Străzile pe care se lucrează: Tihuţei, Arţarilor, Ion Slavici, Andrei Mureşanu, Subcetate, Dimitrie Cantemir, Cezar Boliac, Gavril Tripon, Tănase Tudoran, Mihai Viteazu, Codrişor, Cireşului, Castanului, Privighetorilor, Octavian Goga, Împăratul Traian, Greuceanu, Florilor, Trandafirilor, Horea, Cloşca, Crişan, Lalelelor, Panait Cerna, Alexandru Mureşan, Vasile Pârvan, Oituzului, Victor Babeş, Griviţei, Basmului, Voinicului, Lt. Călin, Caraiman, Apicultorilor şi Cuza Vodă.
În timpul execuţiei lucrărilor ar putea apărea avarii pe reţelele de alimentare cu apă sau branşamente, fapt care ar duce la sistarea apei. SC Aquabis anunţă că în astfel de cazuri va interveni de urgenţă pentru remediere.
”Lucrările se vor finaliza în noiembrie 2014. E vorba de reabilitarea reţelelor mari de transport din municipiu. E vorba de diametre de 800, 1.000 şi 600. Conducta de o mie a fost finalizată anul trecut. Un fir de 800 va fi terminat luna viitoare, celălalt şi conducta de 600, la sfârşitul lunii noiembrie. Nu putem lucra pe toate conductele în acelaşi timp pentru că prin aceste reţele asigurăm transportul apei în tot judeţul. O să înlocuim 12 km de reţea din 18 în etapa întâi, iar restul în etapa a doua. Eu zic că e cea mai mare lucrare pentru noi. Sunt doar două companii în ţară care au mai aplicat această tehnologie: tub în tub sau cămăşuire. Avarii nu vor mai fi, ceea ce e un lucru bun. Vreau să vă spun că, la orice avarie, se pierdeau 15.000 de metri cubi de apă. Nu acesta era cel mai mare necaz, ci faptul că mai aveam nevoie de 2-3 zile să scoatem apa din case, din beciuri, de la parterul blocurilor. Nu vor rămâne străzile săpate. Când se va încheia câte o lucrare, fiecare stradă va fi readusă la starea iniţială”, spunea de curând directorul general al Aquabis, Ioan Şandru.
”Datorită faptului că Aquabis a primit o finanţare importantă pentru reabilitarea reţelelor de apă, Serbis lucrează pe o suprafaţă mare. N-o să putem ţine pasul cu ei, să reabilităm total străzile. Asta presupune documentaţii, investiţii, nu putem. În sarcina Aquabis cade şi reparaţia străzilor după intervenţii. Unde sunt străzi în perioada de garanţie, reparaţia se face de către cel care a realizat-o. Unde nu sunt în garanţie, Aquabis are un contract-cadru cu Perom, cu care realizează cele mai multe intervenţii. Unele intervenţii le rezolvăm noi. Nu e în sarcina Primăriei să urmărească lucrările Aquabis şi să avem diriginte de şantier. Din câte ştiu Aquabis trebuie să încheie până în aprilie, aşa că reparaţiile se vor face înainte de Paşte”, a menţionat primarul Ovidiu Creţu la ultima şedinţă a Consiliului Local.
SC Aquabis SA derulează proiectul ”Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Bistriţa-Năsăud”, în valoare de 291.046.487 lei bani europeni, lucrările urmând să fie gata până la finalul anului 2015.
Adaugă comentariu