Actualitate Economie

S-a turnat un strat de asfalt între străzile Tărpiului şi Subcetate. Nici urmă de teren de sport

Lucrările la breteaua de legătură între străzile Tărpiului şi Subcetate sunt oarecum în grafic. Firma care a obţinut de la Primăria Bistriţa 1,4 milioane de lei a făcut lucrările care ţin de structura de rezistenţă a drumului şi chiar a turnat un strat de asfalt. În schimb, municipalitatea nu a mişcat un deget în privinţa terenului de sport promis tinerilor care locuiesc în cartierul Subcetate.

Circulaţia rutieră pe strada Busuiocului este în continuare blocată pe porţiunea dintre ultimul bloc social din cartierul Subcetate şi strada Lavandei, pentru realizarea unei bretele de legătură între strada Subcetate şi strada Tărpiului, lucrări în valoare totală de 1,4 milioane de lei contractate în 2013. Constructorul a lucrat la structura de rezistenţă a drumului şi a turnat un strat de asfalt, aşa cum se poate vedea din fotografi, însă lucrează într-un ritm destul de lent pentru o stradă atât de scurtă şi care nu pune probleme fiind în câmp deschis.

Aceste lucrări au fost incluse de municipalitate în cele 19 obiective majore de investiţii pe anul în curs, la capitolul ”Amenajare străzi în zonele noi de locuinţe în municipiu – asfaltare” (total 7,9 milioane lei). Tot aici e prevăzută amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Tărpiului (Leoni – Capelă), Drumul Cetăţii şi Livezi, care va cuprinde o insulă centrală o zonă de siguranţă şi două benzi carosabile, va fi prevăzut cu treceri pentru pietoni pe trei ramuri şi va fi iluminat suplimentar pe timp de noapte. Deocamdată însă, nici urmă de constructori în zonă, deşi se lucrează la asfaltarea vechii şosele de centură, investiţie a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Primarul Ovidiu Creţu a mai promis pe de altă parte că tot anul acesta va începe construirea unui teren de sport în cartierul Subcetate, în zona de lângă biserică, însă nici acolo nu s-a făcut absolut nimic.

bretea 2 bretea 3 bretea 5 bretea 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS