Actualitate

Spitalul de Urgență Bistrița poate preleva din nou organe. Ce medici fac parte din echipa de suport

Spitalul Județean de Urgență Bistrița poate preleva din nou organe și țesuturi, fiind acreditat în acest sens de Agenția Națională de Transplant, a declarat într-o conferință de presă managerul Gabriel Lazany, care a primit Decizia nr. 49/25 octombrie a.c. a Agenței Naționale de Transplant.

Se întâmplă după 11 ani în care unitatea medicală nu a mai avut voie să facă aceste intervenții întrucât vechea conducere a spitalului nu a depus documentația pentru reacreditare.

”Am încheiat procesul de acreditare, l-am făcut într-un timp scurt. Am pregătit documentația prin Serviciul de management al calității din SJU și în luna septembrie am înaintat documentația spre verificare. Am trecut cu brio prin toate etapele, a fost și comisia de verificare pe teren, iar din 25 octombrie a.c. suntem acreditați”, a spus Gabriel Lazany.

Activitatea de prelevare de organe va fi coordonată de Maria Chiș, asistentă șefă la Terapie Intensivă, iar medicul care va conduce toată activitatea este dr. Anca Moldovan.

Prelevarea de organe se va face de către o echipă a Agenției Naționale de Transplant care va veni atunci când e chemată, dar SJU Bistrița va asigura o echipă de suport formată din dr. Marin Gheorghe Suciu – șeful Secției de Chirurgie generală, dr. Bogdan Bumbu – șeful Secției de Ortopedie și traumatologie, dr. Mihaela Albu – medic specialist în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, dr. Ioan Florin Pop – medic oftalmolog și dr. Radu Elisei – specialist în chirurgie generală.

”Ei sunt medicii care vor fi la dispoziție dacă echipa de prelevare are nevoie de suportul specialiștilor din cadrul SJU”, a declarat Lazany.

Managerul nu a putut spune dacă familiile unor pacienți aflați în moarte cerebrală ar fi fost dispuse să accepte ca acesta să doneze organe înainte de a fi deconectat de la aparate întrucât, în ultima perioadă, unitatea nu a fost acreditată în acest sens.

”Întotdeauna există un psiholog în echipa de prelevare de organe a ANT care stă de vorbă cu familia. Din păcate, noi, la nivel național, nu avem o anume mentalitate și cultură, încă nu suntem pregătiți pentru așa ceva. Le-am propus celor de la Agenția Națională de Transplant să facă un filmuleț pentru a putea fi prezentat aparținătorilor pentru că nu în toate spitalelele abilitatea celui care răspunde de relația cu aparținătorii este la fel. De multe ori, succesul depinde de persoana care prezintă cazul. Atunci cred că cel mai bine ar fi să se facă un astfel de film la nivel național, să poată fi prezentat familiei într-un cadru intim ca să înțeleagă prelevarea de organe, care sunt beneficiile și câți pacienți ar putea beneficia de aceasta. După ce li se prezintă acest filmuleț, abia după aceea să fie inițiate demersurile de către personalul medical pentru că, de multe ori, este o reticență. Când cineva drag ție este în moarte cerebrală, te agăți cu speranță de orice, poate își revine. Am avut de curând un pacient eligibil, tânăr. Dacă familia ar fi acceptat, s-ar fi putut transfera într-un spital acreditat pentru a-i fi prelevate organele noi nefiind acreditați la acel moment, dar și familia lui a sperat până în ultimul moment”, a spus Lazany.

În alte țări, cum ar fi Austria, de exemplu, prelevarea de organe se face automat, fără acordul familiei, iar în Spania chiar dacă te declari singur donator, nu se prelevează organe fără acceptul familiei.

”În Austria, nu te mai întreabă dacă ești sau nu de acord cu prelevarea de organe. Dacă ești pacient român care ai avut un accident și ai ajuns în spitalele lor, dacă ești eligibil, îți prelevează organele. În Spania e nevoie de acordul familiei și dacă te-ai înscris ca donator. În Marea Britanie, te înregistrezi singur, iar dacă ajungi în situația respectivă, nu mai întreabă pe nimeni, le prelevează. La austrieci se extinde legislația asupra tuturor pacienților, nu doar austrieci. Cel puțin așa a reieșit din discuțiile cu cei din comisiacare a fost aici pentru acreditare”, a explicat Gabriel Lazany.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița a reamintit că există un registru național al persoanelor care își dau singure acordul să devină, la nevoie, donatoare de organe: ”Procedura pentru a deveni donator presupune să dai o declarație notarială că ești de acord ca, în cazul în care ești în moarte cerebrală, să-ți fie prelevate organele. Atunci nu se mai cere acceptul familiei și aparținătorilor. Declarația respectivă se transmite la Agenția Națională de Transplant, ești înregistrat în acel registru secretizat la care nu au acces decât trei persoane. La un moment dat au fost discuții și Biserica s-a declarat împotriva donării de organe. Și au zis: dacă tu devii donator și lumea știe, vine, te urmărește pe stradă, te calcă cu mașina că are nevoie de un rinichi. Pentru a fi evitate toate aceste treburi se face o secretizare a registrului donatorilor”.

Intrarea SJU Bistrița pe lista unităților acreditare să facă prelevare de organe conferă mai mult beneficii de ordin umanitar decât financiar: ”Spitalul nu primește decât bani pentru cheltuielile pe care le are cu menținerea pacientului în condiții optime până sosește echipa de prelevare. Nu sunt beneficii materiale, doar umanitare”.

Pacienții sunt menținuți în viață la Secția de Terapie intensivă, recent modernizată și dotată cu aparatură de ultimă generație.

VEZI ȘI:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.