Cultură

Serbările Bistriței Medievale, de vineri până duminică. Programul complet

De vineri până duminică, 18-20 octombrie, în centrul istoric are loc ediția 2024 a Serbărilor Bistriței Medievale. Domnițe, cavaleri și menestreli vor recrea atmosfera unor vremuri demult apuse.

Pe parcursul celor trei zile, bistrițenii vor putea lua parte la jocuri, activități interactive și distractive, demonstrații cavalerești în tabăra medievală, tururi ghidate, vânătoare de comori, școală de dansuri renascentiste cu grupul Nosa, ateliere meșteșugărești, concerte.

Programul complet al zilelor medievale 18-20 octombrie

Vineri, 18 octombrie

Pietonalul Liviu Rebreanu

09.00 – 15.00 Instalarea târgului meșteșugarilor

Biserica Evanghelică

19.00 – Recital de muzică veche, grupul Huniadi Cantores

Sâmbătă, 19 octombrie

Pietonalul Liviu Rebreanu

10.00 – 17.00 Jocuri medievale

11.00 – 20.00 Tabăra de reconstituire istoricăPaladinii de Terra Medies; Ignis Vultus; Străjerii Cetății Bistrița.

11.00 – 16.00 Vânătoarea de comori Vino să descoperi tainele cetății! Punct de pornire de la cortul de informații.

11.30 Grupul Nosa – dansuri medievale/ renascentiste/ tradiționale

12.30 Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania

14.00 Tur ghidat, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai – Vino să descoperi tainele cetății Bistrița!

15.00 Străjerii Cetății Bistrița – Competiții între străjeri

15.30 Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania

16.00 Ignis Vultus – prezentare de echipamente militare și activități interactive

16.30 Grupul Nosa – dansuri medievale/ renascentiste/ tradiționale

17.00 Paladinii de Terra Medies – activități interactive

17.00 Tur ghidat, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai – Vino să descoperi tainele cetății Bistrița!

17.30 Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania

18.00 Parada costumelor medievale pe pietonalul Liviu Rebreanu; moment oficial

18.30 Spectacol de reconstituire istorică cu participarea tuturor grupurilor de animatori

19.00 Recompensarea participanților la Vânătoarea de comori

19.10 Recital Cimpoierii din Transilvania

20.00 Spectacol de animație cu foc SiriuS

Duminică, 20 octombrie

Pietonalul Liviu Rebreanu

11.00 – 17.00 Jocuri medievale

11.00 – 18.00 Tabăra de reconstituire istoricăPaladinii de Terra Medies; Ignis Vultus; Străjerii Cetății Bistrița.

12.00 Grupul Nosa – dansuri medievale/ renascentiste/ tradiționale

12.30 Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania

13.00; 14:00 Tururi ghidate, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai – Vino să descoperi tainele cetății Bistrița!

15.00 Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania

15.30 Ignis Vultus – prezentare de echipamente militare și activități interactive

16.00 Grupul Nosa – dansuri medievale/ renascentiste/ tradiționale

16.30 Paladinii de Terra Medies – activități interactive

17.00 Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania

17.30 Străjerii Cetății Bistrița – Farse medievale

18.00 Tur ghidat, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai – Vino să descoperi tainele cetății Bistrița!

19.00 Concerte Menestrelii veacului XXI:

Maria Pop & Rareș Florian

Karina Muntean

Trupele Sylvalure și Riveria

Pe tot parcursul evenimentului:

Târgul medieval/ renascentist organizat în parteneriat cu Asociația Produs în Bistrița-Năsăud

Animație medievală cu personajele vremii: muzicanți, domnițe, cavaleri, bufoni, târgoveți, călugări

Ateliere meșteșugărești: Olărit cu meșterul Dan Sorin Bucur la “Atelierele cu lut Bucur”; Pictură pe figurine de lut cu Izabela Bucur la “Atelierele cu lut Bucur”

Ateliere de creație și activități interactive cu voluntarii EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud

Pictură pe față

2 comentarii

  • Bistriță feudală — atât, cât mai exiști,
    În turnul evanghelic le spune la turiști
    Și zi-le-n Sugălete, sub bolți ovoidale,
    De ce au plecat sașii Bistriței feudale.
    Au luptat vitejește, aicea, cu mongolii,
    Au reclădit orașul – că ei aveau orgolii.
    Noi, nu comuniștii nordici de-ai Coreii,
    Noi i-am dat la alții cum am dat evreii.
    Unde-s agatârșii? Unde-s costobocii?
    Întreg tribul fuge când parvin escrocii.
    Bistriță de carpeni, ți-am tăiat stejarii
    Și ți-am ciuntit brazii, molizii și-arțarii:
    Păzește-ți mai bine turnul evanghelic,
    Să nu ți-l aprindă «judele» vremelnic!

    8
    3
    • Sașii au plecat din varii motive, după timpuri. În ’44 ai lor au ordonat evacuarea, „Heim in Reich”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.