

    • 1. banii aia bagati in betoane erau mult mai de folos celor care mai au o sansa. Bagand banii aia in betoane, nu faceti decat sa ii condamnati si pe aia cu sanse la moarte sigura.
      .
      2. crime impotriva umanitatii ale bisericii: omorarea lui Isus, milioane de morti in cruciadele bisericii, sute de mii de vrajitoare arse pe rug, zaci de mii de „eretici” torturati si condamnati la moarte, mii de victime ale preotilor turnatori la securitate, mii de morti datorita impotrivirii bisericii la transplant, avort si alte proceduri medicale. Si poate cea mai mare crima: spalarea pe creier si indobitocirea maselor prin tinerea lor in intunericul evului mediu si trimiterea la pupat in fund mortaciuni plimbate de biserica pe post minuni.
      .
      3. Sarr de la MarSa, ar trebui sa te abtii, este clar ca esti vreun birocrat din interiorul bisericii, asa ca te afli in conflict de interese cand iti exprimi opiniile in calitate de comentator.

    • Simate Gabriel, alias BOR, sunteți total pe dinafară. Iată care ar fi argumentele mele:
      1. Iisus Hristos nu a fost răstignit de Biserică, chiar și din motivul care poate vi se pare pueril, Biserica nu exista la momentul respectiv;
      2.Cruciadele, Inchiziția, vrăjitoarele și celelalte nu au legătură cu Ortodoxia. Din contră, distrugerea Ortodoxiei s-a datorat tocmai cruciadei a II-a, care, pornită spre păgânătate, a considerat să înceapă exercițiul militar prin a cuceri Constantinopolul. Ați auzit de giulgiul de la Torino, de caii de la San Marco din Veneția, de tezaurul Vaticanului? Sunt bunuri jefuite de cruciați de la ortodocși. Dar asta-i altă discuție.
      3. Or fi fost preoți care au trădat taina spovedaniei, dar nu sunt decât excepții. A vorbi de sute de mii de victime…să fim serioși.
      Dacă vă cer un exemplu concret, mi-l dați?
      4. Ar trebui să știți că Bisericile Latină și cea Ortodoxă permit transplantul de organe, transfuzia de sânge, donarea de organe pentru salvarea aproapelui. Acuzele dvs. sunt puerile, aproape că nu merită replică. Biserica Ortodoxă are o comisie de bioetică, poziția ei este de avangardă;
      Da, așa este, Biserica Ortodoxă se împotrivește avortului. Asta pentru că noi credem că atunci când Iisus a spus lăsați copiii să vină la mine nu s-a referit la a-i ciopârți cu chiureta în burta mamei lor, de vii. Ci să-i lăsăm să se nască, să-i îngrijim și să-i creștem frumos. A ucide un copil nenăscut e o crimă identică cu a ucide un copil născut de o zi;
      5. Nu are importanță cine sunt și cu ce mă ocup: pot fi însuși papa de la Roma, pot fi ultimul pușcăriaș; am dreptul la opinie!

  • Ați auzit de unul, Saul, care îi prigonea pe creștini? A devenit Pavel, stâlpul credinței.
    Dar de unul Simon, care se îndoia de Iisus, și de trei ori s-a lepădat de El? A devenit Petru, corifeul apostolilor.
    Așa că orice om are dreptul să se căiască. Și să regrete. Asta e esența învățăturii lui Iisus, schimbarea omului, nașterea lui din nou.
    Totuși, să știți că am citit ce mi-ați indicat. Și iată ce am găsit:
    Ofițerul responsabil cu urmărirea Mitropolitului Andrei, a notat în dosar următoarele: „Andreicuț Ioan așa cum confirmă materialele informative, a continuat și după avertizare să desfășoare o intensă activitate religioasă menită să contracareze educația ateistă oficială făcută cetățenilor. Se manifestă ca un bun român, un bun patriot, însă nu este pentru o patrie socialistă sau comunistă deoarece este hotărât, chiar până la sacrificiu, să activeze în direcția scoaterii cetățenilor de sub influența ideologiei statului nostru socialist.”[15][16]

    • Cum spunea cineva mai sus, nu mai confundati pe Isus, pe Dumnezeu, cu biserica. Ii revendicati in zadar, ca nu sunt proprietatile voastre. Proprietatile voastre sunt limuzinele, pamanturile, padurile si afacerile pe care le conduce biserica, si bineinteles zecile de mii de betoane pe care le-a turnat in tara asta pe post de pusculita de bani
      .
      Sarr de la MarSa, nu vorbiti in numele lui Dumnezeu, ca il faceti de rusine….

    • Noi despre ce vorbim de fapt, despre necesitatea asistenței religioase în spitale sau despre SSIO (Sindrom Sectant de Intoleranță la Ortodoxie)?

    • Sarr de la MarSa, vorbim despre hulpava biserica (in special, dar nu doar, ortodoxa) care, propovaduind viata, provoaca moartea bolnavilor de cancer, prin capusarea banilor de buget, bani care in loc sa finanteze programele de screening, preventie si tratament, finanteaza betoanele si afacerile prosepere ale bisericii, si burtile rotofeilor popi
      .
      Apropos.. eu nu prea am vazut popa slab, credca este chiar un pleonasm 🙂 Cam toti popii sunt cu burta la gura, plini de aur si masini. Poate cei proaspet absolventi sunt mai subtirei, da vb. aia., de aceea s-au facut popi, ca sa poata sa se ingrase si ei. Asa cum s-a ingrasat permanent toata biserica, pana a devenit obeza, o obezitate morbida. Si nu exclusiv ortodoxa
      .
      Sarr de la MarSa, pot sa fac pariu pe 100 euro ca nu esti un tip slabut, si ca poti masuri L-XL. Ce zici, facem pariul asta? Daca gresesc, donez 100 euro la biserica. Daca am dreptate, donezi tu 100 euro la spitalul de oncologie.

    • @Comentatorul:
      1.Ținând cont de afirmațiile dvs., vă rog să îmi explicați ce întelegeți prin ,,program de prevenție a cancerului,, și unde există așa ceva;
      2. Pleonasm nu înseamnă doi termeni care se contrazic fundamental, aceea e antiteza. Pe cale de consecință trebuia să spuneți ,, popă gras,,, dacă doreați să fiți spiritual. Nu disperați, se acceptă rectificări;
      3. Despre jignirile dvs. nu am nimic de comentat. Fiecare cât și cum poate.
      Toate cele bune vă doresc.

  • Ce naiba mai e si porcaria asta SSO??? Nici nu stiti ce sa mai inventati ca sa va bagati in seama! E plin parlamentul de „ortodocsi” evlaviosi si cu iubire pt aproapele lor, cum naiba sa nu te lepezi de ortodoxism, de satana. Toti ortodocsii acum injura, ameninta celelalte culte care au rezultate, niste posedati ca si popii lor. Niste copii sa-i tineti la scola sau vreo scoala sa o sustineti financiar nu v-a dat prin „preasfititul” cap, ridicati biserici, in spatele lor firme de pompe funebre, si fara sa platiti impozite, totul de pe spatele fraierilor ce se scobesc in buzunare haituiti de starea de vinovatie ce le-o induceti. In ditamai postul ei mai o afacere la cale, ceva moaste nu sunt incluse in program?

    • 1. ,,…niște copii să-i țineți la școală…,,
      Şcoala socială „Christiana” din Cluj-Napoca sprijină financiar copiii ce se află în prag de abandon şcolar. Instituţia aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a demarat anul trecut un proiect de acordare de burse elevilor lipsiţi de posibilităţi materiale.
      Bursele sociale sunt în valoare de 100, 200 sau 300 de euro, în funcţie de necesităţile copiilor. Din aceşti bani sunt achiziţionate atât rechizite şcolare, cât şi îmbrăcăminte şi încălţăminte.( sursă: http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/activitati-sociale-arhiepiscopia-clujului);
      2. Acuzația asta…,,fără să plătiți impozit…,, Hai s-o spunem p-a dreaptă. Nici un cult din România, penticostal, baptist, martorii lui Iehova sau musulman, nu plătește impozite pe locașuri de cult, clădiri auxiliare, cimitire. Nu știu de ce doar impozitul BOR e o problemă, nu vi se pare suspect? În rest să nu discutăm. Toți angajații Bisericilor sunt supuși legii muncii și plătesc toate impozitele cuvenite statului, CAS, șomaj, CASS, etc.

  • Savuros. Un singur om care vorbeste in cunostinta de cauza, si trei-patru urechisti (ca lautarii, nu stiu notele sau partitura, dar „o zic” dupa ureche). Acum sinver, daca tu, care esti impotriva bisericii ai avea bunica internata la oncologie si iti cere sa o duci la Biserica (e treaba ei de ce), ii spui sa nu se duca, si incui usa Bisericii, sa nu cumva sa ajunga acolo? Glumesti, nu?

    • Daca bolnavul vrea la biserica sunt multe alte solutii care nu sfideaza bunul simt si banul public: poti sa o duci la biserica (e plina bistrita de biserici), sau, biserica ar putea sa isi trimita misionarii prin spitale sa discute cu bolnavii, sau, puteau sa amenajeze in cadrul spitalului un mic altar de rugaciuni, cu maxim 10% din fondurile pe care le ingroapa acum in curtea spitalului, etc, etc.

    • Ce-ar mai fi de spus?
      Ridicarea unei biserici menite să aducă alinare bolnavilor de cancer enervează maxim.
      În același timp, inaugurarea unei crâșme trece neobservată.

    • Repet, sunteti internata la Oncologie? Doamne fereste, nu doresc nimanui, dar EI ar trebui sa-si de-a cu parerea daca au sau nu nevoie de o biserica acolo.

    • ia faceti un sondaj, si vedeti ce prefera: o biserica in curtea spitalului, sau medicamente si tratament pt. boala lor?

    • Comparatia este cam asa: biserica o facem ca sa ne trateze si mediamentele le luam ca sa ne gasim linistea sufleteasca. Comparam lucruri din acelasi registru, nu mere cu pere. Eu zic altceva. Bani de medicamente nu sunt mai multi decat ieri, asta stie toata lumea. Eu zic sa daramam si biserica aia, ca si asa nu vindeca bolnavii de cancer de boala lor. Sau poate are alt rol?

    • Trebuie să înțelegeți un fapt interesant. Omul nu e carne sau duh, material sau spirit. Ci e toate astea împreună.
      Puneți problema greșit. Nu ,, medicamente sau biserică,,. Ci și medicamente și biserică!

  • Vorbim de nevoia unui bolnav incurabil de a simtii aproape Biserica. E decizia lor, a bolnavilor de cancer de acolo nu a lui Gabriel, sau alt pornit impotriva bisericii. (e dreptul tau sa fii impotriva bisericii, nu-l impune si altora).

  • Un fapt aparent banal, prin firescul şi înclinaţia cunscută spre etica creştină a domnului profesor Gelu Buta, nu credeam că poate genera atât de multe discuţii.
    Poate doar numărul urechiştilor, cum cu indulgenţă îi numeşte domnul Doru Stere, pune un semn de întrebare acestei majorităţi de unde determinarea şi răbdare lui Sarr de la MarSa să le răspundă, şi de unde atât de multă ură şi dispreţ faţă de semeni, fie ei şi ortodoxi.
    Cer scuze domnului Walter Born pentru trimiterea repetată la acelaşi sait.

