Social

Șoferi răniți după accidente pe DN 15 A și DN 17 D (FOTO)

Un conducător auto a fost rănit ușor după ce mașina în care se afla a fost lovită la Teaca, pe DN 15 A, de un alt autoturism, angajat regulamentar într-o depășire.

”Luni dimineață, pe Drumul Național 15 A, la intersecția cu o stradă secundară de pe raza localității Teaca, un bărbat de 60 de ani din Reghin, care conducea o autoutilitară pe direcția Bistrița – Reghin, angajat regulamentar într-o depășire, a acroșat un alt autovehicul care circula pe aceeași direcție de mers și care nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj spre stânga. În urma accidentului, șoferul celui de-al doilea autovehicul, un bărbat de 43 de ani din Urmeniș, a fost rănit ușor. Conducătorul auto din Reghin a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celălalt șofer urmează a fi testat”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Un accident rutier s-a petrecut și pe DN 17 D, între Rebrișoara și Năsăud.

”DN 17 D: Accident rutier ușor. Conform primelor date, pe Drumul Național 17 D, între localitățile Rebrișoara și Năsăud, o femeie în vârstă de 42 de ani din Rebrișoara, care conducea un autoturism pe direcția de mers spre Năsăud, cel mai probabil din cauza neatenției și a vitezei excesive a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit în afara părții carosabile, unde a lovit un palet cu pavaj, aflat în curtea unui imobil. În urma accidentului, șoferița fost rănită ușor. A fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Năsăud continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Foto: IPJ BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS