Actualitate

Sloganul ISJ Bistriţa-Năsăud pentru noul an şcolar: Toate orele se fac

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără le-a spus, joi, directorilor de şcoli că sloganul instituţiei pentru anul şcolar 2013-2014 este "În Bistriţa-Năsăud, toate orele se fac". Tabără a spus că, în fiecare şcoală, trebuie să existe profesori care să fie la dispoziţia conducerii şi să intre la clasă în situaţia în care un coleg lipseşte motivat. Dacă lipseşte nemotivat, i se va tăia ora.

„Nu cred că e cazul să spunem mai mult, dar nu se acceptă niciun fel de şedinţă de dimineaţă. O să fim foarte atenţi cu metodiştii. Ei să aibă zile libere marţi, miercuri şi joi când şi ISJ are inspecţii, nu luni şi vineri când eventual şi inspectorii îşi fac obligaţia didactică. Vă rog să vă stabiliţi, în consens, în şcoală, care este procedura de învoire. Sunt situaţii obiective când omul (cadrul didactic -n.r.) chiar are o problemă şi e învoit. Sunt acele cinci zile de concediu medical în care nu se poate interveni. Sunt situaţii obiective pentru care dascălul lipseşte, dar în clasă sunt elevi care, dacă nu vine profesorul de la 12.00 la 13.00, nu mai stau şi îi găsim pe terase şi apoi dăm cu subsemnatul că avem chiulangii”, a spus Camelia Tabără.

Inspectorul general le-a sugerat directorilor ca, în cazul fiecărui dascăl, să fie prevăzute două ore de stand-by în care acesta să se afle în şcoală şi să fie la dispoziţia conducerii pentru situaţiile în care trebuie să intre la o clasă în locul altui coleg.

„Stă la şcoală la dispoziţia directorului ca să intre la înlocuire. Nu vă impunem nicio soluţie, dar vă cerem să aveţi procedură prin care toate orele se fac , în care există dosar că la clasa a VII-a ai primit telefon că doamna s-a îmbolnăvit şi ai avut pe cine trimite şi ora s-a făcut. Sistemul francez are această procedură care e prevăzută în legislaţie. Suntem oameni şi putem păţi câte ceva. Dacă nu avem (procedură -n.r.), trebuie să găsim soluţii şi să facem în aşa fel încât toate orele să se facă. Apoi putem spune copiilor că au obligaţia să vină la şcoală fiindcă s-a întâmplat ceva interesant. Dacă n-a venit doamna, dacă nu a venit nimeni, de-asta sunt pe terasă. În Consiliul de Administraţie, în colaborare cu sindicatul stabiliţi procedura. Ora plătită trebuie efectuată. Dacă nu, din punctul de vedere al directorului, ora efectuată nu se plăteşte şi cu asta nu mai avem ce discuta”, a spus Camelia Tabără.

Inspectorul general le-a sugerat directorilor să-şi ia minimum de ore prevăzut de lege, patru, şi să se ocupe de activitatea de conducere fiindcă este foarte mult de lucru, multe examene, simulări, inspecţii. Camelia tabără i-a anunţat că nimeni din ISJ nu va semna nicio oră plus catedra pentru directorii de şcoli.

Cristiana Sabău

11 comentarii

  • „Tovarasa” inspector-general, eliminati si urmatoarele situatii:
    1. Profesori plecati la Bucuresti sau in alte parti, in timpul anului scolar, pentru a se lucra la noile programe/manuale sau alte cele; activitatile respective sa fie facute pe durata vacantelor, deoarece sunt punctate suplimentar la dosarul personal al fiecarei persoane implicate.
    2. Profesori plecati la fazele nationale ale olimpiadelor scolare in saptamana „Scoala Altfel”, care trebuie supliniti de colegii ramasi in scoala. Fazele nationale ale olimpiadelor scolare sa fie in perioada vacantei de primavara, cei angrenati in ele sa plece acolo din timpul liber, deoarece castiga puncte la dosarul personal. In perioada de cursuri fiecare sa stea in scoala si sa-si faca orele pentru care e platit, pentru a nu mai fi situatii in care cei plecati sunt platiti pentru orele pe care nu le fac, si mai obtin si puncte pentru dosarul personal.

    • Si ma rog ce faci dumneata in saptamana cu „Scoala Altfel”? Pui pe ecran un film, te duci cu copii la Jandarmerie sau la SRI. Treaba grozava faci, de zece ori mai important si mai interesant decat sa mergi cu elevii la faza NATIONALA a unei olimpiade. Aia nu tine de scoala, probabil se duce profesorul ca sa-si cumpere ceva de la Mall..
      Banuiesc ca esti unul dintre cei care nu a prins gradatie de merit pe motiv ca nu ai participat la simpozioane sau nu ai avut rezultate cu elevii la olimpiade.. Mai munceste un pic, fa cursuri de formare, participa si tu cu lucrari la simpozioane si faci punctaj (stiu, toate astea se fac pe bani, dar daca nu investesti acum nu ai mai tarziu).
      Mai bine te legai de doaamna inspector general ca impune obligativitatea sederii fiecarui profesor a cel putin 2 ore saptamanal in plus, fara plata , ca sta ala in cancelarie de placere.

    • In sectorul bugetar, plata fiecarui angajat se face in baza unor documente justificative. Pentru profesori, documentul respectiv e condica de prezenta, care trebuie semnata in fiecare zi. Pe baza condicii de prezenta se face pontajul, pe baza pontajului se fac statele de plata etc. Directorul, ca ordonator de credite, are obligatia de a verifica aceste lucruri, astfel incat fiecare angajat sa fie platit pentru munca efectuata. Daca nu iti faci orele, nu ar trebui sa fii platit. Foarte simplu.

    • Vi se pare normal sa pedepsiti „olimpicii nationali”si sa-i trimiteti la fazele nationale ale olimpiadelor in timpul vacantei?Si asa este greu pentru un copii sa mearga la aceste concursuri,cu cazari in internate infecte si cu suplimentari financiare din bugetul parintilor…In vreme ce colegii lor se distreaza la „Scoala altfel”,ei ne reprezinta judetul.Pana la urma o sa perceapa olimpiadele ca pe niste pedepse!

  • daca tot amintiti de sistemul francez, ar trebui amintit si ce salar are in Franta un profesor si de programele scolare care sunt mult mai degajate decat la noi, de stagiul pe care il face un absolvent inainte de a ajunge profesor, etc.
    la ce salarii sunt la noi….sa mai stai si peste program. si daca elevii mai fug de la ultima ora, bravo lor. este de neacceptat 6-7 ore pe zi pentru un elev. in toate tratatele de metodica se specifica maxim 4 ore / zi/elev, dar la noi se incarca cu materii aiurea de se ajunge si la 7 ore/zi. si ne mai miram ca elevul fuge de la ore.
    daca dna general o tine tot asa, in 2 ani de zile pleaca si elevii si profesorii din scoli.

    • La numarul orelor ar trebui,intradevar,lucrat.Tot ce depaseste 6 ore/zi pt elevii din liceu,inseamna supraaglomerare.Daca pornim de la premiza ca elevii sunt constiinciosi si vor sa se pregateasca la toate materiile,luand in calcul un timp de pregatire de 45 minute pt.fiecare ora,rezulta oricum un program infernal:8-14 ore,14-16 deplasare de la scoala-servire masa, 16-20.30 teme-invatat(nu am luat in calcul nici un fel de pauza).Ne transformam copii in roboti si le umplem timpul cu ore inutile pentru liceele cu alte profile decat cele vocationale:desen,muzica.Sa nu uitam ca in licee se intalnesc frecvent cazuri in care au 7 ore/zi! O oroare!

    • „Sistemul francez are această procedură care e prevăzută în legislaţie.” Orele care nu se fac, nu se platesc. Orele care se fac in plus prin suplinire TREBUIE PLATITE!

  • Actuala societate romaneasca este croita cam in genul: luam atat din capitalism dar si din socialism, NU ceea ce este bun (cum fac bunaoara chinezii), ci luam CEEA CE NE CONVINE! Aici ma refer de la omul simplu, care are evident mai putine optiuni, pana la varful ierarhiei politice, care asa cum vedeti in ultimele zile, face ceea ce ii este mai convenabil (electoral, sau material). Asa ca nu va mai mirati ca ,,managerii (de pe diferite paliere), fac lucruri trasnite”.

  • Dna Tabăra de ce faceți afirmatii despre lucruri care nu puteți sau mai bine zis nu vreți sa aveți controlul!? Dacă nimeni din ISJ nu va semna o ora plus catedra pentru directorii de scoli, atunci cum va explicati ca anul trecut directoare adjuncta a avut in jur de șase ore plus iar in acest an are 8 ? Oare cine i-a semnat din ISJ? Poate chiar dumneata, sau dacă nu atunci poate ii acel cineva ,tot adjunct, care o ,, susține ,, pe Dna. Director. Mai bine , înainte de a face afirmatii , faceți câte un control in instituția pe care o conduceti, ca lucrurile nu sunt așa cum le afirmati. Le cereti profesorilor sa fie corecti, dar mai întâi puteți-i la punct pe cei de la ISJ , ca pe la spatele dumneavoastră se întâmpla multe, iar ei ar tb sa fie un exemplu pentru cadrele didactice.

  • Doamna Tabara nu o sa aprobe ore plus catedra directorilor care nu au o anumita culoare politica si cum nu exista directori numai de culoarea ei o sa aprobe cu nemiluita,, pe nu o intereseaza performanta in invatamant , pune totfelul de directori in functie care distrug invatamantul .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.