Actualitate Economie

Sătenii din Sebiş, convinşi de prefect că trebuie să-şi monteze contoare la reţeaua proprie de apă

Localnicii din satul Sebiş, comuna Şieuţ, s-au revoltat în momentul în care Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud le-a cerut să-şi monteze contoare pentru consumul de apă. Oamenii nu au nţeles de ce trebuie să facă acest lucru din moment ce şi-au captat apa singuri din pământ. Prefectul Ioan Ţintean i-a convins că aşa e legea şi ea trebuie respectată.

„Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud a participat la o întâlnire cu locuitorii satului Sebiş, însoţit de primarul Ioan Dedean, cu scopul de a media disensiunile apărute între cetăţenii acestui sat şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud (SGA BN). Fondul problemei a constat în faptul că, în urmă cu mai mulţi ani, locuitorii satului Sebiş şi-au construit bazine de captare a apei din munte, iar aceştia, împreună cu locuitorii celorlalte sate ale comunei s-au racordat la apă potabilă cu forţe proprii, motiv pentru care au tergiversat întocmirea documentaţiei conform reglementărilor în vigoare privind consumul de apă. Conducerea SGA Bistriţa-Năsăud a informat Instituţia Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud despre blocajul apărut. În consecinţă, prefectul Ioan Ţintean a purtat o serie de discuţii cu comunitatea locală a comunei Şieuţ, în sensul convingerii oamenilor că apa trebuie contorizată şi folosită raţional, semnalând că orice locuitor al României, din orice localitate, nu poate folosi resursele statului decât în condiţii legale, mai exact, conform normelor de aplicare a Legii apelor nr. 107 / 25.09.1996. În final, părţile s-au pus de acord, iar starea de tensiune s-a aplanat”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Bistriţa-Năsăud.

Contactat telefonic, directorul SGA Bistriţa-Năsăud, Petru Drăgan, a declarat pentru Timp Online, că apa reprezintă o resursă, la fel ca şi oricare alta, iar cei care o folosesc la un debit mai mare de 5 litri/secundă trebuie să plătească.

„Oamenii din Sebiş au plătit apa pauşal, direct la noi. În baza reglementărilor în vigoare, noi le-am spus să-şi monteze contoare. Nu au vrut şi dea ceea am apelat la domnul prefect. Dânsul i-a convins că e mai bine pentru toată lumea. Fiecare va plăti exact atât cât va consuma, chiar dacă noi vom înacas mai puţin. oricum, reţeaua de aici va trebui preluată de Aquabis şi inclusă în reţeaua judeţeană”, a explicat Petru Drăgan. 

Surse locale au declarat pentru Timp Online că oamenii din Sebiş sunt revoltaţi fiindcă „nici comuniştii nu i-au pus să plătească apa” pe care au captat-o cu forţe proprii doar pentru că au dorit să mai afcă facă un aps pas spre civilizaţie. La fel au procedat şi cu drumul pe care şi l-au asfaltat tot singuri. De altfel zona nefiind una cooperativizată, sătenii au învăţat să se descurce singuri şi au făcut-o foarte bine şi fără ajutorul statului care, iată, ştie doar să le ia bani fără să le dea nimic în schimb.

10 comentarii

  • nu sunt de acord cu „capitalizarea” proprietatii private decat prin despagubire sau chiar prin asociere proportional cu aportul investit!!!! (adica aquabis-ul mai bine sa-si monitorizeze soferii ce vin acasa cu masinile de servici …..)

  • Voi stimati sebiseni, ati introdus apa in jurul anilor ’85. Intr-adevar ati introdus-o cu forte proprii,sapaturile fiind efectuate de dumneavoastra, iar tevile , si betonul din bazine fiind platit tot de dumneavoastra. Au fost eforturi uriase pentru vremea aceea. Pana si comunistii v-au respectat munca, si eforturile materiale.Acum, vine ,,neica nimeni”(SGA BN) si se pune in fruntea mesei voastre, fara sa plateasca nimic, dimpotriva incepe sa aiba si pretentii financiare. Atentie, la inceput pretentii mici, un fel de dus cu zaharelu’ iar in anii urmatori (daca sistemul din Romania va mai rezista cu un astfel de tip de gandire (citeste jecmanire)), o sa aveti parte de sume din ce in ce mai mari. Si toate astea pentru ca niste NENOROCITI din tot felul de regii si autoritati sa-si ia enormele venituri (salarii si prime) total nemeritate. Oameni buni, deschideti ochii, nu numai la problema apei, dar in general. Sa nu vina vremea, sa va caiti amarnic, ca v-au orbit niste amarate de subventii, dar de fapt ati pierdut mult mai mult. Tipul actual de stat din Romania, nu e invatat sa dea (nici macar locuri de munca), ci doar sa vanda ,,exteriorului” incasand comisioane grase, si sa va ia ultimul banut pe tot felul de taxe aberante.

  • stati linistiti,degeaba a venit prefectul,pe mocan nu il face nimeni cu vorbe dulci,nu a putut face nimic prefectul,doar ca s-a intalnit cu ei.nu toti de acolo sunt slabi pregatiti,stiu multe si bravo lor.

  • Tăt mocanu îi deştept, da de la rustior n-o coborat decând o înţărcat.
    Apa este o resursă vitală, ce trebuie administrată. S-a dus vremea opritorilor apei pe unde ne tăia capul şi folosirii ei în orice mod ori deversării în spaţiul public a zoaielor.
    Civilizaţia impune privatiuni şi alinierea la comandamente mai înalte de cât fundu curţii. Sa afle şi rustiorenii asta.

  • Sa mearga in satele care nu au apa sa stea de vorba cu oamenii …oare cum si de unde sa va aducem apa???ca orcum ei nu merg sa caute izvorul.in plus la sebiş oanenii au stiut unde estei zvorul si cu chinuri amarnice si cu o felie de pita (paine)sau chiar mamaliga au tras la tarnacop din zori pana la intuneric in fiecare zii 2-3 persoane de famile cu copii mici dupa ei si doar cine o trait acele monente stie nu care stau la birouri…..plus sa nu creada nimeni ca mocanii sau sabgisanii sunt prosti cu putina scoala su in cap mai multe ideii ca si cei ce se ocupa cu asa ceva si calculeaza cu o matematica antica sau cautati cati sabgisani au sjuns Domni Mari cum se spune…viata de la sebis este inca acum o munca grea dar nimeni nu merge sa ceara ajutor .pamantul este pietros si sarac dar il inbogatesc sabgişanii cu lucrul lor cine nu crede sa mearga sa vada cum arata oamantul la noi la săbgiş ios din sat si stiu destule

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.