Actualitate

Să fie acum cu noroc? Primăria încearcă de 13 ani să preia Cinematograful 23 August ca să-l demoleze

Primăria Bistrița va încerca, din nou, să transfere Cinematograful 23 August în proprietatea sa, ca să-l poată demola, primarul Ioan Turc urmând să discute despre acest lucru chiar săptămâna viitoare, la Ministerul Culturii, când și-a programat o nouă vizită la București. Precedesorul său, Ovidiu Crețu, a încercat același lucru în 2008, dar fără succes.

Invitat într-o emisiune la Bistrița Express, primarul Bistriței a spus că este nevoit să găsească soluții pentru crearea de noi locuri de parcare în vecinătatea centrului istoric pe unde va trece Linia Verde, altfel existând riscul să se închidă multe afaceri din zona aceasta.

”Am încercat să găsim o soluție de reconfigurare a traseului Liniei Verzi care trece pe General Grigore Bălan, intră pe Bistricioarei și ajunge pe Dornei – Șincai. Normal ar fi fost ca traseul să meargă pe Republicii din motive pertinente: acolo ai cele mai mari școli din oraș. Dacă vrei să ai mai puțină poluare, vrei să faci educație, dă-le această jucărie, autobuze electrice. Acolo ai instituții. S-a ales Dornei- Șincai argumentându-se că centrul trebuie să devină o zonă preponderent pietonală. Sunt de acord, dar nu cu prețul eliminării activității economice. Dacă nu găsim repede o soluție pentru o parcare nerezidențială generoasă în zona centrală, tot ce înseamnă afacere comercială pe Dornei (unde nu se va mai putea parca) și pe Șincai va dispărea. Comportamentul oamenilor nu se schimbă ușor. Aceste schimbări sunt de natură antropologică. Câteodată e nevoie de o generație-două să se schimbe pe fond comportamentul uman. Câtă vreme oamenii apelează încă la automobilul personal pentru a se deplasa trebuie să le oferim și locurile de parcare”, a spus Turc.

O soluție identificată este perimetrul fostului Cinematograf 23 August care se află în relație cu parcarea de pe Lupeni.

”Intenționez să dăm drumul la amenajarea unei parcări pe un proiect de Mobilitate urbană. Cinematograful nu este al nostru. Am fost la București, dar la Ministerul Culturii nu am reușit să ajung. Îmi propun la viitoarea prezență în București – probabil săptămâna viitoare – să ajung și să rezolv problema. Dacă rezolvăm problema legată de proprietate, dacă clădirea va deveni a Primăriei, o vom pune la pământ, o vom da jos. Anexele sunt prăbușite, corpul principal e degradat”, a spus Turc.

Primarul a spus că, în străinătate, a văzut în preajma zonelor istorice parcări care respectă specificul zonei, ”adică peretele, zidul poate fi cât se poate de baroc sau orice fel de arhitectură”.

El a dat asigurări că va primi și avizul comisiei Monumentelor istorice.

În mai 2009, fostul primar Ovidiu Crețu, aflat la primul său mandat, declara că fostul Cinematograf 23 August, aflat în proprietatea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF), riscă să se prăbuşească, municipalitatea fiind interesată să îl preia, însă fără intenția de a-l reabilita întrucât imobilul era extrem de degradat încă de pe atunci.

„E sprijinit în interior cu grinzi. Structura de rezistenţă e afectată şi o eventuală reabilitare este inutilă. Mai ieftin este să construieşti o clădire nouă. Bistriţa are nevoie de o sală mare cu 800 de locuri măcar pentru spectacole de teatru, operă, dar deocamdată RADEF nu ne-a dat niciun răspuns la cererea noastră de preluare a cinematografelor din Bistriţa”, a declarat atunci Crețu.

În luna iulie a anului 2008, Consiliul Local Bistriţa a adoptat o hotărâre prin care şi-a arătat disponibilitatea să preia cele trei cinematografe din oraş, Dacia, Bulevard şi Tineretului din domeniul privat al statului în cel public al municipiului Bistriţa. Primăria a anunţat atunci că vrea să transforme Cinematograful 23 August într-un centru cultural al naţionalităţilor. Clădirea este însă foarte veche, încă din perioada interbelică, şi nu a mai fost reabilitată între timp. După 1990, în fostul cinematograf a funcţionat o sală de bingo, apoi clădirea a rămas în paragină.

În ceea ce priveşte Cinematograful Tineretului, acesta este situat în centrul oraşului, într-o construcţie din secolul al XIX-lea, cu elemente stilistice specifice ecletismului, dar imobilul este revendicat.

Între timp, Cinematograful Dacia a fost preluat de Consiliul Județean.

În octombrie 2008, a fost aprobat în Parlament un proiect de lege care aproba Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7 din 2008 ce îşi propunea modificarea Legii Cinematografiei. Potrivit actului normativ, toate sălile de cinema urmau să treacă din proprietatea privată a statului şi din proprietatea RADEF, în proprietatea publică a consiliilor locale, cu tot cu bunurile mobile sau imobile. Potrivit aceleiaşi legi, autorităţile locale sunt obligate ca, într-un termen de maxim patru ani, să asigure reabilitarea, modernizarea şi dotarea sălilor de cinema preluate. Neîndeplinirea acestei obligaţii atrăgea după sine pierderea cinematografelor respective şi a terenurilor aferente lor. De asemenea, legea prevedea că autoritățile locale sunt obligate să difuzeze film timp de 15 ani în spaţiile respective și că nu pot vinde sau închiria respectivele cinematografe.

Pe strada Lupeni, Primăria Bistrița are o parcare amenajată, gratuită.

49 comentarii

  • Primaria persista in prostie…avem strazi unde nu exista iluminat public iar primaria planteaza stalpi de metal pentru iluminat public pe strazi unde exista iluminatul public. Nu inteleg de ce nu se pun pe strazile care stau in bezna si de ce nu se pun cu panouri fotovoltaice???? Exista in primarie o persoana care sa inteleaga ca exista localitati in tara care au panouri fotovoltaice pentru iluminat stradal????? Toti sunt ingramaditi la cap???

    16
    • Nu ar fi mai bine să fie demolată clădirea primăriei și în locul ei să fie construită o parcare decât să dărâmi o clădire istorică de care mulți bistrițeni își aduc aminte cu drag. După clădirea primăriei nu va plânge nimeni, oricum locatari ei se dovedesc a fi niște inutili. Locul de parcare care se va face în locul primăriei va fi cel mai aproape de pietonal și în sfârșit primăria ar deveni utilă pentru cetățeni orașului. Faptul că ministerul culturii în indolența lui și-a bătut joc de clădirea fostului cinematograf asta nu este o scuză pentru ca-să o dărâmi.

      17
    • Cel mai bun loc pentru o parcare în Bistrița este unde acum se află primăria, ea trebuie demolată și mutată în Zăvoiaie între groapa de gunoi și stația de epurare sau de ce nu pe pășunea Cocoșul.

      18
  • Daca e lacatul pe usa nu vor reusi niciodata.
    Lacatul jos si politia sa nu se plimbe pe bulevard doua sapatamani si e jos.
    Anunt: Cumpara caramida tiganeasca ofer 0,33 lei per bucata.
    Transportul inclus!
    telefon: 0263 203 100

    10
  • Frumos, demolări 23 August!!!! Genial!!!
    In Germania, fltarile fostei Iugoslaviei, majoritatea clădirilor istorice s-au reconstruit de la 0 în forma inițială după proiectele arhitecturale găsite!!!! După RĂZBOAIE!!!!
    Buuuun, noi demola o clădire simbol al orașului..pentru ce?? Pentru o parcare:))))
    Frate, fa linia verde, recladeste cinematograful cu aceeași denumire – 23 August – fă-l centru pentru tineri, gândește în acoperiș un club de astrologie!!!!
    Asa… Demolezi asfalteze și desenezi niște linii pe asfalt, pai asta e munca și implicare??? Ma rog, în final pui și 2 bariere sa iei bani pe parcare sa recuperezi „investitia” cu demolarea!!! Paradoxal, nu???
    O sa ajungem mai rău decât Caracalul, acolo au „uitat” o macara în interiorul unui complex… Dar măcar au construit!!! Noi am ajuns sa facem investiții în demolări de clădiri istorice, în extinderea intravilanului prin defrișări….
    Pe bune???? Neluuuu, Nelu P, aveam de la tine alte așteptări… Îți apreciam ideile, dar acum ma dezamăgești ca accepți sa fii părtaș la asa o mutilare a orașului!!!!
    Urmează demolarea stadionului… Și da, Bistrița nu v-a mai fi același oraș comunist…. Faceți ceva și cu Coroana, o parcare pentru înghesuiți de bugetari de peste drum… Ca în locul Han-ului deja s-a aprobat construcția de blocuri!!!!

    15
  • O parcare in locul fostului Cinema 23 August combinată cu cea de pe strada Lupeni nu rezolvă problema necesarului de locuri pentru zona centrală a orasului Bistrita. Nu se mai spune nimic despre amenajarea acelei parcări supraetajate pe locul centralei termice situate pe str. Bistricioarei, din spatele Hotelului Bistrita, menită să serveasca zona Centrului Civic din jurul Prefecturii. Inca din 2013, se punea problema demolării centralei termice, astfel inc să se deschidă o arteră de circulatie cu intrare din str. Bistricioarei prin spatele BCR si iesire pe langa Camera de Comert si Industrie, in str. Petre Ispirescu, in lungul căreia intr-o primă etapă să fie amenajate parcări de suprafată pentru institutiile adiacente, precum BCR, Centrul Judetean de Cultura, Muzeul , Camera de Comert si Industrie,etc. Apoi, dupa identificarea surselor de finantare sa fie construite parcări supraetajate care să rezolve definitiv această problemă.
    De asemenea, in Piata Mihai Eminescu din Bistrita unde urma sa fie construită Casa de Cultură Sindicatelor , un complex cultural care prevedea: o sală de spectacole cu 825 de locuri și o scena de mari dimensiuni adaptabilă teatrului italian sau elisabetan, o sală modernă de balet, precum si alte săli pentru diverse activități de club, pentru pictură și sculptură, bibliotecă, cine-club și expoziții, un teatru și un cinematograf în aer liber, era proiectată si o grădină suspendată în suprafață de 7000 mp prevăzută cu parcare interioara.
    Chiar dacă in prezent perspectiva clădirii fostei Case de cultură a sindicatelor de a deveni un “Mall Cultural” sunt compromise, măcar grădina suspendată în suprafață de 7000 mp cât și parcare de sub aceasta ar putea fi amenajate conform proiectului initial, asigurând un număr sporit de locuri de parcare fată de situatia actuală, dar si o noua infatisare pentru Piața Mihai Eminescu.
    Pentru fluidizarea circulatiei in zona centrală a Bistritei, ar mai fi nevoie de inchiderea inelului central de circulatie pentru centru istoric, alcătuit din străzile: Dr.Ioan Ratiu- Odobescu- Gării- Bul.Republicii-Bistricioarei-RomanC.Vivu-Vasile Conta-Codrisor- Podul Budacului. Pentru astă inchidere ar fi necesară prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis, si ar trebui construit un pod peste râul Bistrita , prin fata fostei uzine electrice, pentru legătura cu strada Codrisor. Acest pod care ar putea fi numit „Podul Morii”, amintind de Piata Morii din apropiere dar si de existenta unei mori de apă pe fostul „canal al morii”, ar crea si posibilitarea trecerii circulatiei auto din zona parcului pe malul stâng al râului Bistrita pe strada Codrisor până la Podul Budacului. Pe acest inel central se află cele mai multe institutii de interes local sau judetean, precum Palatul de Justitie, Biblioteca Judeteană, Liceul de Muzică, Directia de Statistică, Palatul Postei, Arhivele Statului, Inspectoratul de Politie, Colegiul National „Andrei Muresanu”, Colegiul National „Liviu Rebreanu”, Prefectura, Sala Polivalentă, Stadionul „Jean Pădureanu”, Strandul „Codrisor”, etc.
    In sens mai larg, pentru descongestionarea circulatiei din orasul Bistrita ar fi nevoie de mai multe „coridoare” de legatură intre Viisoara si Unirea. In acest sens, trebuie luată in serios amenajarea traseului numit „Linia Albastră” intre Sărata si Unirea, pe malul stâng al râului Bistrita. De asemenea, merită atentie si solutia sugerată de primarul Ioan Turc prin care propunea amenajarea unui drum de viteză, pe lângă calea ferată, între Sărata şi Unirea.

    11
    • @ Remus, Subscriu și eu idei cu ȘOSEA PE LÂNGĂ CALEA FERATĂ de la intrarea in Viișoara până la ieșirea din Unirea. Este o ideie agreată de majoritatea Bistrițenilor eu cel puțin nu am auzit pe nimeni să se împotrivească sau să posteze pe online-uri ceva impotriva acestei soluții de decogestionare a traficului. Această nouă axă în totalitate centrală (celelalte ex. Independeței, Dornei, Titulescu, Decebal, Moldovei fac diverse nu sunt directe fac diverse bucle pe traseul Viișoara-Unirea). Această șosea pe lânga calea ferată ar rezolva multă din traficul din toate zonele orașului.

      17
    • statul roman a cedat cefereului o latime de teren pe care nu se poate construi si inca o latime de siguranta…. fata de cefere nu va puteti apropia nici un gard…
      si sunt case apropiate de linia cfr , cam vreo 15 m ….
      ce faci?
      demolezi casa sau intri in casa la om?
      viisoara, unirea
      mai sunt si stalpi
      dar daca tii la solutia ta te pot ajuta pentru imaginatie cu ceva
      https://www.youtube.com/watch?v=0zeBIxI7n1I

      18
    • Cum terenurile au fost cedate CFR-ului așa pot fi retrocedate orasului înapoi, ba mai mult decât atât Ministerul Transporturilor ar putea să renunțe la calea ferată Bistrița- Bistrița Bârgăului care nu mai este rentabilă pentru nimeni și să o transforme în șosea cu cel puțin două benzi asta ar fi mult mai util pentru toată lumea decât o drezină ca in filmulețul de pe valea Vaserului. Trebuie doar unite străzile existente așa cum sau unit străzile Arțarilor și Colibiței. Strada pe lângă calea ferată poate să înceapă de la Halta Sărata, pe lângă calea ferată , str. Valea Lungă din Viișoara, str. Nicolae Bretan, str. Industrilor, de aici străzi pe ambele laturi Eoilor-Arțarilor, Poienii- Colibiței, Bradului-pe lângă calea ferată, Gheorghe Bozga-pe lângă calea ferată, pe lânga calea ferată-Miron Cristea, doar pe o parte a căi ferate în Unirea, Mareșal Leonida Pop Unirea, Platanilor Unirea, pe lângă calea ferată până la ieșirea din Unirea și intersecția cu DN17. Bineînțeles că acolo unde sunt case deja construite trebuie găsite cu orice preț soluți pentru ca aceste case să fie ocolite sau dacă aceasta nu se poate să se renunțe la porțiunea aceea de șosea fiindcă orice om din Bistrița trebuie să fie respectat oricât de mic ar fi el.

      18
    • Propunea primarului Ioan Turc privind amenajarea unei sosele de viteză pe lângă calea ferată, între Sărata şi Unirea este ideală pentru orasul Bistrita, dar există unele impedimente legislative pentru realizarea acesteia.
      Infrastructura căilor ferate române este reglementă prin LEGEA nr.129 din 16 octombrie 1996, cu modificările ulretioare. Referitor la zona de teren adiacentă căilor ferate, există două categorii de reglementare si anume: (1) ZONA de protecţie şi (2) ZONA de siguranţă a infrastructurii feroviare.
      -Zona de protecţie a infrastructurii feroviare publice cuprinde terenurile limitrofe, situate de o parte şi de alta a axei căii ferate, indiferent de proprietar, în limita a MAXIMUM 100 de metri,de la axa căii ferate, precum şi terenurile destinate sau care servesc, sub orice formă, la asigurarea funcţionării acesteia.Limitele concrete ale zonelor de protecţie ale infrastructurii căilor ferate române se stabilesc pe baza normativelor emise de Ministerul Transporturilor privind construcţia şi protecţia căii ferate, prin standarde de stat şi sunt aprobate prin hotărâre a Guvernului.
      -Zona de siguranţă a infrastructurii feroviare publice cuprinde fâşiile de teren, în limită de 20 de metri situate de o parte şi de alta a axei căii ferate, necesare pentru amplasarea instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţa circulaţiei şi a celorlalte instalaţii de conducere operativă a circulaţiei trenurilor, precum şi a instalaţiilor şi lucrărilor de protecţie a mediului.

      7
      11
    • Referitor la strada de pe lângă calea ferată, Scuze se găsesc oricând când nu ești în stare să faci nimic dar și soluții se găsesc dacă ești capabil.

      18
  • Generatii de prosti , cu roaba si tarnacopul au construit o tara . Acestia , in prostia lor , nu s-au gandit sa demoleze . A trebuit sa vina generatia desteapta , cu doctorate , ca sa constate ca nu mai trebuie constructii. Jos cu ele ! Pentru demolare trebuie bani mai putini. Cine are un pic de minte , va observa cred , faptul ca exista o mare contradictie intre edificarea asa numitei linii verzi , menita sa micsoreze poluarea si promovarea unei parcari in centrul istoric care sa creasca poluarea. Sau nu? Mi se pare oare numai mie ca exista o frantura de logica in toata povestea asta? D-le primar , centru istoric se parcurge pe jos , nu cu masina !

    14
  • Oare aşa de obtuzi să fim şi nu înţelegem că autobuzele electrice vor avea dificultăţi serioase să vireze pe strada Bistricioarei,pe Dornei ,Şincai dispar parcările şi ce este mai grav activitatea economică.De ce nu se alege soluţia pentru linia verde direct de la han ,pe 1 Decembrie ,Republicii şi virează în faţa poliţiei către poşta veche .Elevii vor putea veni aproape la toate liceele din Bistriţa cu autobuzul ,parcări vor dispărea mai puţine.
    Se poate amenaja parcarea din spatele Camerei de comerţ şi finanţe,terenul este al statului ,în două săptămâni se poate face o parcare cu 120 de locuri ,dacă s-ar face supraterană uşor ar fi 500 locuri de parcare.Şi cu parcarea din spatele BCR promisă de oficiali de ani de zile ,cu extinderea parcării de pe Lupeni ,în acest an 2021 putem face cel puţin 1000 locuri de parcare .Dar trebuie voinţă de toate felurile .Mulţumesc şi dacă aţi avut răbdarea să citiţi cele scrise de mine.

    10
  • Vor distruge și locul de joacă de pe Crinilor. Probabil vor muta toboganele din părculețul de joacă pe acele puncte termice, drept moț.

    12
  • Daca tot sunt bani pt cumparat cladirea cinrmatografului, de ce nu se folosesc banii respectivi pt constructia unei parcari supraetajate pe lupeni, in locul celei existente?
    Cinematoraful e cladire istorica, ar trebui renovat.
    E mai usor sa demolezi decat sa construiesti ceva…

    7
    8
    • Nu se cumpara cinematograful! Se vrea transferul de proprietate de la ministerul culturii la primăria bistrita. De la stat la stat!

  • Jos cu el, bărbate! PSD lui Mitrea și harnicul Bloos au vândut ceea ce putea fi teatru pentru Bistrița. Municipiul de peste 80.000 de locuitori nu are o sală de spectacol ca lumea. Dacia e doar parțial împlinită, iar hala breslelor, o rușine, pentru 100 de ani de administrație românească.
    Rușine celor ce n-au fost capabili să continue teatrul lui Ceausescu, o splendoare, ca proiect!
    Demolați, până mai aveți ce!

    14
    • @ Onofrei, Corect cu sălile de spectacole din Bistrita. A mai fost și sala de la Apolo care acum a ajuns altceva. Fi mai specific un pic, la ce clădire te-ai referit când ai spus teatru lui Ceaușescu ?

    • @ Alex, PSD-iști a reușit să renoveze clădirea cinematografului Dacia atunci PNL-liști de ce nu reușesc să renoveze clădirea istorică a cinematografului 23 August, oare pentru că sunt doar niște guriști incompetenți neputincioși și impotenți.

      13
    • @Votant PSD-iștii au renovat clădirea si și-au făcut sala de ședințe si birouri pentru clientelă. Au desființat două săli de cinema si cheltuiesc bani cu ghiotura pentru ca sa se întâmple nimic. Intalniri cu Veorica Dancilă si întâlnirile lui Raducu cu activul de partid de la sate. Au scos-o din circuitul public pentru a fi folosită exclusiv de pesedisti pentru lucrările si interesul lor. E bine si asa. E chiar foarte bine dacă ești pesedist.

      12
  • Cum de cinematograful Dacia a putut fi renovat și acum este o bijuterie iar primăria Bistrița nu este în stare să renoveze clădirea istorică a cinematografului 23 August ?!!!!!

