Cultură

Serbările Bistriţei Medievale, ziua 1: Târg, concert Truverii, dansuri medievale, ”rock în flăcări” (FOTO)

Cetatea a prins viaţă odată cu a VIII-a ediţie a Serbărilor Bistriţei Medievale, care adună la un loc cavaleri, domniţe, menestreli şi negustori de pretutindeni. Pietonalul Liviu Rebreanu, unde au venit peste 90 de meşteri populari şi comercianţi, a răsunat de muzica unor veacuri demult apuse, iar trupa Sirius a oferit un spectacol original de jonglerii cu foc, pe ritmuri rock.

Vineri s-a derulat primul episod din cele trei ale Serbărilor Bistriţei Medievale. După momente de dansuri medievale şi şcoală de dans interactiv cu grupul Nosa a urmat concertul susţinut de formaţia de muzică medievală, renascentistă şi tradiţională ”Truverii”. Grupul ”Regenbogen” al Forumului German Bistriţa a oferit un spectacol de dansuri săseşti, iar trupa ”Comenius Team” a Palatului Copiilor Bistriţa a pus în scenă o piesă de teatru în limba engleză. Seara s-a încheiat cu o reprezentaţie a trupei de jonglerii cu foc Sirius, intitulată ”Rock in Flames”

Timp de trei zile, în centrul istoric are loc şi târgul meşteşugarilor, unde îşi expun produsele numeroşi comercianţi, meşteri şi artizani populari.


În ceea ce priveşte târgul din acest an, organizatorul Serbărilor Bistriţei Medievale, Florin Săsărman, a spus că acesta este similar cu cel de pe vremea saşilor: „Cred că acesta este cel mai mare târg medieval pe care l-a găzduit Bistriţa în ultimii ani, probabil nu s-au mai adunat atât de mulţi comercianţi de pe vremea saşilor când venea jumătate din Transilvania aici să vândă sau să cumpere produse. Sunt meşteri pe care-i întâlnim la alte festivaluri medievale din ţară la care participăm şi, cum vedem că apare cineva nou, îl invităm la Bistriţa. De aceea, târgul  nostru are o notă aparte. Sâmbătă, când vor veni toţi, avem peste 90 de standuri”.

„Ziua de sâmbătă aduce două elemente de noutate la festivalul medieval bistriţean. Este vorba de prima ediţie a concursului ”Arcaşul Ţinutului Nösnerland”. Dacă vorbim de cetatea Bistriţei nu se poate să nu ne amintim de arcaşii care o apărau de pe cele 18 turnuri sau bastioane ale cetăţii – şi aici vorbim de cetatea Bistriţa -, dar dacă vorbim de cetatea de pe Dealul Târgului mergem mai departe fiindcă ea era construită în secolele XIII-XIV când nu existau arme de foc, iar arcul cu săgeată şi armele cu suliţă erau cele mai importante în apărarea cetăţii. Deci prima ediţie a acestui concurs se va desfăşura în curtea interioară a Muzeului într-un cadru, spun eu, absolut senzaţional, între bisericuţa de lemn şi cele două case ţărăneşti autentice care sunt acum pline de flori. Avem un cadru senzaţional pe care vrem să-l promovăm cu acest concurs. Avem şi arcaşi veniţi din mai multe oraşe din Transilvania. Acum e ediţia pilot, dar la anul poate ne gândim să facem chiar o tabără de arcaşi în apropierea Bistriţei, lângă nişte ruine”, a spus Florin Săsărman, preşedintele Asociaţiei Bistriţa Medievală.

Tot sâmbătă, pe scena de pe pietonal va la fiinţă, pentru prima oară, la Bistriţa „Curtea comedianţilor”. „Este vorba de o instituţie culturală, dacă vreţi, care s-a născut în centrul istoric al Bucureştiului pentru a promova artele medievale frumoase, nu cele legate de săgeţi, spade, scuturi, ci cele legate de saluturi, reverenţe, teatru stradal, dansuri medievale şi aşa mai departe. Acestea sunt elementele de noutate, dar noi le accentuăm în fiecare an şi pe cele perene, iar printre ele se află animaţia cu cavaleri, dansurile cu domniţe şi – de ce nu? – bătălia de apărare a cetăţii de lemn cu pungi cu apă fiindcă, iată, după câteva săptămâni cu ploi aproape neîncetate, vremea s-a îndreptat. Mă aştept ca duminică să fim încălziţi de vremea de afară şi să ne putem dezveli pieptul pentru a încasa o pungă cu apă venită de la duşmani”, a adăugat el.

AICI programul complet al Serbărilor Bistriţei Medievale.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII!

1 targ medievakl 27 iun 2 dansuri medievale 27 iun 3 truverii 27 iun 4 florin sasarman 27 iun 8 regenbogen 27 iun 9 sirius foc 27 iun 10 sirius foc 27 iun 11 sirius foc 27 iun

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS