Social

Șofer din Mureșenii Bârgăului prins cu mașina în râpă de polițiști. Cum s-a dat de gol că a avut accident

(FOTO) Un bărbat din Mureșenii Bârgăului care a fost sâmbătă la Colibița a ajuns cu mașina într-o râpă, iar doi copii care erau pasageri în ea au fost accidentați. Șoferul nu a anunțat evenimentul la Poliție, ba chiar a pretins că cei mici au căzut de pe bicicletă atunci când a chemat medicii să-i vadă pe cei doi, probabil îngrijorat de starea lor.

”Ieri, în jurul orei 19.30, a fost sesizat prin 112 faptul că doi copii, de 8 și 9 ani, din Tureac, s-ar fi lovit cu bicicleta. La fața locului, în urma investigațiilor efectuate, politiștii Serviciului Rutier au constatat faptul că cei doi ar fi fost pasageri într-un autoturism care s-a răsturnat în localitatea Mureșenii Bârgăului, pe DJ 173 D, venind dinspre Colibița, după ce a rupt un parapet și a căzut de la aproximativ 7 metri.

Accidentul a avut loc în aceeași zi, în jurul orei 18.30, iar șoferul nu a anunțat autoritățile. Acesta a fost identificat de politiști ca fiind tatăl unuia dintre copii, un bărbat în vârstă de 38 de ani din Mureșenii Bârgăului.

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Ambii copii au fost duși la spital, unul dintre ei fiind ulterior transferat la o clinică din Cluj-Napoca.

”La UPU Pediatrie au fost aduși sâmbătă seara doi minori, victime ale unui accident rutier. Este vorba de: un băiat de 8 ani din Bistrița Bârgăului, care prezenta un traumatism craniofacial și care, în urma investigațiilor clinice, paraclinice/imagistice, a fost transferat la Clinica de Chirurgie Buco-maxilo-facială din Cluj; o fată de 10 ani din Mureșenii Bârgăului, care prezenta un traumatism abdominal și care a fost externată la cererea mamei”, a precizat Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Foto: IPJ BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS