Cultură

Spectacole de datini şi obiceiuri străbune, de Crăciun, în Bistriţa-Năsăud

Sute de colindători din toate zonele judeţului şi nu numai vor participa în a doua zi de Crăciun, miercuri 26 decembrie, dar şi joi 27 decembrie, la o serie de spectacole dedicate sărbătorilor de iarnă. Un adevărat festival al colindelor, obiceiurilor şi datinilor populare va avea loc la Dumitra, Budacu de Jos, Spermezeu, Coşbuc, Mărişelu, Leşu şi Şintereag.

Miercuri 26 decembrie, de la ora 14.00, la Căminul Cultural din Dumitra este programat un spectacol de datini şi obiceiuri străbune – colinde, datini populare, pluguşor, teatru. Participă membrii ansamblului ”Flori dumitrene”, Olimpia Deneş, Anuţa Motofelia.

Primăria şi Consiliul Local Budacu de Jos organizează miercuri 26 decembrie, de la ora 15.00, la Căminul cultural, manifestarea ”Sărbătoarea Crăciunului – 50 plus”, cu soliştii şi instrumentiştii Cristina Retegan, Mihai Spân, Ioachim Spăn, Florentina şi Petre Giurgi.

În aceeaşi zi, de la ora 16.00, la Căminul cultural din Spermezeu are loc Festivalul interjudeţean de colinde şi datini de iarnă ”De ieşi gazdă până-n pragu…”, ediţia a III-a. Participă: ”Mioriţa” – Căianu Mic, ”Datina” – Mărişelu, ”Doina Maramureşului” – Moisei, colindători din Spermezeu, Ilva Mare şi Poiana Stampei, corala preoţilor ortodocşi de pe Valea Țibleşului.

Tot miercuri 26 decembrie, de la ora 17.00, în comuna Coşbuc se desfăşoară prima ediţie a Festivalului interjudeţean de colinde, obiceiuri şi datini ”Colindul sfânt şi bun”, la care sunt invitaţi colindători din Salva, Telciu, Zagra, Coşbuc, Bistriţa, dar şi Alexandru Pugna, Alina Ceuca, Virginia Linul, orchestra ansamblului profesionist ”Dor românesc” – dirijor Anghel Urs. Spectacolul este organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură şi Primăria Coşbuc.

Joi 27 decembrie are loc la Căminul cultural Mărişelu un Festival-concurs de colinde, datini şi obiceiuri de iarnă, ”Slobozî-ne gazdă-n casă!”. După liturghia de la ora 9.00 urmează parada portului popular (12.00), o lansare de carte şi de la ora 13.00 festivalul colindătorilor din Mărişelu, Jeica, Şieu, Agrieş, Spermezeu, Ilva Mare, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Dumitra, Salva, Zagra, Ocniţa, Bistriţa, dar şi din Cluj, Maramureş, Harghita şi Mureş.

Inspectoratul Şcolar şi Centrul Judeţean pentru Cultură vă invită joi 27 decembrie, de la ora 12.30, la Căminul cultural din Leşu, La Festivalul interjudeţean al colindelor şi obiceiurilor de iarnă de pe Valea Ilvei. Sunt invitate cete de colindători din Leşu, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Măgura Ilvei, Poiana Ilvei, Ilva Mică, dar şi din Maramureş, Cluj, Mureş şi Suceava.

Şi la Şintereag se desfăşoară joi un spectacol de colinde şi obiceiuri de iarnă. Participă ansamblurile ”Flori de mălin” din Şintereag şi ”Plaiurile Bârgăului” din Prundu Bârgăului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS