Sport

Ștafeta Veteranilor Invictus ajunge la Bistrița în 21 octombrie

Ștafeta Veteranilor Invictus, eveniment care ajunge la cea de-a X-a ediție, este dedicat Zilei Armatei României și implică purtarea unei ștafete, cu una din culorile Drapelului Național, în alergare sau pe bicicletă, pe trasee ce pornesc din București, Pitești și Călărași, străbătând 11 județe ale țării cu destinația finală localitatea Carei, ultimul teritoriu eliberat de Armata României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Orașul Bistrița este pe Traseul Roșu care pornește de la Călărași, trece prin Fetești, Constanța, Tulcea, Brăila/Galați, Buzău, Focșani, Bârlad, Bacău, Piatra Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Bistrița, Dej, Baia Mare, Satu Mare și se va încheia la Carei, de Ziua Armatei României, prezentând, pe parcurs, onorul, tuturor eroilor de ieri și de azi.

Oricine poate participa, civil sau militar, alergător sau biciclist, sportiv de performanță sau amator. Se poate alerga/pedala integral, atât pe una dintre porțiunile prezentate, dar și pe porțiuni mai mici, în funcție de cât poate fiecare.

Ștafeta Veteranilor Invictus va ajunge sâmbătă 21 octombrie în Bistrița.

Primirea ștafetei va avea loc în fața comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” în intervalul orar 14.00-15.00. Participanții, atât militari cât și voluntari, vor duce ”ștafeta roșie” mai departe a doua zi, 22 octombrie, începând cu ora 08.00, când vor pleca spre Dej din fața comandamentului marii unități.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS