”În urmă cu zece luni am predat amplasamentul constructorului pentru reabilitarea străzii Sigmirului, inclusiv a pasarelei peste calea ferată. În martie am închis circulaţia peste pasarelă pentru că au început lucrările de reabilitarea a ei, care au durat patru luni. Aşa estimam şi atunci. În 1 august lucrările la partea rutieră sunt finalizate şi constructorul a deschis cele două zone de intrare, dinspre strada Libertăţii şi dinspre şoseaua de centură. Practic, circulaţia rutieră s-a reluat pe pasarelă. A fost un efort deosebit pentru constructor, le-am solicitat să scurteze cât mai mult timpul, pentru că închiderea acestei treceri a însemnat perturbarea circulaţiei mai ales a celor care vin şi pleacă din zona industrială, iar câţiva agenţi economici au fost afectaţi”, a spus edilul Bistriţei.
Ovidiu Creţu a precizat că inaugurarea proiectului, ”fără tăiere de panglică”, va avea loc la sfârşitul lunii octombrie. ”Proiectul are termen de finalizare luna noiembrie a acestui an pentru că mai sunt unele lucrări de realizat: protecţiile pentru pietoni, racordurile pe proprietăţi, rampe, consolidări. Sunt mulţumit de lucrările care au fost realizate aici, le-am urmărit şi am introdus corecţii pas cu pas. Ne-am încadrat în costurile prevăzute prin contractul de licitaţie. Finanţarea a fost de 13 milioane de lei, o sumă importantă cu care am reuşit să mai facem o bucăţică din Bistriţa europeană”, a afirmat el.
Principalele lucrări în cadrul proiectului „Reabilitarea şi modernizarea străzii Sigmirului şi a pasajului denivelat peste calea ferată – legatura dintre DN 17 şi şoseaua ocolitoare a Municipiului Bistriţa”: reabilitarea si modernizarea pasajului rutier denivelat peste calea ferată (154,1 m), inclusiv breteaua pasajului (246 m); reabilitarea părţii carosabile (941 m) şi a trotuarelor (1.238 m); amenajarea unui număr de 12 locuri de parcare destinate autovehiculelor de mare tonaj şi a unui număr de 60 locuri de parcare pentru autoturisme; realizarea iluminatului public şi refacerea sistemelor de semnalizare şi marcaj; asigurarea descărcării apelor meteorice prin construirea a 26 de guri de scurgere. Valoarea totală a proiectului este de 13.579.972,19 lei.
Viteza astronomică cu care s-a realizat aceasă lucrare este dătătoare de speranţe pentru a se reabilita şi aşa zisul drum de centură al oraşului, estimarea mea pentru realizarea acestei lucrări fiind de 10 ani, timp în care partea cu care se va fi început în anul 1 va fi praf când se va sfârşi lucrarea în anul 10, dând astfel ciclicitate lucrării.
Să fie într-un ceas cu cuc elveţian!
Nu ar fi trebuit sa fie si trasate liniile de demarcatie, daca tot au lucrat atata la pasarela?