Cultură

Soli Deo Gloria! Cântece de slavă au răsunat în Biserica Evanghelică (FOTO)

Biserica Evanghelică Bistriţa a devenit neîncăpătoare la deschiderea celei de-a cincea ediţii a Reuniunii corale de muzică religioasă ”Bartolomeu Anania”, la care participă coruri din Bistriţa, Cluj, Zalău, Botoşani, Braşov şi din Bulgaria. Luni corurile vor susţine concerte în biserici de mai multe confesiuni.

Johann Sebastian Bach a compus cam 70% din opera sa spre Gloria lui Dumnezeu. De fapt, compoziţiile sale purtau semnătura S.D.G. – adică Soli Deo Gloria adică Doar a lui Dumnezeu să fie slava, a reamintit, duminică, părintele Johann Dieter Krauss, preotul paroh al Bisericii Evanghelice Bistriţa unde coruri din Bistriţa, Cluj, Zalău, Botoşani, Braşov, dar şi din Bulgaria s-au strâns pentru deschiderea festivă a Reuniunii corale de muzică religioasă ”Bartolomeu Anania”, ediţia a V-a, organizată de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa. În prezenţa unui public numeros, preotul Krauss s-a declarat încântat să vadă biserica aproape plină. Bucuros, a numit-o: această „frumoasă adormită” care începe să se trezească datorită lucrărilor de reabilitare din ultimii ani.

Din partea Bisericii Catolice a vorbit monseniorul Gered Peter, protopop, care văzând mulţimea de corişti gata să intoneze cântece religioase, şi-a amintit de spusele Sfântului Ignaţiu, întemeietorul ordinului iezuiţilor: „Omnia Ad Majorem Dei Gloria”, adică „toate spre mai mare slavă a lui Dumnezeu”.

Protopopul greco-catolic, părintele Ioan Frişan, şi-a exprimat bucuria să vadă în aceeaşi biserică oameni de mai multe confesiuni religioase, uniţi de dragostea faţă de Dumnezeu. „Numai credinţa şi cultura ne pot ajuta să ne apropiem unii de alţii”, a spus părintele Frişan.

Biserica ortodoxă a fost reprezentată de părintele Nicolae Feier de la Biserica de la Coroana. „Am venit în această splendidă biserică pe care o păstoreşte prietenul nostru Johann Diter Krauss să-i cântăm lui Dumnezeu, noi toţi fiind prietenii lui Dumnezeu. Îi datorăm mult părintelui Bartolomeu Anania pentru ceea ce a făcut pentru Biserică, pentru cultură, pentru neamul românesc”, a spus părintele Feier.

Directorul Centrului Municipal pentru Cultură „George Coşbuc”, Dorel Cosma, le-a mulţumit oaspeţilor pentru prezenţă, dar şi preoţilor şi publicului care a onorat într-un număr atât de mare memoria lui Bartolomeu Anania.

În Biserica Evanghelică au cântat toate corurile participante: Corala ”Andrei Mureşanu” – Bistriţa (dirijor Cornel Pop), Camerata Academica ”Porolisensis” – Zalău (dirijor Ioan Chezan), Corul ”Sanctus Spiritus” – Bistriţa (dirijor Floarea Sfechiş), Corala ”Lira” – Botoşani (dirijor Dragoş Boicu), Corala ”Coroana” a Protopopiatului Ortodox Bistriţa (dirijor Rozalia Fucă), Corul mixt ”Alen Mak” – Bulgaria (dirijor Hristo Velev), Grupul ”Dyonisos” – Braşov (dirijor Dic Dosca), Corul ”Viva la Musica” – Cluj (dirijor Francisc Mureşan), Corul de cameră ”Appassionata” – Bistriţa (dirijor Francisc Mureşan).

Pentru luni, în a doua zi a evenimentului, au fost programate concerte în bisericile din Bistriţa, de la ora 12.00 (după Sfânta Liturghie), conform următorului program: Biserica ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” (Coroana) – Camerata Academica ”Porolisensis” din Zalău, Biserica ”Sfânta Treime” (din str. Ştefan cel Mare) – Corala ”Lira” din Botoşani, Biserica ”Sfânta Ana” (de la Big) – Corala ”Coroana” a Protopopiatului Ortodox Bistriţa şi Corul mixt ”Alen Mak” din Bulgaria, Biserica Greco-Catolică ”Buna Vestire” (Winmarkt) – Corul de cameră ”Appassionata” din Bistriţa şi Corul ”Viva la Musica” din Cluj, Biserica ”Sfinţii Apostoli Petru, Pavel şi Andrei” (Apollo) – Corala ”Andrei Mureşanu” din Bistriţa, Biserica Romano-Catolică  ”Sfântul Anton” – Corul ”Sanctus Spiritus” din Bistriţa, Biserica ”Sfântul Dumitru” (str. General Grigore Bălan) – Grupul ”Dyonisos” din Braşov.

corala 2 corala 3 corala 4 corala 5 corala 6 corala 7 corala 8 corala 9 corala 10 corala 11 corala 12 corala 13

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS