Şeful Administraţiei Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, Cristian Parasca, a spus, la o şedinţă de Colegiu prefectural care s-a ţinut la Camera de Comerţ şi Industrie, că instituţia pe care o conduce utilizează tehnică învechită, acesta fiind motivul pentru care, uneori, contribuabilii au de aşteptat chiar şi 20 de minute la ghişeu până se deschide „o aplicaţie simplă”.
„La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, în ultimii 10 ani, încasările la buget aproape că s-au dublat dacă facem comparaţie cu anul 2008. Normal că sunt mai mulţi factori, inflaţie e unul dintre ei, dar nu putem neglija că mediul de afaceri are cel mai important aport în acest sens. Asta se datorează, în mod sigur, şi măsurilor fiscale impuse de guverne de-a lungul anilor, dar şi perseverenţei mediului de afaceri şi concurenţei”, a spus Cristian Parasca.
Şeful Fiscului a spus că, în ciuda faptului că numărul de firme a crescut de la un an la altul, iar încasările la fel, şi se tot discută că ar fi prea multe persoane în mediul administrativ, realitatea este alta.
„În anul 2008, în Administraţia Financiară lucrau 450 de persoane, acum suntem 290, deci o reducere de o treime. Mă nemulţumeşte un lucru care îi nemulţumeşte în mod sigur şi pe contribuabili: tehica IT este învechită la noi. Se întâmplă să stea un om la ghişeu chiar şi 20 de minute să putem accesa o aplicaţie foarte simplă. Discuţii pe zona asta sunt în ultimii ani şi foarte apăsate în ultima perioadă că se va investi în tehnică de calcul pentru că nu e posibil ca un contribuabil să stea la ghişeu din cauza unui sistem informatic şi să pierdem aşa de mult timp, dar facem ce putem. Eu, ca şef de instituţie, am pretenţia de la colegii mei să reprezinte instituţia aşa cum trebuie, să fie în slujba contribuabilului. Dacă avem comportamente care nu ne reprezintă vreau să aflu aceste informaţii pentru că nu toate ajung la mine, unele se opresc la anumite nivele. Încurajez pe toată lumea orice se află în această zonă să ajungă la mine. Facem tot ceea ce putem cu ce avem şi vreau să consider că suntem partenerii mediului de afaceri. Eu sunt deschis şi răspund la telefon oricând. Măcar din punctul acesta de vedere, vreau să fiu liniştit că putem fi un sprijin. În eliberarea unui certificat de atestare fiscală, dacă legea ne spune să îl dăm în 3 de zile, de multe ori îl dăm în jumătate de oră, o adeverinţă, o lucrare, orice”, a spus Parasca.
Nu ştiu cât de adevărate sunt creşterile încasărilor, deoarece în principal, inflaţia contribuie în mare măsură la impresia creşterii veniturilor la buget, ceea ce deformează rezultatele. Dar, deşi ca o cauză principală a „timpului pierdut la ghişee” menţionaţi starea tehnicii de calcul, dar nu spuneţi nimic despre pregătirea personalulului care lucrează cu această tehnică. Nu contest că tehnica este învechită, dar consider că programul întrebuinţat are probleme de exploatare, fiind „greoi” în care nici nu poţi avea încredere, deoarece sunt foarte dese cazurile în care nu poţi să-l accesezi şi trebuie să-ţi pierzi vremea pe la ghişee. Dar principala cauză este Legea Finanţelor, un compendiu de „articole modificate şi răsmodificate”, pe care datorită greutăţii proprii nici nu eşti în stare să-l ţii în mână. Aţi avea nevoie de o nouă lege a finanţelor, clară, concisă şi fără modificări, încât personalul să se poată pregăti, să nu trebuiască să răsfoiască o lege bogată în modificări al modificărilor, încât lucrătorii instituţiei să se poată descurca cu orice problemă ivită, să poată răspunde în cunoştinţă de cauză la diferitele solicitări ale contribuabililor, încât aceştia să nu fie purtaţi de la un ghişeu la altul, să nu fie îndrumaţi greşit, făcând drumuri pe la alte instituţii. Toate aceste lucruri contribuie la a avea o viziune adevărată asupra instituţiei pe care cu onor o conduceţi.
In bunul obicei al românului nu venim cu date concrete ci ne place să generalizăm ,lucru valabil şi pentru şeful fiscului cât şi pentru comentator !
Conform institutului de statistică inflaţia Septembrie 2018 / Septembrie 2008 : 133,15% adică preţurile au crescut cu 33%!
Există o problemă mare în România.
Fiscul e cel mai mare hoț.
HOȚI.
Poate explică cineva cum se face ca unor pensionari oneşti încurajați să-şi plătească taxele la primul termen posibil ca să economisească lucru întâmplat deja, vine ANAF şi recalculează suma ( după ce a fost achitată integral) şi cere bani în plus.
Înainte de Crăciun când pensionarii au economisit banii pentru un porc.
Cică tehnic se cheamă în termeni tehnici „regularizare”.
Se cheamă Banditism de Stat.
Ăia care îşi măresc salariile şi pensiile pe spinarea bătrânilor.
Ok.
Război?
Război va fi.
razboi pe dr@cu….. cu cine sa faci razboi ???
Cu incompentența.
Desigur.
Cum ar fi să-şi „regularizeze” funcţionarii şi politicienii în minus retribuțiile personale la sfârşitul anului pentru fiecare nerealizare???
La ăştia politica înseamnă a taxa şi a nu face nimic.
Ah uite.
Dl Teodorovici.
Exemplu de „integritate”
Tocmai a aflat de la ziarişti , că fosta lui cumnată e director general adjunct la o direcție importantă în ministerul pe care conduce.
De fapt nu mai vorbim de Ministere.
Ci familii ministeriale.
Pline de „specialişti”.
Sincer, nu vă crapă obrazul???
Toți îşi găsesc vocația şi cariera în ” La Famiglia” Primăria locală sau printr-un minister.
Firar să fiți „binecuvântați” de lacrimile pensionarilor şi celor care părăsesc țara de prea bine, mafioților.