Actualitate

Sărbătoarea muzicii, întreruptă de două ori pentru oficierea unor căsătorii (FOTO)

„Fête de la musique”, sărbătoarea muzicii, organizată în premieră la Bistriţa de Asociaţia de Prietenie Româno – Franceză (ARFA) Bistriţa, a adunat în Parcul Municipal foarte mulţi tineri care au răspuns invitaţiei de a cânta în aer liber, celebrând în felul acesta muzica, arta care îi face pe oameni mai buni.

Profesorul Mircea Seleuşan, membru ARFA, a declarat pentru Timp Online că astfel de evenimente au loc în întreaga Mircea Seleusanlume. „Lumea se duce cu bucurie să cânte sau să asculte muzică. La noi însă, la prima ediţie, ce s-a întâmplat depăşeşte limita imaginabilului şi a bunului simţ. Domnul primar al oraşului, Ovidiu Creţu, a dat o aprobare ca acest eveniment să aibă loc. Preşedinta ARFA s-a dus şi a obţinut o aprobare în mod legal. Mai mult decât atât, domnul primar s-a arătat încântat de idee. Astăzi, în timp ce manifestarea se derula, iar o formaţie de copii de la Liceul de Muzică interpreta o piesă, primarul a intervenit şi a oprit manifestarea fiindcă trebuia să aibă loc o nuntă în foişor. Pun numai o întrebare: e normal, e bine? Asta înseamnă o comunitate, asta înseamnă a ţine la populaţia unui oraş şi a unui judeţ? Ce e mai important: un act cultural pe care am vrut să îl implementăm aici sau ideea de a face o nuntă în foişor? Sunt 1000 de locuri în care se putea întâmpla într-un cadru natural această nuntă. Nu am înţeles de ce tocmai în foişorul în care tocmai primarul aprobase o altă manifestare. Eu pun această întrebare: e corect?”, a spus Mircea Seleuşan.

Fete 1 Fete 6 Fete 5 Fete 2

Profesoara Maria Vinay, organizatoarea evenimentului, a declarat că nu a fost deloc simplu să organizeze prima ediţie a sărbătorii muzicii.

„Am ajuns într-un moment de criză cu ARFA, nu mai avem spaţiu, suntem în criză de bani. Mulţi au vrut să renunţe Maria Vinayla asociaţie şi atunci ne-a venit ideea să facem Fête de la musique. Au venit mulţi copii, mai mulţi decât erau înscrişi în listă. Iniţial, tinerii au fost foarte reticenţi. Am dat liste prin toate şcolile, dar în afară de elevii de la Liceul de Muzică Tudor Jarda, au mai fost vreo trei de la Liviu Rebreanu şi nişte copii de la Andrei Mureşanu. Cred că nouă, românilor, ne lipseşte exerciţiul vieţii asociative şi acela de a face ceva pentru plăcerea de a face. Doar dacă le spui că e obligatoriu fac. Tinerii nu au dezinvoltura să se prezinte pe scenă. Îşi fac complexe că o să-i critice ceilalţi, că se fac de râs, ori nu aceasta este scopul nostru. Noi vrem ca ei să comunice, să-şi dezvolte personalitatea. În Franţa, pe scenă urcă doar trupele consacrate, în rest lumea cântă pe stradă, la fiecare colţ, în parcuri, peste tot”, a spus prof. Maria Vinay.

În ce priveşte nunţile care au întrerupt sărbătoarea muzii, Maria Vinay a spus: „Erau pregătite două căsătorii, una la 16.00 şi alta la 17.00. S-a scuzat domnul primar. A spus că a uitat de noi”.

Chiar şi cu aceste două incidente, organizatorii evenimentului „Fête de la musique” se gândesc să îl repete şi anul viitor când au de gând să îi dea o şi mai mare amploare.

Fete 7 Fete 8 Fete 9 Fete 10

Etichete

1 comentariu

  • Din respect fata de adevar trebuie sa fac urmatoarele precizari:
    1. Am inteles ca in perioada calda „starea civila” a nuntilor are loc in acest Foisor.Pentru toata lumea. Asadar nimeni nu a fost favorizat sambata.Nu stiam.
    2. Primarul a uitat de cele doua nunti planificate si de aici a aparut suprapunerea…Si-a cerut public scuze.
    3. Nu am fost martor ocular la intamplare. Am retinut doar ceea ce mi-au relatat colegii.
    4. La ora 16,00 era putina lume. Nu a fost afectat grav spectacolul copiilor.
    De dorit ar fi sa nu se mai intample. E foarte neplacut si te poti gandi la oarece…tendinte.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.