Actualitate

Starea de alertă, prelungită de astăzi cu încă 30 de zile. Care sunt noile măsuri

Joi 13 mai a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern prin care se prelungește starea de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile.

Aici lista completă a măsurilor.

Noutățile sunt:

– Este eliminată restricția privind participarea la organizarea de procesiuni și / sau pelerinaje religioase legată de domiciliu sau reședință. Se va permite organizarea de procesiuni și sau pelerinaje religioase numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.

– Crearea de posibilități în așa fel încât competițiile sportive să se poate desfășura în România cu participarea spectatorilor doar ca evenimente test sau pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru cele care au avut Covid-19 în ultimele 90 de zile sau a persoanelor care prezintă rezultatul unui test PCR negativ, făcut în ultimele 72 de ore, sau testului antigen, care să nu aibă mai mult de 24 de ore și să fie efectuat de cineva autorizat.

– Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și / sau concerte să se poată desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului doar ca evenimente test sau pilot, după aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru cele care au avut Covid-19 în ultimele 90 de zile sau a persoanelor care prezintă rezultatul unui test PCR negativ, făcut în ultimele 72 de ore, sau testului antigen, care să nu aibă mai mult de 24 de ore și să fie efectuat de cineva autorizat.

Rămân în vigoare: obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice închise și deschise, la locul de muncă, în spațiile comerciale și în mijloacele de transport în comun, interzicerea reuniunilor prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri în spații deschise și închise (publice și private), interzicerea deplasărilor în afara locuinței în intervalul orar 22.00 – 05.00 sau 20.00 – 05.00 în week-end dacă incidența este peste 4 și pe toată durata săptămânii dacă incidența este peste 7,5 (cu câteva excepții și doar pe bază de declarație pe propria răspundere sau adeverință eliberată de angajator), interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci, magazine deschise până la ora 21.00 sau până la ora 18.00 în week-end dacă incidența este peste 4 și pe toată durata săptămânii dacă incidența este peste 7,5.

Anul trecut, România s-a aflat în stare de urgență în perioada 16 martie – 14 mai, iar din 15 mai 2020 până în prezent – în stare de alertă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS