Social

”Sbor peste ape” și ”PreTexte” la Lechința (FOTO)

La Liceul Tehnologic din Lechința a avut loc lansarea volumului de poezii „Sbor peste ape” de Ion Moldoveanu, precum și lansarea revistei școlii „Pretexte”, nr. 8-9/2018. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud și Primăria comunei Lechința.

Invitați: profesor universitar doctor Ion Buzași, directorul Bibliotecii Județene Ioan Pintea, inspector școlar Bălan Daiana, inspector școlar Manea Angelo, scriitorii Icu Crăciun și Iacob Naroș, amfitrion – primarul dini Lechința Romeo Florian, moderatori fiind Ioan Pintea și Oana Raluca Baciu, directorul Liceului Tehnologic.

La eveniment au fost prezente cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Lechința, alături de o parte din elevii școlii.

 

Despre volumul poetului Ion Moldoveanu au vorbit Ioan Pintea și Ion Buzași. Deși cei mai mulți dintre participanți au fost lechințeni, prea puțini au auzit de acest scriitor, din păcate plecat prea devreme dintre noi.

«Ion Moldoveanu s-a născut în 1913 la Lechința, în județul Bistrița-Năsăud. A murit la vârsta de 26 de ani la Cluj. Grație unor prieteni devotați de la revista ,,Simposyon” lasă posterității o remarcabilă carte de poezie intitulată: ,,Sbor peste ape”, ,,un volum plin de presentimentul sfârșitului”, după cum scrie Ion Breazu în ,,Literatura Transilvaniei”. Poezia lui Ion Moldoveanu s-a bucurat de aprecieri critice favorabile, elogioase. Au scris, depotrivă, despre autor și poezie, de-a lungul anilor (e adevărat, sporadic) poeți, eseiști, prozatori, critici și istorici literari importanți. Amintesc, selectiv, câțiva: Radu Stanca, Ion Agârbiceanu, Perpessicius, Mihai Beniuc, Al.Piru, Vasile Fanache, Florin Manolescu, Victor Papilian, Lucian Valea, Nae Antonescu, George Sbârcea, Ion Apostol Popescu, Ion Buzași, George Popa.

E de notat și faptul că, în anul morții poetului, marele istoric Nicolae Iorga a publicat în revista sa ,,Cuget clar” poezia ,,Pământeana trecere.” Din păcate, în momentul de față, poetul este, pur și simplu, uitat. Singurul istoric literar care și-a adus aminte de el fost Nicolae Scurtu, care n-a ezitat să-l numească, în 2013 în România Literară ,,unul dintre poeții însemnați ai Transilvaniei“.

”Încercăm, prin această antologie, să recuperăm nu numai poezia, dar și câteva dintre textele critice/evocatoare despre Ion Moldoveanu; să-l redăm spațiului natal și să atragem atenția istoricilor literari, și nu numai lor, că literatura Transilvaniei, de dinainte și de după Marea Unire, este o mină de aur care trebuie urgent, mai ales în acest An Centenar, redeschisă, redescoperită. Avem în față, cum ar zice Mircea Zaciu: ,,Ca o imensă scenă, Transilvania…” (Ioan Pintea).

Învățător de profesie, și-a început cariera dăscălească în câteva sate precum Așchileul Mare, Vișinelu, Sălcuța, Luna de Sus. Însă revine deseori la Cluj, unde ia parte la diverse întâlniri literare, cenacluri. Din păcate tuberculoza nu a ținut cont de talentul și de tinerețea scriitorului. ͈În multe din studiile și articolele închinate lui Ion Moldoveanu se schițează o paralelă revelatoare: Pavel Dan – prozatorul Câmpiei Transilvaniei – și Ion Moldoveanu – poetul Câmpiei Transilvane.

Poezia lui Ion Moldoveanu se află la confluența dintre tradiție și modernitate. Este de fapt o modernizare a tradiției, pentru că se pot ușor identifica influențe din poezia lui Coșbuc, Goga și Aron Cotruș, iar în lirica de dragoste, imagini și chiar sintagme din elegiile erotice eminesciene. Așadar, nu este o negare categorică a tradiției, nu este o ruptură, ci o adaptare a poeziei tradiționale la poezia ardeleană nouă, influențată de noutatea expresionistă a poeziei lui Blaga.

Regretat sincer de colegii de generație, comentat cu afectivă prețuire de critici și istorici literari din generația interbelică și actuală care au relevat virtuțile artistice ale creației sale, Ion Moldoveanu, mai ales prin câteva poezii antologice, rămâne un nume reprezentativ în poezia ardeleană interbelică și un poet autentic în lirica românească” (Ion Buzași).

Așa cum a sprus primarul Lechinței, numele acestui scriitor nu trebuie uitat, iar propunerea de a denumi Liceul sau Căminul Cultural cu numele acestuia a fost foarte apreciată.

Despre revista școlii, Revista „PreTexte”, revistă care a obținut anul acesta locul I la concursul de reviste școlare la nivel județean, a vorbit directorul liceului, Oana Raluca Baciu, precum și alți invitați.

Revista a fost realizată sub coordonarea prof. Cornea Mia, alături de colectivul de redacție, din care fac parte și Camelia Florian, Hlinca Daniela, Lavinia Matei, Bărbos Rodica, Petrican Dionisie, Baciu Oana Raluca și Cornel Costea. Colaboratori sunt mulți elevi ai Liceului Tehnologic Lechința, ai Palatului Copiilor sub îndrumarea prof. Ionela Nușfelean, dar și de la Liceul Teoretic Gheorghe Șincai Cluj, sub îndrumarea prof. Cornel Costea.

La acest număr am avut și bucuria unui debut literar, al învățătoarei Moldovan Dana, care scrie din clasa a V-a. În fiecare număr obișnuim să aducem în fața elevilor scriitorii județului nostru, prin versuri pe care le includem în revistă, dar și prin prezența scriitorilor în cadrul lansării revistelor. Este necesar să ne cunoaștem scriitorii, în primul rând pe cei pe care îi avem lângă noi, din județul nostru, dar nu numai. Trebuie să-i cunoaștem, să-i întâlnim, să-i citim, să-i valorizăm pentru tot ceea ce fac… Astfel că în acest număr invitații sunt Ioan Pintea și David Dorian. Un loc aparte îl ocupă și Marcel Lupșe, unul dintre pictorii cei mai buni din țară la ora actuală.

Dintre cadrele didactice care au mai publicat în revistă menționăm pe Cornea Mia, Cornel Costea, Szollosi Melinda, Șomfelean Niculina, Moldovan Niculina, Hlinca Daniela, Iliuță Adrian, Bărbos Rodica Maria, Baciu Oana Raluca, Doștețean Ancuța, Ana Scridonesi de la Școala Gimnazială Miceștii de Cîmpie, preot Ziman Paul Valer, Rus Alexandra, dar și filosoful lechințean George Purdea.

Elevii clasei a IV-a, coordonați de Cornea Mia, au prezentat un scurt moment poetic, însoțiți de fluiere, instrumentele muzicale pe care au învățat tot de la doamna învățătoare să le folosească.

Alexandra Ana Moldovan, elevă în clasa a V-a la Bistrița, fostă elevă a școlii în clasele primare, a fost o prezență surpriză mai ales pentru fosta învățătoare Mariana Petrican, care anul acesta se va pensiona. Alexandra i-a compus o poezie care a emoționat întreaga audiență. Ce momente speciale sunt atunci când sufletul nu are perdea, așa cum spunea Alexandra în urmă cu câțiva ani, în primele ei încercări de a scrie, atunci când doamna învățătoare i-a descoperit talentul!

Sursa: Raluca Oana Baciu

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS