Actualitate

Sentință. Comelf le-a reținut ilegal bani angajaților, iar acum …

Firma Comelf Bistrița este obligată, printr-o sentință dată de o instanță a Tribunalului Bistrița-Năsăud, să achite unui număr de 32 de foști angajați ai societății banii reținuți ilegal din salarii între anii 2016 și 2018. Este vorba de o sumă de circa 60.000 de lei.

Din procesul, deschis în 2019 de Sindicatul Muncitoresc Comelf în numele a 182 de salariați, s-au retras majoritatea reclamanților, inclusiv sindicatul, dar au rămas totuși 32, foști salariați pensionați sau plecați în alte firme care au primit sentința în dosarul 1792/112/2019 de la Tribunalul Bistriță-Năsăud abia vara aceasta.

Instanța a stabilit prin sentință civila nr. 321/F/09.06.2021 că societatea Comelf trebuie să achite acestor 32 de foști angajați drepturile salariale reținute nelegal în procent de 2%-10% lunar în perioada 2016 și până în iulie 2018 când salariile au fost plătite integral.

Instanța a obligat totodată Comelf la plata dobânzii legale aferentă sumei datorate fiecăruia dintre reclamanţi, de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective. Suma totală de plata, fără dobândă, este de 59.398 lei., ea incluzând și contribuțiile la stat aferente.

Surse Timp Online au declarat că, pentru a se limita cheltuielile aferente sentinței menționate, având în vedere că este executorie, și pentru evitarea eventualelor penalități, cheltuieli de executare (minim 10% din suma de plată) și alte cheltuieli care pot fi solicitate în procedura de executare de către avocatulreclamanților (minim 10% din suma de plată), aceștia au cerut punerea de urgență în executare a sentinței civile nr.321/F/09.06.2021 și mandatarea directorului general Gheorghe Cenușă să efectueze plățile.

Totuși, sentința are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Conducerea Comelf nu a putut fi contactată pentru a exprima un punct de vedere.

3 comentarii

  • Normal…. angajatii activi impreuna cu Sindicatul au fost obligati sa se retraga… riscau sa isi piarda locurile de munca…
    Conducerea a vizitat fiecare angajat implicat in proces in incercarea de a-l convinge sa renunte..

    • Este adevărat, cunosc câteva persoane care au fost vizitate de vreo doua ori de conducere pentru a renunța la proces. Inițial au fost zeci de persoane care au vrut sa deschidă procesul însă cei care au decis sa rămână în firma au renunțat pentru a nu avea probleme cu șefii și mai ales cu directorii. Sumele au fost reținute fără a avea un cadru legal deși oamenii s-au prezentat la munca. În România mori cu legea în mana.
      Rușine sa le fie, se mai plâng ca nu raman oamenii în fabrica și pleacă la greu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.