Ideea recent lansată public potrivit căreia Stadionul ”Jean Pădureanu” ar urma să fie demolat, o altă arenă urmând să fie ridicată în Wonderland, este pusă la îndoială de reprezentanții Partidului Ecologist Român (PER) în Consiliul Local Bistrița. Potrivit unui comunicat, ei cred că acest loucru nu ar trebui făcut fără o largă consultare a populației.
”Pe Stadionul Gloria, mai nou Jean Pădureanu, a pus ochii PSD-ul. Baza sportivă, care a fost construită în urmă cu 90 de ani, a fost prima arenă electrificată din Transilvania și prima pe care s-a desfășurat un meci în nocturnă, un reper important în istoria orașului. Administrația PSD dorește demolarea acestui stadion pe care zeci de generații de copii au urmărit meciurile echipei favorite.
Suntem și am fost întotdeauna de acord cu extinderea parcului, insistând pentru extinderea spre Pădurea Codrișor. În acest sens PER a propus introducerea pădurii în intravilan și declararea ei pădure-parc.
Nu suntem însă de acord cu desființarea arenei sportive. Temele colaterale lansate de PSD cum ar fi cea a locurilor de parcare sau a conflictului între parc și terenurile de sport sunt străine subiectului sau false.
Ideea demolării stadionului a fost recent lansată într-o conferință de presă la sediul partidului de guvernământ. Proiectul demolării nefiind nici măcar pomenit de către PSD în campania din 2016, actuala administrație nu are niciun mandat de la bistrițeni și niciun drept moral să facă acest lucru fără consultarea cetățenilor.
Fiind o problemă de interes local deosebit pentru cetațenii Bistriței, considerăm necesară consultarea publică printr-un referendum așa cum am propus și în cazul altor proiecte contestate de o parte semnificativă a opiniei publice, cum sunt defrișarea pieței centrale, centrul intermodal și pasarela de la BIG.
Comunitatea locală are dreptul să fie consultată și să decidă în privința acestor proiecte care au un impact deosebit nu numai financiar dar și asupra dezvoltării ulterioare a municipiului. Facem așadar un apel public către consilierii municipali să ni se alăture în acest demers de a iniția un referendum local legat de ideea demolării stadionului municipal, concomitent cu alegerile europarlamentare”, au transmis printr-un comunicat consilierii PER Mircea Archiudean și Teodor Mârza.
PSD are interese imobiliare in locul stadionului . Fumigenele pe care le arunca acum sunt credibile doar la nivel de gradinita , cu alt stadion , alta sala Polivalenta si alte minuni ale nastrusnicului vesnic adormit Ovidiu Cretu . Radu Moldovan incearca si el sa castige ceva capital electoral pe municipiu cu teme din astea fanteziste , pentru ca i s-au epuizat banii de asfaltat ulite pe sate si de acolo nu mai poate lua voturi in plus . Asistam la un circ local PSD-ALDE , de aceeasi factura comica precum circul national , pe care-l numesc ei guvernare .
Bravo stimati colegi. ! Va rog insa, sa mai aveti in vedere o intrebare mult mai ECO. Asa ca intrebarea nr. 2 – Doriti ca in Piata Centrala primaria sa monteze dale, si borduri noi in locul spatiilor verzi si a copacilor ?Abia astept ca propunerea voastra sa fie discutata in CL unde voi fi prezent sa le-o tragem impreuna !Primare ….pregateste numa evacuarea cu Militia Locala ! Umplem sala !
Iar se baga in seama netotii astia? La bagat strambe se pricep…la altceva la nimic, deoarece nu am auzit sa fi facut ceva concret..Ce text lacrimogen cu stadionul..ati bagat la sentiment aia cu copii..cu echipa favorita??????!!!!!..de unde naiba ati scos-o..de obicei oamenii nu-si lasau copii pe stadion…din cauza limbajului…Vrem, nu vrem (voi singur nu vreti) orasul se dezvolta….stadionul, oricate nostalgii am avea, nu isi mai are locul acolo….Normele UEFA sunt clare, locuri de parcare…..este un stadion vechi, imbatranit, depasit. S-au demolat si se demoleaza stadioane in Anglia, mai nou in Italia, unul celebru, pt. a face stadioane moderne si nimeni nu-si smulge parul din cap…Incurca-lume astia, bete in roate, se baga singuri in seama, ei de fapt nu reprezinta pe NIMENI SI NIMIC…partidul lui peste…incap toti intr-un TICO, SAU INTR-UN SMART…Auzi, vreau si referendum local….Il platiti voi? A mai facut Cretu unul EGAL CU ZERO…..BITRITENII SE GANDESC TOTUSI LA VIITOR ..Va place sau nu, sigur ca nu, propunerea vicelui Nicolae este OK….Bistrita merita un stadion modern, de 10.000 de locuri…..Numai sa se faca..sa nu fie si asta o propunere politica, electorala….Asa ca mai lasati tampeniile si faceti si ceva serios… Eu unul cred ca sunt satul de strambele voastre si poate si altii gandesc ca mine….Orasul trebuie sa se dezvolte si sa mearga inainte..nu incremenit in trecut….Asta e..
Florene fi sincer si spune-ne cu cine o să votezi cu cățelul de Rareș Bogdan sau cu Băsescu?treburile urbiei lasă-le in seama celor ce se pricep la fapte nu la dat din gură fără rost ca tine,mamăă ce te mai doare că te-a tras Răducu pe linie moartă,ruginesti frate ruginesti.
tu esti ala care guitza pe aici si când a fost vorba de blocul ala ridicat în giratoriul de pe Lucian Blaga?
nu-ti încape blocul (pe care vrei sa-l faci) de stadion, sau care e problema ta?
PS: si mai pune mâna pe gramatica de gimnaziu ca la conjugarea verbelor esti prost de bubui.
nu „negezi”, nu?!?
Asa este Dinu! doar ne uitam la alte orase si vrem sa fim ca si ele, dar cand sa facem ceva ne punem pe plans ca niste ruine de tribune si un stadion care hai sa fim seriosi nu mai prezinta interes pentru sportul de masa sunt ridicate la rang de monumente ce ar trebui pastrata mii de ani! In loc sa avem un parc mare, cu o legatura peste apa, frumos, ….staaaam si ne poticnim in parerile de rau ale unora! Si pe urma tot ei zic: -uita ca la nu stiu ce oras s-a facut nu stiu ce!!! la noi de ce nu se face…huuuooo!!! si asa mai departe
Si daca avea pnl INITIATIVA EU TOT DE ACORD ERAM!!!!Dar daca se va face, toti vor fi prin parc !!!!
Demolam tot. Blocuri comuniste, case comuniste, stadioane și săli polivalente comuniste…? N-am reușit sa avem rezolvate problemele de civilizație ale orasului: trotuare, iluminat public, străzi asfaltate, canalizări, amenajarea râului…
Sunt acele „puncte termice” focare de gunoaie și infecție ce nu întra în nici o strategie de administrație, și noi aducem în discuție Europa? Într-adevăr aceste aspecte ne influențează viata cotidiana.
nedumerirea este doar ca noul proiect de constructie al altui stadion in locul celui vechi nu va depasi ca durata alti 30 de ani….asa ca ar trebui demarate lucrarile la unul nou si pe masura ce progreseaza lucrarile,sau se finalizeaza,de abia atunci ar intra in discutie demolarea acestuia si extinderea parcului.Vrem ceva palpabil ,nu vorbe goale electorale!!!
Totusi aici am o alta parere si cred ca mutarea sportului intro zona mai larga si mai bine acesibila ar fi o idee buna in caz ca de adevarat s-ar intinde parcul si s-ar face legatura cu un pod verde cu zona codrisor genul ca si aici:
https://www.klein-winternheim.de/lokale-agenda/245,0,gruene-bruecke-mainz,index,0.html
Idea cu podul verde ar si si ceva care putea fi construit in loc de traversarea aia la care tot sa discuta pe Independentiei.
Daca este oportun sau necesar un stadion nou acum si mare asa cum este proiectat in momentul cum lipsetse in unele cartiere infrastructura de baza e alta intrebare, mare. Cel putin asi pune infrastructura inainte si pe urma toate cele de lux (pirtie,stadion,wonderland)
Nu negez efectul pozitiv unei investitie de genul, iar totusi ordinea in care sa vorbeste de proiecte trebuia alta.
Eu merg la vot si votez impotriva demolarii! Nu vreau blocuri in parc!
Orice altceva decît adaptarea Stadionului într-o extensie a parcului, va avea ca urmare distrugerea Parcului ca zonă de liniște și relaxare. E un loc de relaxare la indemîna oricui fiind în centrul orașului, fără a fi nevoie de ajuns cu mașina.
Stadionul e necesar a fi amenajat cu acces liber pentru mișcare, jocuri, concerte și adunări populare și să fie întreținut de Primărie în interesul sănătății bistrițenilor.
In orice oraș modern din lume se caută amenajarea de zone verzi (ce ziceți de Central Park din New-York?) numai la noi trebuie transformat totul în șosele, parcări, și viloace în „buricul-tîrgului”.
Dacă înaintașii omenirii ar fi fost așa harnici cu demolarea a tot ce-i vechi, nu mai vizitam azi Acropole, Colisseum, Veneția, Piramidele, Sugăletele…
Lăsați buldozerele și faceți șosele și blocuri acolo unde e nevoie.
Ziceti ca stadionul asta cu estetica de beton din epoca comunista ar fi echivalent cu Acropolis sau piramidele? Nu pot sa cred.
D.le Walter, mi-am exprimat mai puțin explicit și mai mult plastic, revolta mea de a se demola tot ce e vechi în Bistrița. Nici Stadionul, nici Sugăletele sau Turnul Sașilor, nu sunt echivalente cu Acropolis sau Piramidele. Le „bărbierim”? E greu de văzut cît apreciază turiștii orașele vechi ale Transilvaniei? Mulți sași sau evrei emigrați din Bistrița revin împreună cu apropiați ai lor să revadă locurile unde au trăit,locuri așa cum au fost. Ce vor mai vedea? Mulți după ce au văzut că „s-a închis” Cascada în anii ’70 nici nu au mai revenit dorind să le rămînă Bistrița în amintire așa cum o știau.
Stadionul (nu în felul cum a fost modernizat, ci ca loc de organizare a manifestațiilor sportive, inclusiv ca patinoar iarna) în locul în care se află, a făcut parte din personalitatea Bistriței ca oraș vechi, cum a fost și Cascada, și trebuie să rămînă acolo dar adaptat nevoilor actuale și de perspectivă, cu acces facil.
Dacă dorim ca peste ani Bistrița să nu mai fie recunoscută decît după Turnul Sașilor, dacă încă ne place țigăneala organizării spectacolelor Zilelor Bistriței sau altele pe Pietonal, să nu existe un loc accesibil fără a face kilometri cu mașina, pentru sport de masă(altul decît exclusiv fotbalul) exemplu- tenis, ciclism… să pornească buldozerele!
Stimate WALTER BORN ! Va rog sa nu va incredeti in declaratiile politrucilor si in acuala administratie romaneasca. Traim vremuri de toata rusinea in care vedem ca una se zice si alta se face. Deocamdata statul roman prin actualii politicieni de la aproape toate nivelurile nu mai sunt credibili. Aici trebuie sa avem garantii ferme ca se va mari Parcul. Nu cred ca este posibil asa ceva cel putin pana la o noua reconfigurare a puterii cu oameni tineri si curati.Europa sta si se mira zilnic de prostiile pe care le fac politrucii si de lipsa lor de cuvant si onoare.
Bine, dar nu pot, asa sunt eu croit, sa critic ceva care in principiu e bine si nu am vazut dovada clara ca s-ar face altfel. Idea cu blocuri cit de real este? Exista dovezi clare? Sint zvonuri sau suspiciuni? De unde informatia corecta daca nu din presa locala?
Sigur este ca stadionul existent nu prea are viitor si in plus inca nu e clar proprietarul, deci vorbim, asa am inteles, doar foarte teoretic. Raman cu parere ca parcul cu extindere spre codrisor cu un pod larg verde, indiferent cu care partid la cirma, ar fi progres de laudat. Blocuri nu, avem deja destule, vile pentru pseudo VIP-uri? Nici din astea, clar.
Sunt deacord cu tot ce intinde zona verde prin oras si cu linea verde lafel, piste de biciclete, descurajare de trafic individual, zone FARA parcari acesibil doar pe jos sau bicicleta sau autobus electric etc.
Asi fi fost si deacord cu un tramvai din Birgau pana in Beclean sau centura asa cum a fost proiectat, dar subteran sau acoperit verde macar in zona centrala si sub codrisor. Si asta indiferent cine semneaza proiectul.
Se adevereste zicala românească:”Un prost aruncă o piatră-n baltă și zece înțelepți se chinuie s-o scoată”. Ideea tâmpită a mutării stadionului municipal din Bistrita apartine viceprimarului Cristian Niculae, care s-a molipsit de la Cretu, cel care sufera de boala mutarii statuilor. Motivul halucinant invocat de viceprimar era acela de extindere a Parcului Municipal in locul stadionului. Viceprimarul face pe prostul sau uita ca exista un proiect de amenajare a Padurii Codrisor ca zona de agrement extinsa a parcului. Prin urmare, nu-i nevoie sa darame stadionul ca sa mareasca parcul. Este necesar doar sa se respecte hotararea de Consiliul Local adoptata in 2015 pe baza a peste 4000 de semnaturi adunate initiativa Asociatiei Bistrita Civica (ABC) ,privind amenajarea Padurii Codrisor ca padure-parc.
De asemenea si problema insuficientei locurilor de parcare in zona stadionului din parcul Municipal este una falsa, deoarece spectatorii ajung aici foarte usor pe jos. Chiar si marirea numarului de locuri de parcare este posibila prin trecerea circulatiei auto si pe malul stang al raului Bistrita, prin amenajarea si asfaltarea strazii Codrisor cel putin pe portiunea dintre Podul Budacului si spatele stadionului . Pentru asta ar fi necesara construirea unui pod peste raul Bistrita in fata fostei uzine electrice, la care sa fie racordata strada si Parcului printr-o prelungire a strazii Vasile Conta printre sediile Electrica si Aquabis. Podul respectiv ar putea fi denumit „Podul Morii” amintind de piata Morii din apropiere dar si de una din fostele mori de apa existente in trecut in zona respectiva. Odata cu amenajarea strazii Codrisor se pot obtine si un numar de locuri de parcare la poalele padurii. Mai important decat mutarea stadionului, trebuie ca Bistrita sa aiba din nou o echipa de fotbal performanta. De aceea, stadionul trebuie sa ramana pe locul lui pentru si a fi usor accesibil publicului spectator. In toate marile orase, stadionul se afla in apropiere de zona centrala , astfel incat oamenii sa se poata deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo. De aceea, National Arena din Bucuresti, Cluj Arena din Cluj sau Ion Oblemenco din Craiova, au fost reconstruite pe locul vechilor stadioane. Chiar si celebrul San Siro, stadion construit în 1926, a carui denumire oficiala este Stadio Giuseppe Meazza, pe care joacă rivalele Inter Milano și AC Milan ar putea fi demolat, conform DigiSport. Autoritățile din Milano și-ar dori, însă, restaurarea stadionului San Siro. Rămâne, așadar, ca cele două cluburi să demonstreze că această investiție masivă este benefică.
Stadionul demolat, parcul extins, pista de atletism și un teren de tenis păstrate, adaptate și integrate în noul parc. Asta aș face dacă aș fi primar.
este extraordinara varianta ta! Stai sa-ti spun varianta reala: stadionul demolat, apar mostenitorii terenului de te miri unde, proces ani de zile pana uita lumea si mandre blocuri ridica Negrea in loc!
Votez demolarea stadionului si extinderea parcului. De cand a cazut comunismul si pana la venirea lui Cretu ca primar in acest oras nu s a facut nimic. Datorita lui Cretu avem un parc modern, blocuri izolate, trotuare pavate, centru frumos fara tigani, parcul din schulerwald, etc….strazi asfaltate. Simgurul primar care a facut ceva dupa Ceausescu.
Într-o democrație consultarea populației este un exercițiu de respect față de comunitatea sau poporul pe care îl conduci.Problema la români e faptul că nu se pun in practică rezultatele acestor referendumuri,un exemplu ar fi cel cu 300 de parlamentari care ar fi fost o trudă mai ușoară pentru bugetul țării.Din păcate aceste referendumuri sunt folosite doar in scop politicianist, ca propagandă electorală iar rezultatele lor nu sunt puse niciodată în practică.Mult zgomot fără fapte.
Opinia bistritenilor in legatura cu soarta Stadionului „Jean Pădureanu”este impotriva mutarii lui in Unirea, dupa cum rezulta dintr-un sondaj (…) Rezultatul sondajului arata ca 81% din bistrițenii care au răspuns – s-au declarat categoric împotriva demolării stadionului, in timp ce numai 19% ar fi de acord cu demolarea. Prin urmare, cei care vremelnic sunt la administratia orasului trebuie sa tina seama de opinia publica si nu sa faca totul dupa mintea lor cea proasta, ca doar nu sunt pe mosia lor. Cu atat mai mult rezultatul unui referendum local în 26 mai, pe aceasta tema, ar putea avea un rezultat previzibil.
Sondajele astea se pot manipula ușor, intreab-o pe d-na Sabău cum primeau comentariile sute de plusuri într-o secundă 🙂
Așa este. Trăim într-o lume în care mulți plictisiți se distrează creând conturi false de Facebook. Nu au nicio relevanță aceste sondaje. Cei care au apăsat aiurea pe o tastă sau alta fără măcar să se uite nu se vor deplasa în veci nici măcar până la parter unde e secția de votare ca să-și exprime opțiunea. Tocmai de aceea, realitatea virtuală și realitatea sunt noțiuni antagonice aproape.
În opinia mea stadionul trebuie dărânat și să nu se mai facă altul. Fotbalul nu a adus niciodată vreun lucru bun pentru orașul meu, am mai multe motive pentru a susține aceasta afimatie. Când am plecat la facultatea când ceilați aflau că sunt din Bistrița mă întrebau dacă mai facem blaturi (adică dacă mai furăm) eu nu puteam să neg acest fapt, aceeasi situație sa perpetuat și când am început să lucrez. Alt motiv este că din fotbaliști care sau perindat prin Bistrița puțini poți fi dați exemplu pentru inteligeță și că sau realizat în viață. Acum echipele de fotbal sunt compuse numai din jucători cumpărați care nu sunt din orașul în care joacă și deaceea joacă numai pentru banii și nu pentru public. Din punct de vedere financiar stadionul de fotbal din Bistrița a fost un eșec total, a înghițit mulți mai mulți bani mai mult decât a produs, și dacă am avea o echipă care să câștige campionatul României lucrurire nu sar schimba din simplu motivul că lumea sa schimbat și ea, pe deoparte fiindcă publicul țintă acum preferă să stea acasă și să se joace pe calculator sau în cel mai fericit caz să se uite la fotbal la televizor iar pe cealalta parteoamenii care vor să facă ceva sport aleg alte sporturi mult mai interesante pentru ei decât bătut mingi pe un teren de fotbal. Așa că șanse să mai aduci cât de cât un număr de suficient de oameni pentru a acoperi pierderile sunt absolut nule.
Mircea M, tu nu cunoști argonul șmenarilor? Facultate = pușcărie, student = deținut. După cum scrie, e evident că după cele 8 clase obligatorii a devenit „student” la „facultate” 🙂
Pentru Mircea M, Poate ca atunci cand tu nu o sa mai folosesti limbajul de lemn fals intelectual o sa am ingaduita sa raspund, pana atunci insa ai de la mine un Ignor.
Argon = argou, scuze, autocorrectul. Știți bancul cu „Restaurant in peace” 😀