Spitalul Județean de Urgență Bistrița a cerut Ministerului Sănătății să-l includă pe lista unităților medicale ce derulează Programul naţional pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute Ap-Trauma, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.
”Am făcut demersuri către Ministerul Sănătății pentru a intra în programul național de traumă. De exemplu, unde sunt consumuri mai mari de materiale statul intervine și susține spitalele alocându-le o parte din fonduri. Sunt programe Pacient critic. Noi suntem pe terapie intensivă unde Ministerul Sănătății ne alocă o parte din banii pentru costurile materiale. Am făcutun memoriu la Ministerul Sănătății pentru a fi admiși și pe Programul național de traumă pe specialitățile de neurochirurgie, respectiv ortopedie și traumatologie fiindcă acolo suntem eligibili. Mai există traumă și pe buco maxilo-facial, dar noi nu avem încă această specialitate în spital și, de aceea, am cerut să fim adminiși în program pe cele două specialități. Și acolo sunt niște criterii de eligibilitate ca să poți fi admis. De exemplu, trebuie să ai linie de gardă continuă, iar noi avem pe ambele specialități. De la 1 octombrie a.c. avem linia de gardă și pe neurochirurgie și chiar este de mare, mare folos. Sunt zeci de accidente, iar majoritatea (răniților – n.a.) au nevoie de neurochirurg. Deci trebuie să ai linie de gardă, minim trei medici angajați și trebuie să îndeplinești un criteriu de experiență pe numărul procedurilor care le-ai făcut. De exemplu, la neurochirurgie trebuie să ai 300 de proceduri pe an, la ortopedie 1000. Îndeplinim toate criteriile de eligibilitate, iar memoriul a fost depus. Așteptăm un răspuns de la Ministerul Sănătății”, a spus Gabriel Lazany.
În condițiile în care spitalul din Bistrița va fi introdus în Programul Ap-Trauma, va primi bani în plus: ”Partea asta de traumă este foarte costisitoare fiindcă se folosesc foarte multe implanturi: plăcuțe, șurube care se bagă în coloană, la cap, la picioare, la mâini. Sunt foarte scumpe. În ultima vreme, ele au evoluat ca și calitate a materialului din care sunt făcute. Inițial au fost metalice, apoi dintr-un inox medical, iar acum marea majoritate sunt din titan, cel mai bine tolerate de către organism, iar costurile lor sunt mari. Noi toate aceste costuri le suportăm din banii spitalului. Dacă vom reuși să intrăm în programul de traumă, atunci o parte din bani îi vom primi de la bugetul de stat. Dar, dacă fac o analiză financiară, ortopedia este o specialitate pe pierdere per global, iar banii de la MS ne-ar putea aduce pe zero, care e mare lucru pentru un spital”.
Potrivit legislaţiei, în cadrul programului Ap-Trauma se realizează tratamente pentru „leziunile traumatice acute neurocraniene şi/sau viscero-craniene, vertebro-medulare şi ale membrelor sau centurilor care necesită implanturi aloplastice pentru restabilirea anatomo-funcţională a regiunii sau segmentului/segmentelor interesat(e) în primele 48 de ore de la producerea (diagnosticarea) leziunilor”, dar se face şi achiziţia dispozitivelor medicale necesare efectuării acestor tratamente. Acest program este derulat şi finanţat de Ministerul Sănătăţii şi implementat în spitalele care au structuri de neurochirurgie, ortopedie, ortopedie pediatrică şi chirurgie orală şi maxilo-facială.
Adaugă comentariu