    16
  • Doar o singură idee poate fi mai proastă decât cea a demolării cladirii centenare a fostului Cinematograf denumit inițial Omnia, apoi 23 August: cea a construirii unei parcări în locul lui.
    Parcarea de pe Lupeni este folosită ca parcare rezidențială – fără plată – pentru 4-5 masini. Nimeni în afara slujbașilor primariei nu o folosește. Ca treaba să fie bună până la capăt, poarta de iesire din parcare din tarcul facut de primărie este închisă cu lacăt astfel încât nu se poate ieși înspre Sugălete. Peste drum de fostul Cinematograf cladirea Liceului care are aceeași vârstă se reabilitează acum. E limpede că același lucru se poate face cu cladirea fostului cinematograf urmând ca după aceea să i se dea o nouă utilizare. Nimeni nu va veni în centrul orașului pentru parcare. Centrul trebuie să ofere atracții pentru oameni nu parcări pentru mașini.
    Actuala conducere a Primăriei care s-a lăudat atât cu exemplul Oradiei, pe care, vezi Doamne urma să-l urmăm, ar trebui să afle că, cladirea pe care și-au pus în gand să o demoleze a fost construită în 1913, în stilul Art Nouveau/Secession, stilul clădirilor care dau stralucire astazi Oradiei Mari. În Bistrița în afara acesteia mai este doar una, poate două. Să pui la pamânt o cladire frumoasă careia i se poate da ușor o utilitate publică într-o zonă de mare interes pentru public, ca să faci o parcare, este un exemplu minunat de țopism ajuns, cu limuzină, slugi și lanț gros de aur atârnând la vedere peste pântecele plin. O imagine definitorie a unui prezent bine înfipt în derizoriu și fudulie vană.

    14
    • Cam multa nostalgie pe aici. Sa ramana asa, sa nu se schimbe nimic. Numai ca asa nu putem merge inainte. Doua lucruri ar fi maxim de utile acolo: parcare sau sala-teren de sport pentru cele doua licee din zona. Si daca Primaria ar lucra cu un arhitect talentat, le-ar putea face pe amandoua.

      14
  • Pe Bobeica cu Primaria, ca tot asa de bine si-ar face treaba…….Lasati cladirea cinema 23 August in pace. Lareg ii hotarul pentru locuri de parcare.

    15
    • :o) Nicu îmi place ce ai scris dar pe Bobeică nu este chiar așa de bine că acolo pământul o ia la vale și iar ne vom trezi cu primăria în oraș :o). Pentru clădirea primărie trebuie găsit un loc sigur cât mai departe de oraș să fim siguri că nu se va mai întoarce în oraș ca și câinele ciobanului :o).

      15
  • Văd că acum când este vorba de demolările făcute de PNL, demolări de clădiri istirice purbanistul civic Bălan tace mâlc.
    Bravos națiune pentru uni ciumă petru alți mumă.

    16
  • Impozit de 100 lei pe lună pentru fiecare auto, taxă parcare resedință altă 100 lei pe lună, taxă poluare 10% din prețul benzinei și, încet încet, reînvățăm mersul în comun sau pe jos, cum era odată. Tot învățul are un dezvăt. Altfel, dărâmăm orașul să facem parcări.

    15
  • Noul slogan PNL-ist de după alegeri ” Noi nu blocăm dezvoltarea orașului, noi îl mutilăm și-l distrugem ” .

    16
  • Mâine poimâine îl văd pe Turc că va anunța că va demola clădirea unde a fost cinematograful Tineretului să facă loc de parcare acolo sau poate Casa cu Lei că cat ( cacofonia este intenționată ) este de tăhui îl văd în stare.

    15
    • Asta e soarta unor cladiri care au fost lasate sa devina o ruina si nu mai pot fi salvate, Sa nu uitam ca fostul primar anuntase inca din 2008 ca nu se mai poate face nimic cu fostul cinema 23 August, fiindca abia se mai sustine pe niste grinzi proptite la interior.
      Acum, ca ramanem si fara mii de locuri de parcare in oras, e normal sa fie luate in vizor si cladirile ruina care pun in pericol viata trecatorilor.
      Tehui vei fi cu adevarat cand vei realiza ca nu mai ai unde parca o masina la Bistrita dupa ce planul lui Cretu, sa rada tot de pe Grigore Balan, Dornei si Sincai, va prinde contur. Greaua mostenire la propriu!

      12
  • Impartial sunt si eu bai impartialule . In tot cazul ce ati postat cu totii aici stricandu-va buna dispozitie, va asigur ca nici mama zmaului nu va baga-n seama decat la o DEZBATERE PUBLICA cu scantei si argumente. Insa cum bistritenii si mai toti romanii sunt un neam comod, politrucii si administratia isi va face de cap cum doresc. Nu este vorba deloc de a tine spatele nimanui si fi sigur impartialule ca eu nu sunt nici penelist nici pesedist nici userist. Sunt ECOLOGIST !!!…… si ma intereseaza si URBANISMUL nu numai verdele.

    16
    • Cum ecologist? Nu cu mult timp în urmă am înțeles că ați dizolvat organizația ecologistă, v-ați supărat pe un arbitru de fotbal, alias Ciobănică, care v-a luat caimacul. Întortocheate sunt căile Domnului și hățișurile democrației fanariot moderne.

      17
  • Păcat! Păcat ca s-a lăsat sa devina o paragina..
    Spuneti-mi va rog, peGrigore Bălan unde se mai parchează??
    Nu știu dacă știți, dar mulți oameni care lucrează și vin la spital sau cabinete, parchează lângă drum!!

    15
  • V-ați răcorit , bistrițeni ?
    Realizați ca in frunte cu primarul , toti va dați cu parerea despre un bun privat, ce nu aparține comunitații ?
    Așa cum acea cladire ,despre care vă etalați savantele păreri, apartine RADEF ,la fel putea fi casa privata a oricaruia dintre voi , deștepții ce-ați postat mai sus .
    De când e treaba ciumeților ce face RADEF cu proprietatea sa ? Înainte să puneți botul , judecați , gândiți , analizați …
    In România proprietatea e garantata (teoretic ) de Constitutie !
    În practică ,tot prostul are dreptul să-și dea cu părerea despre bunul altuia !
    Ați avut si voi ocupație duminica asta !

    17
    • Este proprietate publică nu privată și ca orice proprietate publică trebuie să fie în folosul cultural al cetățenilor în cazul respectiv a cetățenilor orașului Bistrița.

      18
  • Mă întreb cum vor putea merge cei din primărie luni la muncă când știu ce le este la gura Bistrițenilor despre ei sau poate că nu au nicio problemă că sunt învățați cu asta și au șoricul gros.

    16
  • Nu mai fiti gica contra. Nu foloseste la nimic cladirea. SI lumea nici nu va merge acolo la cinema vreodata.


    Dărâmați-l!

    16
  • Neapărat trebuie demolată! Are nevoie primarul de parcare pentru „bemwe-ul” ăla seria 7 ce stă înghesuit în față la primărie!
    Să demolați şi găletele şi biserica săsească, să aibă unde parca şi restul amărâţilor ce lucrează în primărie!

    16
  • Sunt foarte curiosi cati din voi cei loviti de trepidatii va veti deranja sa spuneti toate ineptiile la o dezbatere publica adevarata cu scantei si asumarea numelui. In rest spor la scris ca nici mama zmaului nu va asculta. Traiasca comoditatea romaneasca !

    16
    • Cum stăm cu ecologiștii și caimacul luat de arbitrul de fotbal, alias Ciobănică?

      15
  • Nea Balan, dumneata ce părere ai de demolare? Că dumneata te-ai opus cam la orice sa fie demolat in orasul asta, cu atat mai mult daca era vorba de-o casă, plus ca asta e si de patrimoniu sau monument…

    15
  • Nu ramine asa, tatiku. De data asta Bistrița culturala va reacționa! Tocmai de la ministerul culturii vrei tu sa obții avizul de demolare, nebunule care ești! Cita orbire și ce tupeu!

    12
  • Prefer demolarea cinematografului decat desfintarea si maltratarea parcului Eminescu pt. o parcare. Dar cu un amendament. Sa fie pastrat peretele de la fatada ca sa nu se faca o gaura stirba la fata bulevardului. Normal ca trebuie si o reabilitare ca la carte al acestei fatade cu intrarea functionala. Asa ceva am vazut la Paris in zona veche a orasului LUMINILOR .

    19
    • Bălănel, Numai să distrugeți și să demolați aveți între urechi dar să construiți ceva util și strict necesar Bistițenilor nu !

      19
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.