Actualitate

Ce spun Horațiu Pașca, Almudena Rodriguez și Nicoleta Dincă înainte de primul meci acasă (VIDEO)

Antrenorul Horațiu Pașca, interul dreapta Almudena Rodriguez și extrema stângă Nicoleta Dincă au prefațat primul meci pe teren propriu al echipei de handbal feminin CSM Bistrița în noul sezon al Ligii Naționale, cel de sâmbătă 16 septembrie, ora 12.00, cu HCM RM. Vâlcea.

Horațiu Pașca:

”Abia așteptăm să ne revedem cu suporterii bistrițeni. Întâlnim un adversar care s-a întărit foarte mult. Chiar dacă a pierdut în primele două etape, să nu uităm că Vâlcea a întâlnit două dintre candidatele la podium, Brașov și Craiova, care are cele mai mari șanse de a locul 2. Valoarea lotului îndreptățește echipa din Rm. Vâlcea să spere că vor ajunge pe podium. Dar noi jucăm acasă, venim după o repriză foarte bună la Brăila și sper să producem supriza, pentru că Vâlcea pornește cu prima șansă. Urmează apoi o pauză de trei săptămâni pentru programul echipei naționale”

Almudena Rodriguez:

”O partidă importantă, fiind și prima pe care o disputăm acasă. Din start avem un avantaj, avem publicul de partea noastră”

Jucătoarea spaniolă, prima străină din istoria clubului bistrițean, s-a remarcat încă de la primele meciuri, având prestații foarte bune în acest început de sezon.

Nicoleta Dincă:

”Așteptările sunt mari, vrem să obținem victoria la primul meci acasă și să facem lumea fericită. Atmosfera e foarte bună”

Experimentata jucătoare de echipă națională, venită de la Corona Brașov, nu a apucat să joace încă în campionat din cauza unei accidentări.

Iată cum pregătesc tehnicienii meciul:

Biletele pentru partida de sâmbătă, care contează pentru etapa a 3-a a Ligii Florilor, se pot achiziționa vineri între orele 17.00 – 19.30 iar sâmbătă în intervalul 10.00 -11.00, de la casa de bilete a CSM Bistrița (str. Parcului, în spatele terenurilor de tenis). Prețul unui bilet este de 10 lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere la achiziționarea biletelor, pe baza documentelor justificative. Din același loc se pot ridica și cardurile de abonat.

După primele două etape, CSM Bistrița ocupă locul 9, iar HCM Rm. Vâlcea – poziția a 13-a, penultima.

În primele două runde, jucate în deplasare, CSM Bistrița a pierdut cu SCM Craiova (19-25) și a câștigat cu Dunărea Brăila (31-30).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS