Actualitate

SAJ și Crucea Roșie, colaborare în domeniul voluntariatului medical

Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud (SAJ BN) și Crucea Roșie Română, Filiala Județeană Bistrița-Năsăud (SNCRR BN), au convenit încheierea unui protocol de colaborare pe durata unui an,  ce a intrat în vigoare cu data de 1 aprilie 2016, în vederea sprijinirii activităților de voluntariat în domeniul primului ajutor de bază și al asitenței medicale de urgență, prin promovarea acestui tip de activitate prin orice mijloc care le stă partenerilor la dispoziție, cu scopul de a încuraja tineretul de a desfășura astfel de activități și de a oferi sprijin informațional celor care își manifestă interesul în acest sens.

Această colaborare se referă strict la activitatea desfășurată în cadrul echipajelor operative ale SAJ BN, părțile fiind libere să desfășoare fiecare și alte activități, proprii, care nu fac obiectul protocolului, se arată într-un comunicat semnat de managerul general al SAJ, Annabella Muzsi, și directorul SNCRR BN, Marius Moldovan.

Crucea Roșie Română – Filiala BN are responsabilitatea de a identifica, instrui și certifica acei voluntari care își exprimă dorința de a desfășura activitate de voluntariat medical, prin parcurgerea cursurilor de prim ajutor, aprobate de legislația în vigoare. După absolvirea acestui curs, voluntarul se poate înscrie în campaniile de recrutare a noilor voluntari pe care le va desfășura SAJ BN.

Pentru ca doritorii să fie cât mai bine informați, SAJ BN a pus la dispoziția celor interesați toate informațiile necesare accesării programului de voluntariat, atât regulamentul de recrutare cât și celelalte documente specifice acestei activități, toate fiind accesibile publicului larg pe pagina de internet al instituției,  în cadrul meniului ”Departament Voluntari SAJ-BN” (http://ambulantabistritanasaud.ro/?p=4109).

Fiecare voluntar care va fi acceptat în programul de voluntariat al SAJ BN își va efectua personal programarea activității, conform regulamentului de organizare a activității, elaborat de SAJ-BN, având obligația să comunice ulterior programul său lunar managementului SNCRR BN iar această activitate poate fi desfășurată concomitent cu activități de voluntariat în alte domenii de activitate.

”Considerăm că o comunitate este cu atât mai puternică și mai sigură cu cât numărul cetățenilor ei, care dețin cunoștințele de bază și sunt instruiți (ca să poată acționa prompt și competent în situațiile de urgență medicale ce survin în viața cotidiană), este mai mare. Fiecare voluntar, fiecare persoană pregătită specific în domeniul managementului de bază al situațiilor individuale de urgență, cu profil medical, devine un pion important în creșterea gradului de siguranță al comunității din care face parte”, se arată în comunicat.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS