În timp ce Evenimentul Zilei publică o listă a pasagerilor din autocar, în Bistriţa-Năsăud toată lumea ridică din umeri la întrebarea „Avem vreun conjudeţean printre ei?”. Ori nu se ştie, ori se ţine secretă informaţia legată de momentul în care vor ajunge în ţară cei aflaţi în maşină şi spre ce localităţi se vor îndrepta ei. Cert este că nimeni nu pare dispus să vorbească deschis despre subiect din motive total necunoscute.
Potrivit nicematin.com, treizeci şi patru de pasageri, majoritatea de naţionalitate română, rămân internaţi în regiune în timp ce ancheta tehnică continuă după accidentul de deminică.
Potrivit Consulului General al României din Marsilia, „chiar şi răniţii din terapie intensivă sunt mai bine”. Este vorba de patru persoane aflate în această situaţie, în timp ce alte 15 au suferit intervenţii chirurgicale, încă 15 fiind rănite uşor. Opt au părăsit deja spitalele.
Eugenia şi Ramona, în vârstă de 31 şi respectiv 18 ani, rănite în accidentul de autocar care s-a produs duminică dimineaţa pe o autostradă din sud-estul Franţei, au povestit pentru presa franceză, de la spitalul din Draguignan, despre „spaima vieţii lor”. „Dormeam în momentul impactului şi mi-am pierdut un pic cunoştinţa, deci, nu prea am amintiri. Îmi amintesc doar agitaţia din jurul meu înainte de a fi repede luată în îngrijire de către pompieri pentru rănile mele uşoare”, povesteşte Eugenia. „Eu nu dormeam. Am văzut momentul în care şoferul a apăsat pedala de frână atunci când s-a auzit un zgomot puternic. Autocarul s-a înclinat cu totul şi a intrat pe contrasens. După câteva momente, era o imagine atroce: sânge peste tot, strigăte. Sunt încă sub şocul scenelor pe care le-am putut vedea, în special copii grav răniţi”, a spus Ramona.
Între timp, autorităţile din Franţa se ocupă de ancheta tehnică întrucât doresc să stabilească cât mai precis posibil circumstanţele în care s-a produs accidentul. Ele aşteaptă să ia declaraţii şi de la pasageri. Ancheta poliţiei se face sub autoritatea procurorului. „Pentru moment, tot ceea ce putea fi făcut în privinţa probelor materiale, s-a făcut”, a spus procurorul Daniele Drouy-Ayral.
Autocarul a fost sigilat în aşteptarea expertizei. Au fost prelevate probe pentru detectarea vitezei şi timpul de conducere pentru conducătorii auto. S-a făcut şi expertiza medico-legală a fetiţei de 18 luni, decedată.
Preocuparea autorităţilor franceze este pentru starea victimelor. Se caută date certe privind identitatea lor, adresele lor, starea lor de sănătate şi dizabilităţile lor.
În ţară, autorităţile de la noi sunt obligate să vadă cine spune adevărul: Corneliu Roşu, care a declarat că autocarul a fost închiriat, sau Dumitru Roşu, cel care a spus că maşina făcea o cursă regulată, iar şoferul era angajat al Roşu Tour. De asemenea, se ridică mari semne de întrebare legate de siguranţa transportului cu autocarul, starea tehnică a maşinilor şi numărul şoferilor trimişi în curse. Nu cumva se fac economii care costă vieţi?
Cristiana Sabău
….. ddd……. rog ziarul sa trimita stirea otv-ului si sa lase specialistii de acolo sa studieze….cauciucurile si fumul degajat…….De ce nu va legati de asfaltul francezilor ca are in compozitie prea putina criblura asfaltica ceea ce face ca acel coeficient de frecare sa fi perturbat traiectoria ….fireasca din urma exploziei…. traiectorie care nu de alta era spre o parcare amenajata …….