”Am vizitat şantierele unora dintre cele mai importante investiţii derulate de Consiliul Judeţean: reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă, a Casei Argintarului, a actualului Cinematograf Dacia şi construcţia noului sediu a Evidenţei Informatizate a Persoanei. Sunt investiţii care totalizează peste 8 milioane de euro şi care vor veni în sprijinul direct al locuitorilor judeţului nostru”, a precizat preşedintele CJ Radu Moldovan pe Facebook.
”Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului de Urgenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud”
Proiectul are o valoare totală de 36.133.011 lei, din care 9.943.624,62 lei lucrările prin care vor fi modernizate 107 cabinete medicale şi peste 50 de spaţii administrative, reţelele de utilităţi şi va fi achiziţionată aparatură şi tehnică medicală de ultimă generaţie. 12.210.092,65 lei vor fi investiţi în aparatura medicală şi 187.869,5 lei în mobilierul specific. Lucrările trebuie să fie gata până la finalul anului 2015.
”Crearea Centrului German din Bistriţa prin reabilitarea clădirii istorice Casa Argintarului”
Proiectul în valoare de 2.463.437,08 lei are ca scop reabilitarea, păstrarea valorii istorice şi introducerea Casei Argintarului în circuitul turistic prin valorificarea moştenirii istorice şi culturale a saşilor transilvăneni care au locuit în vechea cetate medievală a Bistriţei: restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea clădirii de patrimoniu, asigurarea iluminatului interior şi exterior, precum şi a celui decorativ, amplasarea de reclame şi indicatoare, amenajarea peisagistică a curţii şi realizarea de locuri de parcare, realizarea de instalaţii noi (energie electrica, alimentare cu apă, canalizare), asigurarea de dotări pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural. Casa Argintarului a fost construită între anii 1560 – 1563 de pietrarii italianului Petrus Italus de Lugano. Clădirea păstrează, în mod unitar, cea mai frumoasă arhitectură renascentistă a unei locuinţe de patrician din Transilvania. Termenul de finalizare: 25 februarie 2015.
”Lucrări de modernizare la centru cultural – cinematograf Dacia, Bd. Decebal 3-5”
Amenajarea centrului cultural presupune transformarea sălii A de proiecţii în sală de spectacole prin mărirea scenei existente, transformarea sălii C în sală de repetiţii, realizarea unor vestiare pentru artişti, a unui corp de legătură cu scena, a unei scări de acces la etaj, unde vor fi birouri. În viitorul centru se va muta şi Ansamblul profesionist ”Dor Românesc”. Accesul publicului spectator se va realiza din Bd. Decebal, printr-un portic în holul de primire. Aici va fi casa de bilete, zonă de unde se va face accesul în foaier sau în viitoarea cafenea, unde se poate ajunge şi din exterior atunci când nu sunt programate spectacole. Pentru funcţionarea noului centru cultural se va crea un acces şi din Aleea Trandafirilor, care va deservi angajaţii şi artiştii. Lucrările durează un an şi costă 1,4 milioane lei, valoarea totală a proiectului fiind de peste 2,5 milioane lei.
”Reabilitare şi extindere imobil de birouri existent pentru Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor”
Consiliul Judeţean extinde o clădire aflată în incinta Bibliotecii Judeţene din str. Al. Odobescu, unde să se mute toate compartimentele Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, birourile fiind acum răspândite în mai multe puncte din oraş. Investiţia, care va fi realizată în 18 luni şi are o valoare totală de 1.885.450 de lei, are ca scop realizarea unui spaţiu adecvat pentru funcţionarea în condiţii corespunzătoare a Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, prin reabilitarea şi extinderea unei clădiri şi demolarea unui garaj, pe un teren de 849 mp aflat în proprietatea CJ. Proiectul mai prevede realizarea de instalaţii interioare, montarea unui circuit închis de camere video pentru supravegherea incintei, amenajarea curţii şi a unor spaţii verzi pe 320 mp, realizarea a două accese dinspre str. Dogarilor şi Al. Odobescu, opt locuri de parcare în incintă şi patru spre str. Dogarilor.
Foto: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud
In primul rand, la Bistrita lipseste un cinematograf modern, dar cu toate astea se insista pe transformarea salii mari de la “Dacia” in sala de spectacole, pentru un ansamblu folcloric desi aceasta sala nu are scena si nici posibilitate de extindere. In plus casa de cultura este si ea in reparatie si va putea gazdui spectacole de orice fel. Ba mai mult, la Bistrita a existat sala festiva de la Casa Tineretului, cu scena moderna pentru spectacole, prevazuta cu turnul scenei si spatii laterale pentru artisti, pe care au transformat-o in sala de curs pentru o sectie a UBB, cu toate ca acea extensie universitara pute fi gazduita in alta locatie ca de exemplu cladirea de pe str. Ursului (in spatele blocului turn din Decebal) care dispunea de spatii special construite inainte de 1989 pentru o sectie de subingineri a Politehnicii din Cluj. Revenind la cinematograf, este adevarat ca sala B de la cinema Dacia, e prevazuta sa ramana cu destinatia de cinema, numai ca si modernizarea ei ar trebui facuta odata cu renovarea intregului ansamblu.
In al doilea rand, referitor la centrele culturale, dupa reabilitarea Casei Argintarului aceasta ar urma sa gazduiasca Centrul Cultural German, desi la Bistrita mai exista si Centrul Cultural Francez, situat pe Pietonal deasupra librariei George Cosbuc, care dispune si de o biblioteca . Ar fi bine ca aceste centre culturale sa fie aduse impreuna, astfel incat activitatea lor sa fie mai integrata in folosul celor care le trec pragul.