Actualitate

Ședință extraordinară a Consiliului Local Bistrița, ultima din acest an

Consiliul Local Bistriţa este convocat în şedinţă extraordinară joi 28 decembrie, ora 13.00. Şedinţa va avea loc prin mijloace electronice de comunicare, respectiv prin intermediul platformei informatice Zoom, și va putea fi urmărită, ca de obicei, pe pagina de Facebook a municipalității.

Pe agendă se află două proiecte de hotărâre: a opta rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023 și modificarea Hotărârii nr. 214/29.11.2023 privind prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru terenurile pe care sunt amplasate chioşcuri şi tonete în pieţele din oraș (pentru îndreptarea unor erori apărute în HCL de luna trecută prin care s-a aprobat prelungirea duratei contractelor până la 31.12.2024 și indexarea prețului chiriilor cu rata oficială a inflației de 13,8%).

Bugetul local se rectifică după repartizarea unor sume din TVA pentru finanțarea gratuității acordate elevilor din învățământului preuniversitar acreditat /autorizat pentru transportul local rutier (362.000 lei) și pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav (1,8 milioane lei), dar și după repartizarea de la bugetul de stat a unor sume pentru finanțarea Centrului Cultural Municipal (2,9 milioane lei).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS