Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat cu ocazia inaugurării oficiale a Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Bistrița (Policlinica), modernizat cu bani europeni, că personalul medical trebuie să se ridice la nivelul investițiilor făcute în sănătate.
”E o mare bucurie pentru mine să inaugurăm un obiectiv extrem de important al județului Bistrița-Năsăud, un proiect de suflet al meu care sper să facă viața un pic mai bună cetățenilor. M-am născut odată cu Policlinica, în 1968. Eforturile la Policlinică nu au fost mici. I-am invitat la inaugurare și pe actualul ministru al Sănătății și pe actualul premier, dar din păcate agenda nu le-a permis. Proiectul a fost resuscitat în 2012 și introdus la finanțare de pe lista de rezervă un an mai târziu. În față nu mai avem un gard comunist, ci o piațetă, un părculeț foarte frumos. Absolut toate cabinetele sunt doate cu echipamente de ultimă generație, fără niciun fel de rabat tot ce au cerut specialiștii a fost achiziționat”, a spus Radu Moldovan.
El a adăugat că unul dintre reputații cardiologi ai României, prof. dr. Radu Căpâlneanu de la Institutul Inimii din Cluj, care a vizitat săptămâna trecută Polclinica, a rămas impresionat și a spus că va veni o dată pe săptămână pentru a da o mână de ajutor medicilor de la Ambulatoriu, demersurile administrative urmând să fie făcute în perioada următoare.
Șeful CJ a menționat că lucrările la Blocul operator centralizat de la SJU Bistrița sunt într-o stare avansată. ”Mai avem nevoie de aproximativ 10 milioane de lei. Sper ca noul ministru al Sănătății să continue sprijinul pentru finanțarea acestor proiecte, partea de cofinanțare de la CJ o vom asigura și sper ca la vară, cel târziu la toamnă, să avem finalizat și acest Bloc operator, unic în România din punctul de vedere al dotărilor”.
Radu Moldovan a spus că s-au creat condiții de muncă optime pentru personalul medical și în perioada următoare se vor completa locurile deficitare în zona medicală: ”În total, în ultimii 3 ani și jumătate, din fonduri guvernamentale, din alocări ale Consiliului Județean și din fonduri europene, în infrastructura de sănătate a județului nostru au fost investiți peste 20 de milioane de euro. Acest lucru a început să aducă și specialiști, ca exemplu, doar în ultimul an au ajuns la Bistrița 22 de tineri medici. Le mulțumesc medicilor, dacă nu este cea mai grea profesie sigur este una dintre cele mai grele. Aștept ca și ei să se ridice la nivelul investițiilor pe care cetățenii județului Bistrița-Năsăud le-au făcut în acest sistem. E nevoie să se specializeze, e nevoie să țină pasul cu modernitatea, în fiecare zi ai de învățat ceva. Sunt convins că vor ține pasul cu modernitatea. Perspectivele sunt optimiste. Chiar dacă e un județ mai mic, Bistrița-Năsăud poate deveni un reper pentru România din acest punct de vedere”.
Chiar asa : BRAVO pt dotari si investitii!!!
Personal medical : cand?
Caz concret : vineri 27.11.2015, fetita cu apendicita, diagnosticata cu enterocolita la Bistrita, dusa la Cluj de parinti, la urgenta, si operata de peritonita.
Deci : va rog comentarii? ce ziceti? doctori? Bravo!!!
Eu spun doar atit :Doamne fereste da te imbolnavesti in Bistrita.Doamne fereste !
Nu cred in exagerarile medicilor dela Cluj De altfel in lume sunt multi fraeri
Un g… genetic … cu 4 clase da lectii medicilor , sa se specializeze , sa fie in pas cu modernitatea . Tulai Doamne ca vine sfarsitul lumii .
a venit demult. acum e apocalipsa.