Actualitate

Sistem antifurt pentru alegerile din 2016. Cum va funcţiona

Primarii din Bistriţa-Năsăud au fost informaţi de Autoritatea Electorală Permanentă că, pentru alegerile locale şi parlamentare din 2016, se va implementa un sistem informatic antifurt.

Potrivit reprezentanţilor locali ai AEP care au participat, miercuri, la o şedinţă cu primarii organizată la Prefectură, au intrat în vigoare legile privind alegerea autorităţilor publice locale, respectiv a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Noutatea adusă de cele două legi este că, în 2016, va fi utilizat un sistem informatic privind prezenţa la vot şi prevenirea votului ilegal. Mai precis, alegătorul va trebui să prezinte un act de identitate unui operator pe calculator care va înscrie CNP-ul fiecărei persoane în sistem. Acesta va semnala dacă alegătorul a împlinit vârsta de 18 ani, dacă şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin şi în altă parte sau dacă este arondat la o altă secţie de votare. Abia după ce vor fi făcute toate aceste verificări, alegătorul va fi lăsat să voteze sa, după caz, va fi oprit.

Sistemul va fi implementat de AEP împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Primarii însă trebuie să desemneze o persoană din instituţie care să se ocupe de acest sistem.

Şeful STS Bistriţa-Năsăud, Dumitru Forfotă (foto dreapta), a explicat că instituţia sa va face proiecte tehnice pentru impementarea sistemului care să fie aplicate la fiecare secţie de votare.

„Asta presupune un efort destul de mare. Trebuie să avem acces în locaţie şi să vedem condiţiile tehnice existente. În lege se specifică şi faptul că se vor folosi şi conexiunile la internet existente în locaţie. O să purtăm o corespondenţă cu dumneavoastră şi o să vă rugăm să desemnaţi cea mai potrivită persoană care are cunoştinţe tehnice şi care probabil se ocupă şi de reţea în primărie. Poate fi o persoană pentru mai multe secţii de votare sau pentru una singură, aşa încât când venim să putem rezolva cât mai repede problemele. Nu ar fi lipsit de interes să vă gândiţi deja la secţiile pe care le stabiliţi şi, dacă cumva sunt diferite de cele de anul trecut de la prezidenţiale, să ne faceţi cunoscut în aşa fel încât să nu întocmim proiecte pentru locaţii care nu vor fi secţii”, a spus Forfotă.

Primarii nu pot însă înfiinţa alte secţii de votare fără avizul AEP care i-a avertizat să aibă grijă să nu permită organizarea de nunţi în perioada alegerilor în cămine culturale care sunt şi secţii de votare.

Etichete

1 comentariu

  • Intrebari : – Pentru verificarea votului, este asigurata, in toate sectiile de votare acoperirea pe …. internet ?
    – Cat ar dura in timp, acesasta verificare a celui care voteaza, la sectia de votare ?
    – a picat definitiv votul online ( Legea alegerilor locale, votata in 2015, nu prevede ) …sau ” prin corespondenta ” ? ce spun liberalii ? daca DA, atunci vor ajunge primari, persoane votate cu mai putin de 20% din alegatori cu drept de vot , intr-un singur tur…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.