Scumpirea carburanților a dus implicit la creșterea tarifelor pentru cursanții școlilor de șoferi și la scăderea numărului celor care vor să devină șoferi, a declarat Ioan Bugnar, reprezentantul instructorilor auto din județ.
”A crescut prețul combustibilului, iar școlile de șoferi au mărit tarifele. În prezent, școala de șoferi costă între 1800 de lei și 2000 de lei față de 1500 de lei cât a fost anterior. Dacă prețul carburantului se va reduce, vom mai reduce și noi, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru. Totodată, se simte și o reducere a numărului de elevi. Candidații nu sunt atât de mulți, dar sperăm că vor veni în vara aceasta dintre cei plecați în străinătate care vor dori să facă școala de șoferi. Ce pot spune este că circa jumătate iau traseul, iar din acest punct de vedere stăm bine la nivel național”, a spus Ioan Bugnar.
În ce-i privește pe cei care vin din străinătate, dacă urmează școala de șoferi la Bistrița, ei pot pleca acasă cu permisul cu condiția să promoveze din prima încercare examenul teoretic.
”Dacă iau sala din prima, apucă să dea într-o lună examenul. La noi în județ se poate da examenul repede față de alte județe, cum e Suceava, spre exemplu, unde se așteaptă uneori 6 luni. La noi, în 40-50 de zile, se poate da inclusiv sala și traseul”, a adăugat Ioan Bugnar.
Un cursant al școlii de șoferi face 30 de ore de pregătire practică, la care pot adăuga cel puțin 6 în cazul în care nu promovează din prima examenul.
”Toată lumea este cu gura pe noi că încurcăm circulația, dar trebuie să înțeleagă și ceilalți conducători auto că și noi trebuie să muncim pe undeva. Sunt anumite trasee unde avem o înțelegere cu Poliția Rutieră să nu circulăm în orele de vârf. Le respectăm. Acum este un proiect de lege care prevede că trebuie stabilite 10-12 trasee în toate orașele în care se susțin examene care să fie respectate în timpul probei practice”, a mai spus Bugnar.
În județul BIstrița-Năsăud sunt peste 120 de instructori auto.
Datorita faptului ca o parte din produsul acestor ,,scoli de soferi” atenteaza grav la viata ,integritatea fizica si psihica a cetatenilor si creaza discomfort cetatenilor prin magariile de neam prost care nu sunt eradicate din ,,cursanti” in timpul scolarizarii,ar trebui instituite de catre statul roman actiuni de control si reglementare a activitatii acestor cloace care isi bat joc si de cursanti si sunt complici morali la infractiuni din culpa impotriva persoanei si dau drumul in trafic cu complicitatea examinatorilor pe care nu îi mai streseaza perspectiva puscariei,unor specimene de urangutani si mai nou urangutance.Sper ca am folosit corect genul feminin pentru urangutan,desi cateodata cred ca urangutanii s ar descurca mai onorabil in trafic ,la volan decat ,,rezultatul procesului de invatare ” din scolile de soferi .Deci ARR ,ISCTR …nu mai stati la chefuri cu ,,dom’ patronii si dom’ profesorii ” si faceti controale adevarate.
Raluka îți merge burtica? :))) Câtă răutate și frustrare se deduce din comentariul tău! Ia-ți avion și nu mai sta in trafic. Genul de frustrați ca și tine fac scandal în trafic și adresează cuvinte jignitoare. Ești și tu o cocalară cu Solenta și nu încapi de alții. :))) Nu mai fi supărată, cândva a curge apa și la moara ta!
Au venit tzaranoii la oras …Cu ,,Solenta” merge neamul tau ala prost de ghiolban.Mars inapoi in pestera.
Si nu vreti si voi niste subventii de la stat?
În 30 de ore de pregatire practica şi teoretică nu se pot recupera cei 7 ani de acasă şi bunul simţ al multor soferi, din păcate.
Recomandati o anumita scoala sau instructor cu bun simt si calm pt cat b?
Prietene,soferia nu e pentru cine isi permite sa plateasca 10.000. Procentul de dobitoci-nesimtiti e mai ridicat in randul astora care ,,isi permit”.Politia trebuie sa isi faca datoria.