  • Dupa atatea scandaluri cu medicamentele bolnavilor de cancer pt. care nu se gsesc fonduri, astfel de investitii in constructii, fara nici o urgenta, credca sunt bomboana de pe coliva acestor bolnavi de cancer
    .
    Ma intreb, cati dintre ei vor apuca sa se bucure de aceasta „mareata ctitorie” a prea_turnatorului_la_securitate Andreicut, si cati vor pleca spre rai, din lipsa banilor de medicamente, inainte ca Andreicut si Radu Moldovan sa taie urmatoarea panglica de sfintire a bisericii? Probabil ca multi vor pleca, si probabil ca vor ajunge in rai, chiar fara parafa prea_pacatoasei biserici… Ne rugam pt. iertarea pacatelor bisericii.. ca nu stie ce face..

  • Cel mai grav este faptul cind incep comentatori anonim sa decide asupra viata sau morte unui om bolnoav dupa evaluare economica. Asa cum spune domnul Stere si SDLM aici intervine etica demnitatea omului.
    Omul daca incepe sa faca decizie doar din cauze economice asupra vietii altorar numai este om indidferent daca este anonim sau cu nume si indiferent cu care vopsea religios a vopsit fasada lui.
    Bani niciodata ar trebuie sa fie piedica cind este vorba de viata unui om, fiind orizontul lui de viata si cit mai aproape.
    Vreau sa vad pe cei care opresc aparatura a mamelor ei cind viata devine scump financiar, ca sa le spun personal ca nu sint omeni.

    • eh.. lasati.. ca va compensati, ca vad ca aveti destula publicitate aici, sunteti cei mai promovati: biserica, alaturi de USL in frunte cu Radu Moldovan. Asa ca trebuirile astea se compenseaza, nu credca ramane cineva dator 🙂
      .
      Ia mai spuneti-ne dle. „Sarr de la MarSa”.. cum e cu sfantul Becali pictat prin biserici? :)))))))) Banuiesc ca in biserica aia de la oncologie o sa il pictati pe sfantul Radu Moldovan…

  • Noi astia, urechistii, suntem fraierii care privim cum un cult religios mafiot s-a aliat cu perversa politica si isi bat joc de oameni. Orgoliul fatarnic al bisericii ortodoxe se obrazniceste ca in vremuri de hartuiala politica sa forteze populatia sa le intretina lacasurile. Nu produce nimic, doar ipocrizie si campanie politica. Da, doamna Cristina a zis ceva bun, sa umble preotii prin spitale daca vor sa-si reabiliteze imaginea sifonata. Eventual sa ia ceva exemplu de la biserica cipriota ce si-a pus la bataie averea ca sa salveze tara.

    • O scurtă lecție de istorie națională:
      Ziceți că BOR ar trebui să ia aminte de la Biserica Ortodoxă Greacă (din care face parte și cea cipriotă) și să își pună la bătaie averea ca să salveze țara?
      A făcut-o deja.
      Iată evenimentele.
      1859, Unirea Mică. Alexandru Ioan Cuza era între ciocan și nicovală, deoarece unele puteri (Austria, otomanii) considerau unirea ca o încălcare a Convenției de la Paris. În aceste circumstanțe, modernizarea noului stat a început greoi. Una dintre primele măsuri era împroprietărirea țăranilor. Pentru a putea face acest lucru, Cuza trebuia să secularizeze averile mănăstirești. Discutăm de 25% din teritoriul agricol al țării, care, în cursul istoriei, intrase în proprietatea grecilor (și a ciprioților, că veni vorba…). Pentru a putea face această modernizare a țării, Cuza s-a înțeles cu ierarhii ortodocși români care au fost de acord ca odată cu averile mănăstirești ale grecilor să fie secularizate (un termen tehnic care înseamnă ,,confiscate de stat,,) și averile ortodoxiei românești. În interesul națiunii române, BOR -în forma de atunci- acceptă această pierdere. Rămasă fără mijloace financiare, în imposibilitate de a-și plăti personalul, face o înțelegere cu statul român ca o parte din salarizarea acestui personal să cadă în sarcina statului.
      De aici deducem două lucruri: salarizarea clerului este efectul unui contract juridic, nu un moft medieval. Addendă: de această salarizare se bucură toate cultele din Ro, deși inițial era vorba doar de BO. Deci pastorul care primește sprijin de la stat ar trebui să știe că aceasta se datorează Ortodoxiei care-i repugnă atât de tare;
      Al doilea lucru: BOR și-a dat deja averea pentru salvarea acestei națiuni. Datorită Bisericii au putut fi împroprietăriți aproape jumătate de milion de țărani români. Acestea sunt fapte istorice.
      Dacă doriți vă dau și surse pe net, dar acum nu am timp să caut.
      Toate cele bune.

  • Dragă Ioan, sunt preoţi ortodocşi, fără har, ce fac mult rău biserici, cred că unul dintre aceştia a fost profesorul tău. Biserica privită ca instituţie poate fi acuzată de toate relele lumii, dar ortodoxismul ca dogmă şi mod de trăire creştină rămâne una dintre valorile umanităţii.

  • Doamna Cristiana, eu v-am mai spus odată și o mai spun o dată…faceți doamnă un forum de discuții, că uite unde am ajuns, de la Spitalul de Oncologie la Cuza, și de alaltăieri la 1859!

  • Ce a facut Cuza a fost o palma pe obrazul bisericii ce se lafaia pe suferinta taranilor, ma mir ca nu v-a fost jena sa pomeniti. Sa intelegem ca atunci, fortati ati scapat fraiele lacomiei. Asteptam un alt Cuza care sa va stranga poalele pt ca nu puteti sa justificati comportamentul arogant si nepasator la nevoile poporului. Admiram biserica cipriota, demonstreaza o atitudine morala corecta.

    • Cuza, împreună cu Biserica română, au făcut ceea ce trebuia pentru ca să modernizeze Principatele. Suferința tăranilor nu venea din lăfăiala Bisericii, ci din sistemul feudal moștenit, claca, dijma, așa numitele podvezi.
      Mă bucur că admirați biserica cipriotă (nu există așa ceva, ci Biserica Ortodoxă Greacă din care face parte poporul ortodox grec cipriot). Păcat vă tocmai ei sunt cei cu care s-au luptat Cuza și ortodocșii români pentru recuperarea imobilelor agricole ale țării.
      În ceea ce privește ,,să înțelegem că atunci, forțați, ați scăpat frâiele lăcomiei,, vă rog să recitiți au atenție postarea mea anterioară. Biserica Ortodoxă Română a participat cu patos la secularizare, în cârdășie cu Cuza. Nu a forțat-o nimeni, ci a luat decizia să renunțe la terenurile ei pentru ca în felul ăsta să putem noi, ca națiune tânără, să ne recuperăm averile intrate pe mâna grecilor.
      Mă bucur că ați înțeles, nu mă bucur că vă prefaceți că nu ați înțeles.

    • pai poti sa pui pe oricat, tot degeaba 🙂 Toti am inteles ca dl. comentator „Sarr de la MarSa” este un slujbas rotofei pe statul de plata al BOR, platit din bani publici ca sa cultive imaginea acestei secte medievale, si sa acopere criticile la enormitati cum e aceasta cu banii ingropati in curtea spitalulu de oncologie, odata cu bolnavii care mor din lipsa lor.

    • Așa e. Sunt suprapondetal, plătit la suta de diacritice, am diabet de tipul II și n-am mai coborât din Jeep de opt luni.
      Problema e că ne înșelăm amândoi.
      Ce-ar fi să ne întoarcem la argumente?

    • hihi, nu stiam ca si biserica „lucreaza” cu postaci de serviciu :)) Parca ii vad pe popi cum baga pe forumuri, ca sa pastreze imaginea preacuviinciosilor :)) Vad ca sunt foarte perseverenti in replayuri, nici un comentariu netaxat :)) As fi curios cat primeste per postare acest Sarr de la MarSa… ca poate intru si eu in randurile fetelor bisericesti 😀

  • Doamne, cata nevoie avem si de biserica si de medicina !!!

    Dar ma strange in spate cand vad cat de bine ii prinde rolul de inauguratori de orice, chiar si cimitire, pe mai marii locului, de la directorul spitalului pana la politicienii ce ne „reprezinta”. Parca sunt facuti pentru asa ceva.
    Doamne fereste!

  • Hi,hi,hi, pariez ca a stat lipit de calc toata noaptea sa vada cine mai baga ceva. Mare e gradina ortodocsilor, respectivul Sarr de la Masa e portretul fidel al unui popa ortodox, mincinos, incapabil sa vina cu argumente de bunsimt si iertator si evlavios in postul asta de sperie. Inventeaza boli, schimba istoria si e verde de invidie ca Ciprul inca mai exista! Hi,hi,hi, auzi nu exista Cipru. RESPECT BISERICII CIPRIOTE, a dat dovada de spirit civic national, voi ipocritilor va ridicati osanale politice. Declar solemn ca ma dezic de ortodoxism, ii sfatuiesc si pe altii daca vor sa mai ramana sanatosi, hi,hi,hi…
    PS: cine e pe lista viitorilor sfinti? Becali, Prigoana sau ..?? Ca pe Cuza nu l-ati ridicat la nivelul asta ca v-a luat colacul, hi,hi,hi

    • Se vede cu usurinta ca sunteti un om binecrescut, capabil sa sustina un dialog in limitele bunului simt, cu argumente si cu eleganta. Discursul dvs. e elocvent, fara atacuri la persoana, stilat si consistent. N-am cum sa nu va felicit.

  • Multumesc, parerea e reciproca. Sincer, consider ca biserica in curtea spitalului e prea zgomotoasa, clopote, statie, muncitori, etc. Mai bine o baza de tratament chemoterapie, ca se duc amaratii tocmai la Cluj sa faca asa ceva. Hm, ce ziceti? O seara buna!

    • Ce zic?
      Eu zic că dacă vreți atenție, trebuie să învățați să discutați politicos, cu argumente, la subiect, fără jigniri, calomnii și de-astea.
      Ce ziceți?

    • „dacă vreți atenție”???? :)) buna.. buna asta. Nu multam, nu vreau nici o atentie de la biserica, cum credca nici bolnavii aia nu vor clopote in curte, ci vor medicamente si tratamente adecvate, nu popi care umbla dupa ei cu cutia de donatii.

  • cred ca citit destul ca sa ne dam seama ca totul e o bravada, am inteles meschinaria fata de enoriasi. poate respectivul sarr ar trebui sa vada si fata oamenilor satui de a fi furati pe fata si cu crucea in mana. sa vada cum prin satele din jur oamenii se cearta cu preotii ca acestia ii forteaza sa faca investitii in castelele alea de biserici cand ei nu au ce manca. domnul Ioan a pus problema bine dar adevarul deranjeaza pe unii. sa ne rugam la domnu ca biserica aiai sa nu se ridice niciodata ca vai de capul lor bolnavi, dupa ce ca dau spaga la doctori trebuie sa dea si la popa fortati.

  • Extraordinar! Mai rau decat vrojitoarele tamisa si norvegia! Vai de capul nostru, astia nu se mai satura odata? Acum merg in spitalul de cancer sa isi construiasca pusculita de adunat bani de pe urma nenorocirii oamenilor?????? In curand o sa duca nistre cadavre mumificate si acolo pt. ca sa adune si mai multi bani de la bietii bolnavi. Exact ca in evul mediu.

  • Toata admiratia pentru dv. domnule Sarr de la Mar Sa! Va recomand sa nu mai pierdeti timpul aici. Va salut cu prietenie, COMANDORUL
    PS Vedeti minusurile date doamnei Cristiana Sabau si intrebati-va cu ce a gresit.Cand esti o doamna primesti minusuri, cand nu esti o doamna este bine.C

  • „Aproximativ 100 de persoane sărace din protopopiatul Beclean vor primi pachete cu alimente cu ocazia sărbătorilor pascale. Iniţiativa îi aparţine stareţului Mănăstirii Nuşeni, părintele protosinghel Paisie Iloaie” Hmmmm?.
    .
    Se aude tovarasii Andreicut si Moldovan? Asta inseamna misiune sociala, caritabila, si iubire de aproape
    .
    nu betoane peste bolnavii de cancer! Sa va fie rusine si sa luati exemplu de la părintele Paisie Iloaie

    • Nu aveți dreptate.
      Căci nu numai cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot cuvântul care vine de la Dumnezeu.
      Toate trebuie făcute. Și una, și cealaltă.
      Mi se pare fascinant cum reușiți să combateți activitatea Bisericii folosindu-vă de…activitatea Bisericii.
      Eu zic să-l întrebați de starețul de la Nușeni ce părere are despre necesitatea unei biserici într-un spital.

    • Mister Luca, popa, și cum vreți să vă numiți….nu ați obosit să vorbiți fără să spuneți nimic?
      Încercați să vă concentrați puțin. Se dă un subiect. Se caută argumente. Se exprimă inteligibil și amiabil.
      Cam ăsta ar fi mersul firesc al unui dialog.

  • Respect pentru domnul Sarr delaMarSa, pentru cei ce au intrat în polemică cu domnia sa, folosindu-se de armele retoricii de doi bani, iarta–i Doamne, ca habar n-au despre ce vorbesc.

  • Cam toti avem nevoie de iertare, de la cei ce ridica ziduri in curtea spitalelor (nu de alta, dar sa se obisnuiasca bolnavii cu sunetul clopotelor, ca trei zile la rand o sa le tot sune in cap) pana la cei ce nu trateaza bolnavii, ci le pregatesc mormantul. Foarte trist, cu atat mai trist cu cat se pare ca nu prea intelegem ca biserica nu inseamna numai ziduri, biserica inseamna in primul rand comuniunea dintre Dumnezeu si oameni.

    Si doctorii trebuie sa faca medicina, preotii teologie, taranii agricultura. Si sa nu se incurce unele cu altele. Si toate sa fie in folosul omului, spre lauda lui Dumnezeu. Amin.

  • Rusine sa le fie oamenilor bisericii ca pun zidurile inaintea vietii oamenilor, precum si intre oameni si Dumnezeu. Rusine sa le fie ca se folosesc de suferinta celor bolnavi pt. a-si ridica palate, in loc sa ii ajute cu ceva concret. Ceea ce fac ei este echivalentul ridicari unei morgi, o sa bata clopotele sa le aminteasca celor bolnavi ca nu mai au nici o scapare si ca sunt in drum spre morga. Foarte bun mesaj o sa le transmita. Nu credeam ca biserica poate sa coboare chiar atat de jos, sa se isi incarce bruma de constiinta care o mai avea cu grabirea unor morti.

  • Ca popii sunt destepti si isi traiesc viata,nu este de condamnat.Dar ce face societatea civila?Cati din cei revoltati v-ati declarat ortodocsi?Daca da,atunci inchideti gura.Nu sunt popii de vina.Ca au tupeu si va jupoaie?f.bine.Sa crapati toti,cu ochii beliti,la turlele aurite ale bisericii.Comentati aici?si sarumana popo si rupeti lanturile la moaste.Bravo popilor.Succes in afaceri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.