Social

Stațiunea Băile Figa, pregătită să primească turiști din acest sfârșit de săptămână

Băile Figa își deschid porțile, sâmbătă, 10 iunie, pentru noul sezon estival 2023. Turiștii vor avea acces atât la facilitățile exterioare: bazine de înot, tobogane, locuri de joacă, cât și la cele din interiorul Centrului Legacy.

”De facilitățile din Centrul Legacy s-au bucurat deja peste 20.000 de utilizatori din decembrie 2022 până în luna mai a.c. Stațiunea Băile Figa a devenit un magnet pentru turiști și ne bucurăm. Oamenii chiar găsesc aici cea mai bună ofertă turistică de care să beneficieze și adulții, și copiii, și adolescenții. Avem deja și locul de joacă amenajat, poate fi utilizat gratuit chiar și noaptea fiindcă este iluminat de un copac inteligent care își acumulează ziua energia, iar noaptea luminează într-o culoare aparte”, a spus primarul din Beclean, Nicolae Moldovan, care a anunțat că în curând, va fi deschis și un amfiteatru în aer liber unde în fiecare sâmbătă se vor organiza spectacole.

Copiii cu vârste până la 7 ani au acces gratuit, iar adulții plătesc o taxă de intrare de 30 de lei în week-end și de 20 de lei în timpul săptămânii. Toți cei care achită taxă de intrare primesc gratuit și șezlongul.

De luni până vineri, pensionarii constituiți în organizații pot intra gratuit în parcul balnear având de achitat doar taxa de șezlong de 2 lei, taxă care le este percepută lor pentru o mai bună monitorizare a celor care intră gratuit.

”Cel mai mare tobogan din România este aici, la Băile Figa, și figurează în top 10 tobogane care oferă adrenalină celor ce îl utilizează. Din acest an sunt deschise terase noi, sunt peste 30 în total. În caz de vreme mai puțin frumoasă se poate folosi Centrul Legacy cu tot ce are: pistă de bowling, sală de fitness, șah, tenis, trei saline, saune”, a mai spus Nicolae Moldovan.

Intrarea în Centrul Legacy costă 60 de lei/zi pentru adulți și 30 de lei pentru copii.

Până la finalul lunii iunie sau cel mai târziu în luna iulie, va fi deschis și Centrul social de zi, un centru de recuperare medicală în care vor funcționa 24 de cabinete cu medici și asistenți.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.