Actualitate

Șeful CJ Radu Moldovan, dezlănțuit pe Electrica: Sunt curios cine îmi plătește pagubele de acasă

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a cărui locuință a rămas fără curent electric în urma furtunii de duminică, a acuzat Electrica Distribuție că nu face investiții în rețele pe măsura prețurilor ”de monopol” pe care le practică. ”Dacă trece o Irma peste noi ce se întâmplă?”, a întrebat șeful CJ.

”Dacă la o viteză a vântului de 80 de km la oră, au căzut 22 de linii de medie tensiune din 26, atunci la 90 de km la oră cădeau 30 de linii. Este evident că sunt depășiți total (cei de la Electrica -n.r.). Ei spun lucruri frumoase, că încercăm, că o fi, că o păți. Sunt fabrici în județul acesta cu toate produsele supuse stricării totale. Cred că aceste companii, nu numai de electricitate, ci și altele, care știu să ia tarife în situații de monopol cât casa, fac eforturi minime înspre deloc pentru a moderniza rețelele, de a face investiții în rețele. Noi suntem obișnuiți ca autoritățile locale să facă rețele și apoi să vi le doneze că altfel nu le puneți în sarcină, același lucru și persoanele fizice. Eu sunt în aceeași situație cu cei care nu au curent electric, dar am promisiuni că poate poimâine o să avem curent înapoi. Sunt curios cine îmi plătește toate pagubele de acasă, mie și tuturor aflați în această situație. Din păcate, toate companiile acestea în regim de monopol au drepturi și nu au obligații. Cred că astfel de situații ar trebui să vă pună serios pe gânduri. Eu aș fi foarte curios să ne prezentați pentru următorul Comitet pentru Situații de Urgență care sunt investițiile făcute de companie în ultimii ani, că profit se duce în toate țările europene de la românii ăștia amărâți cât casa”, a spus președintele Radu Moldovan, luni, la o conferință de presă la Prefectură.

Inginerul șef al Electrica Distribuție Bistrița, Ioan Raica, i-a răspuns că acestea se ridică, numai anul trecut, la 28 de milioane de euro în rețele din Bistrița-Năsăud.

”Anul trecut s-au făcut investiții de 28 de milioane de euro la nivel de județul Bistrița-Năsăud. Se investesc în tot ce înseamnă rețele de joasă tensiune, posturi de transformare, linii de medie tensiune, automatizări. Cum se rupe o linie de-asta, prin niște automatizări, în loc să caut defecțiunea pe 30-40 de km, o caut pe 10 sau 20. Asta se face în 2 minute. Partea urâtă este că, dacă defectul e în prima porțiune, de acolo nu mă pot duce mai departe. De acolo încolo trebuie să meargă echipa pe teren și să facă controlul. Investițiile s-au făcut și se fac cu prioritate în rețelele de joasă tensiune și în posturile de transformare. De stații nu discut. E alt capitol. În mare parte, echipamentele din stație sunt modernizate. Până acum vreo 5 ani, investițiile erau de ordinul a 5-6 milioane de euro, anul trecut au fost 28, dar asta nu înseamnă că ajunge”, a spus Raica.

În replică, șeful CJ a adăugat: ”Dacă la investiții de 28 de milioane de euro la un vânt de 80 de km la oră, 90% din județ rămâne fără alimentare electrică, mi-e foarte greu să înțeleg. Mi se pare o sumă uriașă 28 de milioane de euro. Dacă trece o Irma peste noi ce se întâmplă?”.

Ioan Raica a dat replica: ”Nu știu. Depinde ce se întâmplă cu acoperișul, depinde ce se întâmplă cu copacul. S-a rupt un copac și a fost aruncat de la 50 de metri pe stâlp. Ce stâlp să pun să țină copacul? Sunt într-adevăr niște situații când nu ai ce să faci”

În județul Bistrița-Năsăud, rețelele electrice se întind pe 5000 de km.

24 comentarii

  • tot profitul se duce in dividende si de aici la bugetul de stat in pensii si salarii , dl. Moldovan. va prefaceti /sau nu vreti sa stiti asta ????Ia uitati-va ca acum se cer si dividende suplimentare de la societatile de stat care sa mearga tot la buget ptr trintori si la salarii. si atunci ??? de unde sa faca aceste societati investitii ??? de unde ?? din banii dvs ?

  • De ce nu se fac retele subterane? Intreb si eu , nefiind in domeniu? Idem cu retelele de apa, gaz, etc. Nu ar fi nici atatea cabluri spanzurate aiuria peste tot…

    • Nu ai cum face retea medie sau inalta subteran. Este extraordinar de scump si nerentabil pe distante mari de transport. Pentru inalta tensiune nici nu stiu daca exista izolatori pentru a se putea face subteran

  • acuma te trezesti tu mare viteaz dupa razboi? da’ ieri unde erai? în cucuruz? despre ce pagube vorbesti? ti-a cazut semineul în cap? la altii le-a luat vântul acoperisul, le-a distrus masina, e un nepot ramas fara bunic si tu vii acuma si faci pe desteptul. mai bine organizeaza-ti naibii celulele alea de criza ca sunt niste trântori care fac umbra degeaba. (comentariu editat)

  • Bine spus dar de ce nu se fac instalatile subterane ca sa nu mai fie nevoie la fiecare furtuna sa asteptam cu orele sau zile sa se repare reteaua, de ce nu ia atitudine domnul moldovan si in privinta celor de la supercom? Probabil electrica nu e sponsorul echipei CSM

  • Ce gura mare are si marele „om politic” in momentul cand e afectat direct ! Daca la el acasa avea curent, nu mai era asa de pornit si cerea cetatenilor sa aiba rabdare, ca se face totul in interesul cetatenilor, bla,bla,bla….

  • Teatru ieftin , actor Radu Moldovan . Autoritatile sunt depasite de fiecare data , ulterior toti mimeaza ca-s afectati , ca sa creada lumea ca le pasa de ei . Nici macar dupa dezastru nu-s in stare sa faca putina curatenie . In parculetul de langa capela de pe CRVivu mai exista un copac prabusit care blocheaza o alee . Primaria nu a gasit inca doi oameni cu o drujba si un amarat de tractor cu remorca pentru a curata zona . Plezneste organigrama de angajati , dar eficienta actului administrativ e ZERO .

    • Dar pare ca nu sunt nici nu sunt multi voluntari ..vecini, benevoli.
      Toata lumea asteapta autoritatile sa le curete crengile de pe trotuar.
      Bad culture.

  • Las mai raducule ca iti cumparam noi 2 metri de carnat daca ti se strica…. alte pagube nu sunt ce naiba vorbesti acolo… ti-e teama sa stai in bezna??? Suntem multi care stam in bezna cu strazile de peste 10 ani si tu plangi pt ca n.ai curent o zi sau doua??? Mare erou esti.

    • Bravo Firicel !
      Atentie mare : carnatul e de vanat si e scump . La iarna iara-si baga d-ul presedinte toate instalatiile luminoase in priza ca sa vada daca rezista statiile de medie tensiune si transformatoarele de la electrica .

  • Ciocu mic, acum noi conducem !
    Cam de mult conduceți, asa că dati o ordonanță ca celor alesi să vă aducă Electrica – urgența I-a – câte o găleată de curent la cap, să nu pierdeți legătura cu evenimentili, că de ! conduceți.
    Apoi, pe căprării, și la restu, dacă mai ajunge.
    Electrica actionează pe o piață reglementată de puterea legislativă care, de o vreme, este PSD.
    În loc să vă rățoiți a la Bușui (cine-și mai aduce aminte de dânsul ) , mai bine v-ați cere scuze pentru incapacitatea administrativă a guvernării de a prognoza și a difuza în timp util informațiile necesare.

  • Nimic nu se face cu simtul raspunderii in tara asta din 1989 incoace.Totul e superficial,daca se poate ciupi cate un pic,daca e posibil ceva comision,oamenii harnici au plecat in alte tari din cauza salariilor mici si a lipsei locurilor de munca.Daca dura o ora vijelia?Daca vine un cutremur in tara asta?Va dati seama ca e vai de noi? Toate merg de- a valma la cea mai mica neregula..

  • Domnule Ovidiu Florean, cine sa faca curatenie? Cel care aspira la fotoliu de primar adica C Nicolae clop de paie este putin plecat in strainatate abia s a intors din Italia ca a mai plecat putin adica primul lot ca dupa aia pleaca lotul 2 in Franta dupa cate se stie. Sa traiesti Bistrituca noastra draga. Acuma unde o fi dar e plecat putin.Jenant ce se intampla

  • Și uite așa l-au tras de urechi pe iepurașul care nu purta șapcă, să dea bine la poporul pesedist că a fost găsit vinovatul pentru furtună și pentru că lui dom’ președinte i se va strica haleala din friger. Mai degrabă ar trebui să admiteți faptul că sunteți mereu depășiți de orice situație, nu ați fost capabili să alertați populația când vijelia făcea ravagii în Timișoara iar traiectoria acesteia era cunoscută pe harta meteo. Vă luați de bietul om, și acela numit politic sau cine știe prin ce tertipuri, când dvs , prefectul , primarul , șamd , primiți informații în timp real de la Guvern. Mai exact de la o secretară de școală care diriguie MAI și un doctoraș mediocru care este considerat ,,părintele salvamentului de urgență din România”- instituție cu profesioniști veritabili la bază dar nu și la vârf. Aveți la dispoziție sirene, clopotele de la bisericile pe care le bântuiți în fiecare a doua zi lucrătoare, aplicații de telefon , dar na…a fost duminică , zi în care lucrează doar necredincioșii și certații cu legea.
    Este doar începutul, stimabililor. Încălzirea globală nu este o joacă de copii iar natura se va răzbuna cu forțe din ce în mai aprige și imprevizibile de vreme ce noi , oamenii , îi devorăm resursele ca nehaliții.
    Locuiesc pe un petec de stâncă și nisip din buricul Atlanticului, loc în care uraganele își iau ,,micul dejun” înainte să purceadă spre Caraibe. De ceva vreme , autoritățile de aici dau cu capul de pereți ca să înverzească fiecare colț , ba cu un cactus, ba cu palmieri , orice numai verde să fie. Au ,,înverzit” până și industria, transportul în comun , automobilele electrice au devenit omniprezente , și uite cum-necum ceva rezultate pozitive au început să apară în sensul că furtunile au scăzut din intensitate, plouă de 5-6 ori pe an în loc de 2-3 ori, variațiile de temperatură s-au stabilizat oarecum. Exemplul acesta îl puteți vedea și în locurile imposibil de ,,înverzit” cum ar fi New York-ul, și acolo își fac apariția spații verzi și arbori plantați pe suprafețe până nu demult betonate ori asfaltate.
    Voi, demni urmași de daci, cumani și pecenegi otrăvitori de fântâni și pârjolitori de ogoare, faceți exact invers: deșertificați una din nu prea multele oaze verzi ale Europei, construiți aiurea , mergeți cu Touaregul după o franzelă sau să ascultați în fiecare duminică balivernele vreunui popă total habarnist în ce privește lumea în care trăiește. Faceți ședințe ca între tovarăși, vorbiți mult și nimic , vă hliziți de Marius Bălan și ecologismele sale , puneți preț pe interesele de partid în dauna intereselor oamenilor de rând. Să nu vă mire atunci când o să vă ,,sufle” vântul și pe voi. La propriu, firește!

  • S-a suparata domn’ presedinte ca nu a fost „servit”, la timp si a ramas fara gheata la wisky .
    De el stie cel mai bine cum sa ” serveasca ” si sa fie clientul fericit.
    Trebuia sa ramana fara curent Duminica la pranz si poate se trezea la realitate si se ocupa de alertarea populatiei.

    • Nu sint private.inca sint de stat peste 50% din capital. Or fi procente bune la privat dar majoritar e statul.

  • Pe Raducu l-a luat gura pe dinainte, cand a vrut sa faca pe desteptul si a pomenit de uraganul Irma. El habar nu are ca uraganul este un ciclon tropical cu viteză mare de deplasare (care atinge sau depășește 64 noduri/oră = 118 km/oră) și care se manifestă în special în Marea Caraibilor, lovind in mod devastator coasta Statelor Unite, din Texas până în Maine. O astfel de furtuna se numeşte uragan doar dacă are loc în Atlantic, Golful Mexicului sau Caraibe. În Pacific furtunile de acest tip se numesc taifunuri, iar în Oceanul Indian cicloni.
    Revenind la comparatia efecterlor furtunii de la noi cu Uraganul Irma in Florida, aceasta este cel putin deplasata.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.