De vineri până duminică, la TeraPlast Arena se desfășoară Supercupa României la handbal masculin și feminin. Campioana Gloria Bistrița joacă în semifinală cu deținătoarea trofeului, vicecampioana CSM București, într-un adevărat duel de Liga Campionilor.
Într-o conferință de presă organizată la TeraPlast Arena, antrenorul Gloriei, spaniolul Carlos Viver, a declarat: ”Faptul că Supercupa României se joacă aici este un lucru minunat pentru noi. Nivelul celor patru echipe este unul foarte înalt, iar spectatorii vor putea savura fiecare meci. Cele patru echipe vor face cu siguranță un spectacol reușit, care va fi apreciat de public. Cred că Gloria și CSM București au făcut un pas înainte privind calitatea jocului, au apărut multe schimbări în loturi. Cea mai bună imagine a celor două echipe se va vedea pe parcursul sezonului. Obiectivele noastre în noul sezon sunt clare: să repetăm ce am reușit în sezonul trecut. Este destul de dificil, când ai jucătoare care evoluează în Supercupa României, Liga Florilor, Cupa României, Liga Campionilor, solicitarea fizică este foarte mare. Sperăm să avem succes, jucătoarele să fie sănătoase și să gestionăm foarte bine calendarul care este foarte plin. Va fi un sezon cu handbal de mare calitate, multe echipe s-au întărit și și-au propus obiective importante”.
La masculin participă campioana Dinamo București (deținătoarea trofeului), vicecampioana HC Buzău, CSM București (locul 3) și Politehnica Timișoara (locul 4).
La feminin competitoarele sunt campioana Gloria Bistrița, vicecampioana CSM București (deținătoarea trofeului), Corona Brașov (locul 3) și SCM Râmnicu Vâlcea (locul 4).
Programul turneelor Final Four și al transmisiilor TV:
Vineri, 21 august | Semifinale masculin
17:30 | Dinamo București – Politehnica Timișoara | Digi Sport 2
20:00 | CSM București – HC Buzău | Digi Sport 2
Sâmbătă, 22 august | Semifinale feminin și finale masculin
12:30 | Corona Brașov – SCM Râmnicu Vâlcea | Digi Sport 2
15:00 | Gloria Bistrița – CSM București | Digi Sport 1
17:30 | Finala mică masculin | Digi Sport 2
20:00 | Finala mare masculin | Digi Sport 3
Duminică, 23 august | Finale feminin
15:00 | Finala mică feminin | Digi Sport 2
17:30 | Finala mare feminin | Digi Sport 2










Adaugă comentariu