Ermitaj Malin organizează un Seminar de introducere în permacultură susținut de Tudor Petruțiu de la Asociația Română de Permacultură. Acesta va avea în datele de 30 iunie – 1 iulie la ferma din Malin, comuna Nuşeni, potrivit unui comunicat al organizaţiei.
Permacultura a fost definită ca „crearea conștientă de peisaje care imită tiparele și relațile observate în natură, având ca scop o producție abundentă de hrană, fibre textile și energie pentru a atinge nevoile locale” (Permaculture 2, 1979).
Permacultura este interdisciplinară, aducând împreună tehnici, strategii și concepte dezvoltate în diferite arii științifice cu cultura gospodăririi tradiționale. Prin crearea de relații mutual benefice între sistemele naturale, economice, sociale și individuale, permacultura ajută la dezvoltarea unor structuri umane și naturale sustenabile sau chiar regenerative.
Permacultura este un mod de a gândi, un sistem de acțiune în raport cu natura, dezvoltând astfel un trai în armonie cu natura.
Tudor Petruțiu este președintele Asociației Române de Permacultură și inginer horticol. Acesta a participat la al 2-lea PDC susținut de Pascal Depienne la Ermitaj Malin în 2011. De atunci s-a implicat în mai multe proiecte individuale, ale asociației sau ale altor ferme. A ajutat la inițierea unor grădini comuntare la Cluj, a promovat permacultura în marile orașe din țară, la promovarea grădinăritului în școli (http://scoaladingradina.ro/s/), a făcut, alături de colegii din asociație, consultanță pentru noi proiecte de permacultură și actual este implicat într-un proiect de grădinărit urban (ACS) la Cluj, Porodica Urbană (http://porodicaurbana.ro/).
Ermitaj Malin este o fermă pionier în permacultura din România, fiind primul loc în care au fost susținute PDC-uri (cursuri complete de permacultură), avându-l ca trainer pe Pascal Depienne, începând cu anul 2010.
Ferma are o suprafață de 8 hectare și este situată într-o zonă deluroasă idilică aproape de granița județelor Cluj și Bistrița-Năsăud. Este o fermă off-grid, nefiind racordată la utilități comune, precum apă, gaz sau electricitate, excepție făcând internetul și telefonia mobilă.
Este o fermă în creștere, având deja elemente constitutive precum: o pădure tânără, pășune, livadă, un iaz, pârâuri, câteva construcții, măgari, găini, grădină de legume ș.a.. De asemenea, este o diferență de altitudine în cadrul peisajului de aproximativ 100m, făcând sit-ul unul bogat în microclimate.
Ermitaj Malin este o asociație non-profit.
În cadrul seminarului vor fi sesiuni teoretice, dar și practice:
– Permacultura – scurt istoric, etici și principii
– Observarea naturii – cum să „citim” peisajul
– Metode de design: Zonarea, sectorizarea, ș.a.
– Fertilitatea solului – compostarea, vermicompostarea
– Strategii eficiente pentru grădini anuale
– Strategii eficiente pentru grădini de plante perene
– Sisteme combinate de grădini
– Integrarea animalelor în peisaj
– Livezi policulturale – crearea de „păduri comestibile”
– Sisteme de apă
– Unelte folositoare
– Metode de design: Zonarea, sectorizarea, ș.a.
Seminarul de introducere în Permacultură nu va acoperi fiecare subiect în cel mai mic detaliu, dar va fi o ocazie bună de a vă forma o privire de ansamblu și de a vă pregăti terenul pentru o înțelegere mai bună a permaculturii. Aceste subiecte, și multe alte subiecte conexe, veți avea ocazia pormă să le aprofundați în cadrul PDC-ului (curs complet, de 2 săptămâni) susținut de Graham Bell în luna Septembrie.
Seminarul începe sâmbătă (30 iunie) la ora 9 și se încheie duminică (1 iulie) la ora 17:00.
Se poate dormi în interior, ferma având la dispoziție un dormitor cu 7 paturi de o persoană și 2 paturi duble, sau afară, la cort. Se va găti la fermă, vegan și vegetarian, având prânzul și cina sâmbăta, și micul dejun și prânzul duminica.
Contribuția pentru seminar este de 200 lei / persoană, în care este inclusă mâncarea. Cazarea în dormitor: 15 lei/noapte. Rezervarea se face prin e-mail la contact@ermitajmalin.com.
Adaugă comentariu