Actualitate

SAJ BN: Care este prioritatea absolută pentru acest an. Ce achiziții s-au făcut

Potrivit bilanțului publicat de SAJ BN, instituție condusă de dr. Annabella Muzsi – manager general, în 2016 au fost înregistrate un număr total de 58.261 apeluri cu caracter medical, prin sistemul 112, ceea ce reprezintă o creștere cu 6,32% faţă de anul 2015. Analizând evoluția numărului de apeluri pe mai mulți ani, se observă o tendința de creștere continuă. Media zilnică, calculată pe baza numărului total de apeluri relevă că media solicitărilor pe 24 ore a fost de 159,61, ceea ce reprezintă o medie de 79,80 apeluri/tură de 12 h.

Din volumul total de solicitări, echipajele ambulanței au deservit 39.629 cazuri (67,40%) restul au fost fie alocate echipajelor SMURD, fie au fost sfaturi medicale, sau reveniri, informări etc. 27.789 (70,12%) au fost misiuni de urgenţă şi transport medical asistat, înregistrându-se o creștere de 3.41% față de anul 2015, 1.863 (4,70%) au fost consultații la domiciliu, înregistrându-se o creștere de 24.58% față de anul 2015, iar 9.089 (22,93%) au fost solicitări de transport sanitar neasistat, dializă şi transport produse biologice, înregistrându-se o creștere de 8.90% față de anul 2015.

Unul din cei mai importanți indicatori de calitate ai activității operative este timpul mediu de ajungere la caz (promptitudinea). Calculând acest timp anual, se observă că în anul 2016 s-a obținut un timp mediu de 5 min 20 sec. pentru urban şi 17 min 59 sec pentru rural. Durata medie de intervenție pe anul 2016 a fost de 77,67 minute.

Îmbunătățiri în 2016

Deși anul 2016 nu a adus îmbunătățirea celui mai important aspect din punct de vedere logistic într-un serviciu de ambulanță – autosanitare noi, totuși resursele financiare disponibile au permis derularea unor demersuri care au dus la îmbunătățirea logisticii disponibile din unitate:

 sistemul management al apelurilor a fost extins de SNUAU până la nivel de resursă mobilă, ambulanțele de urgență fiind echipate cu routere WiFi și tablete IT ceea ce permite transmiterea fișelor de solicitare electronic, la ambulanțele alocate în misiune;
 pentru a asigura un nivel conform de securitate informațională, a fost împrospătată infrastructura IT din unitate, achiziționându-se noi calculatoare și noi licențe informatice;
 au fost achiziționate patru defibrilatoare AED pentru echipajele de transport neasistat tip A1/A2,
 au fost achiziționate tărgi noi pentru unele ambulanțele de urgență și transport pentru asigurarea unei maxime siguranțe a pacienților în timpul transportului;
 s-au achiziționat sisteme de fixare pentru copii (centuri de siguranță speciale) destinate tărgilor din ambulanțele de urgență, pentru a asigura siguranță maximă în timpul transportului și pentru această categorie de pacienți;
 ambulanțele de urgență au fost dotate cu saltele vacuum de tip pediatric, pentru asigurarea cazurilor de traumă pediatrică;
 a fost îmbunătățit sistemul de asigurare a oxigenului medicinal pentru unitate, completându-se și stocul de butelii de oxigen pentru asigurarea unui flux de încărcare fără întreruperi;
 s-au realizat o serie de lucrări de reparații curente/întreținere în sediile stațiilor/substațiilor SAJBN (reabilitarea pavajului din curtea Stației Centrale, recondiționarea exteriorului corpurilor de imobil din Stația Centrală, amenajarea unui spațiu temporar pentru arhivă, recondiționare instalații electrice, și completare mobilier etc.).

Resurse umane

Unitatea funcționează la data de 31.12.2016 cu un număr de 153,5 posturi aprobate, toate ocupate la finele anului. Numărul medicilor crescut efectiv cu 1 post în 2016, la finele anului toate posturile de medic din unitate fiind ocupate. Un medic nou angajat a absolvit în 2016 cursurile specifice și a obținut atestatul în asistență de urgență, urmând ca începând cu 2017 să înceapă activitatea în urgență. În ceea ce privește recrutarea, au fost derulate un număr de 10 concursuri/examene de ocupare a unui
post vacant/temporar vacant, fără a se înregistra contestații la procedurile derulate, la finele anului 2016 existând vacante două posturi temporare, pentru care procedurile de ocupare sunt în derulare. Nici în 2016 nu s-a reușit obținerea posturilor pentru compartimentele în care nu există încadrat personal (deși compartimentele sunt cuprinse în organigrama elaborată, conform legii, și aprobată): Achiziții publice, Audit Intern, Protecția Muncii/PSI, Juridic, Formare profesională.

În plan financiar

Bugetul anului 2016 a fost de 11.989 lei (cu 1,21 % mai mare decât în anul 2015), care reprezintă o finanțare per capita de aproximativ 43,14 lei/cap de locuitor la o populație de 277.900 locuitori/județ (creștere față de 35,59 lei/cap de locuitor în 2016 și față de 17,5 lei/cap de locuitor în 2010).

Disfuncționalități

Principalele surse de disfuncționalități sunt:

 îmbătrânirea parcului de autosanitare (unitatea nu a mai primit autosanitare noi de la finele anului 2014), unele ambulanțe de urgență depășind 550.000 km rulați
 necesitatea de a desfășura constant muncă suplimentară datorită lipsei de personal ce atinge toate categoriile de salariați, ceea ce a dus la extenuarea personalului, apariția sindromului de ”burn out”, limitarea timpului fizic disponibil activităților de supraveghere și control și tendința de scădere a calităţii muncii.

Direcții de acțiune în 2017

 prioritatea absolută este reprezentată de continuarea acțiunilor demarate în vederea îmbunătățirii resurselor de personal, la toate categoriile de angajaţi, pentru că asigurarea unei activități calitativ superioare necesită în primul rând asigurarea resursei umane;
 asigurarea unei activități fără perturbări, cu resursele avute la dispoziție;
 continuarea îmbunătățirii sistemului integrat de urgență la nivelul județean și local;
 perfecționarea managementului situațiilor de urgență medicale la nivel județean prin creșterea continuă a calității actului medical.

Aici integral bilanțul SAJ BN 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS