Politică

Stelian Dolha: Irigaţiile, problemă naţională de grad zero

Candidatul USL în Colegiul 4 Camera Deputaţilor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Stelian Dolha, a precizat într-un comunicat că situaţia alarmantă în care se găsesc fermierii din Bistriţa-Năsăud, dintre care unii au pierdut anul acesta întreaga recoltă în urma secetei, l-a determinat să pună la punct un set de politici agrare.

”Seceta a compromis anul acesta numai în Bistriţa-Năsăud o sută de mii de hectare de terenuri agricole, păşuni şi livezi, iar la nivel naţional situaţia poate fi calificată pe drept cuvânt drept dezastruoasă. Agricultura românească va trebui să facă faţă şi în anii care vin unui asemenea flagel, după transformările climatice la care suntem supuşi şi deşertificarea accentuată, iar găsirea unei soluţiile urgente impune transformarea chestiunii irigaţiilor în problemă naţională de grad zero.

Situaţia alarmantă în care se găsesc agricultorii şi fermierii din Bistriţa-Năsăud, dintre care unii au pierdut anul acesta întreaga recoltă ca urmare a secetei, m-a determinat să pun la punct, alături de specialişti în agricultură,  un set de politici agrare pentru care doresc să militez odată cu alegerea în Parlamentul României. Am decis să intru în Comisia pentru Agricultură şi Silvicultură a Camerei Depuţilor, calitate din care voi putea contribui activ la implementarea  acestei politici agrare ferme şi a unui pachet de măsuri menit să revitalizeze greu încercatul sector agricol şi zootehnic.

Câteva soluţii pentru sisteme de irigaţii în Bistriţa-Năsăud.

Consultările cu specialiştii din agricultură şi cu cei în îmbunătăţirile funciare mi-au indicat mai multe soluţii de amenajare de minisisteme de irigaţii care se pretează condiţiilor din Bistriţa-Năsăud. Cea mai simplă şi ieftină dintre acestea este fezabilă în zonele aflate în apropierea cursurilor de apă cu debit mare permanent. Aici achiziţionarea unor motopompe de mici dimensiuni ar acoperi nevoile unei gospodării individuale.

Pentru zonele de câmpie, soluţia identificată de specialişti, ceva mai complexă, constă în forarea unor puţuri, bazine colectoare şi sute de metri de conducte, pe modelul celor existente înainte de 1989 şi distruse ulterior. Aceasta ar implica intervenţia administraţiilor locale şi a asociaţiilor de producatori, date fiind atât costurile, cât şi aria de deservire a sistemelor de irigaţii.

Toate sistemele însă, indiferent de metoda care se pretează fiecărui caz în parte, impun o politică naţională de subvenţionare a sistemelor de irigaţii, cu procente care să meargă chiar până la 70 -80 % din costuri”

26 comentarii

  • Motopompele consumă combustibil cu acciză, o rețea electrică stradală nouă, în oraș este plătită de beneficiar, pe câmpie unde sunt necesari km de rețele electrice pentru pompe, cine le plătește. Rezolvări punctuale la probleme vechi de când lumea, denotă lipsa unor proiecte de interes național, sau în cel mai bun caz necunoașterea acestor.

  • PARADOXURI…… dolha vrea sa sensibilizeze taranii…. irigatiile sunt o problema nationala…..dolha s-a inspirat din platforma unor colegi de partid din alte judete unde exista irigatii …….in bistrita nasaud nu exista irigatii in agricultura……SI O ULTIMA INTREBARE…..domnule dolha…..VREAU NUMELE SI ADRESA UNUI SINGUR TARAN / FERMIER DIN BN CARE A PIERDUT INTREAGA PRODUCTIE IN 2012 DIN AGRICULTURA….. daca se confirma te votez si-ti fac campanie gratis de acum inca 50 de ani…..

  • Mai, ce de specialisti in agricultura avem pe aici. N-am eu chef sa apar USL-isti pe aici, dar BN a avut irigatii, sa stiti de la mine,om batran. Se vede ca sunteti mai tinerei, de nu stiti asta. Era o intreprindere de stat , IEELIF(imbunatatiri funciare, etc) ii spunea. Si au construit baietii astia irigatii cu puturi pe campie, pe la Uriu, erau si in Reteag, sisteme in toata regula. S-au distrus toate dupa 89, cand si=a luat tot omul pamantul si a ingropat canalele , ori le-a dus la fier vechi. Mai exista inca oameni care stiu ce vorbesc aici

    • Da asa e! Bistrita Nasaud avea IEEELIF ertc. dar aia se ocupau mai mult de desecari si redare in circuitul agricol a unor suprafete. Canale de irigatii unde sunt? Ce spune „sus-pusul ” dumneavoastra „microsisteme” de irigatii format dintr-o motopompa si o conduta e de rasul curcilor! Aceste „micrositeme” se gasesc in piata rusilor! Si domnule „vesel” ca fiemier nu sunteti, credeti ca in judet la noi e rentabila agricultura irigata?

  • Mai documentati-va, inteligentilor, daca tot va credeti mari experti in toate cele. B-N a avut irigatii inainte de 1989 pe cate 50 chiar 100 de hectare pentru fermele legumicole, cu retele de conducte, etc. Le-au facut cei de la Imbunatatiri Funciare, aveau sediu undeva pe Zorilor, cred mai exista inca niste functionari pe acolo, pot sa va explice mai multe. Mergeau struna irigatiile astea, dar s-au dus naibii dupa ce si-au luat toti pamanturile inapoi…

    • Va rog frumos sa-mi spuneti in judet la noi care e cea mai mare ferma legumicola ca si suprafata? E rentabil in BN sa faci legumicultura? Nu degeaba s-au facut harti cu impartirea tarii pe culturi RECOMaNDATE de adevaratii specialisti. (str. Zefirului-se ocupa doar de harti, dau avize de scoatere din circuitul agricol ce au introdus tot ei pe vremea lui ceausescu)

  • Aghiotantule trist, eu zic sa lasam toate terenurile in paragina, poate asa te simti tu mai bine..cat despre aia cu motopompa a dat omul o solutie- doua, ca una e pentru o familie cu doua petece de pamant si alta cand e vorba de oameni care vor sa se asocieze si atunci e nevoie de conducte cu statie de pompare, etc. Daca se gasesc solutii de subventionare si pt alea din Baragan si pentru astea mici si mijlocii de pe campia din BN foarte bine..

    • poi noi de asta avem nevoie in guvern????????????????? de oameni care sa ne ofere solutii ce se gasesc in piata rusilor????????????????

    • nu sunt contre…..de ce trebuie sa ne lasam pacaliti de toti uselistii sau pedelistii care au bagat degetul in priza si au simtit sinusoida la cei doi neuroni si…..hopa si ei in parlament!!!!! unde e intelepciunea de altadata a ….. parlamentarilor? acum totul se reduce la….minciuna!

  • În unele din localitățile rurale ale județului nostru s-a introdus apa curentă și canalizare. Când țăranul român va primi factura de apă și canal și va vedea că plătește și apa de ploaie, cum ar mai putea visa la irigații.

  • Domnule Safriuc propuneti dvs niste solutii care sa vi se para viabile, ca doar asa sa faci pe Gica cel contra( cel e pt cacofonie) ma gandesc ca nu merge, Asa suntem noi romanii: stam si mustacim: asta nu se poate, asta nu merge, haideti sa stam cu ochii in sus si sa ne rugam sa se ude pamantul singur, dar nu cumva sa ploua…

  • Dragi comentatori, trebuie sa recunoasteti ca era candva si sistem de irigatie care a fost pradat si furat de catre foarte multi dintre cei care, astazi, se plang ca au nevoie de apa pentru irigatii si nu au… Astia suntem noi…nu suntem capabili sa construim dar suntem foarte capabili sa distrugem…..

    • Cine a costruit instalațile de irigat de care te faci responsabil că le-ai distrus? ” Astia suntem noi” cine sunteți voi?

  • Cui să propun stimate domn, cine ia în seamă solicitările alegătorului, ce instituție din acest sistem bolnav urmărește dorințele cetățeanului. Înainte de-a propune subvenții la irigații în județul nostru ar fi fost utilă o analiză a costurilor apei în această zonă. Avem una dintre cele ai mari acumulări de apă raportată la numărul populației, construită pe vremea împușcatului și cele mai mari costuri ale apei din țară, puse în aceste vremuri.
    Iar cât privește afirmația că ” așa suntem noi romanii” o poți limita la cercul tău de prieteni gata să înghită orice gogoașă și să lingușească cu slugărnicie un eventual parlamentar.
    Români sunt vrednici, loiali țări lor, răbdători și gata de orice sacrificiu, dar care au parte de cea mai slabă clasă politică.
    Stelian Dolha este singurul parlamentar pe care l-aș vota, dar nu fac parte din colegiul unde candidează, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i accept necondiționat propuneri de subvenții irealizabile și afirmații ”Nu se poate face nimic fără politică” (http://www.timponline.ro/stelian-dolha-un-om-care-vrea-sa-ajunga-intr-o-demnitate-publica-ar-trebui-sa-stie-ce-inseamna-sa-dai-salarii-oamenilor/)

    • dezvoltati, ce nu va convine la afirmatia respectiva ?
      ok, poate ” ..in Romania”.
      Sau in Romania nu se poate face nimic cu politica ??
      😀

    • Dragă oaspetele întrebi ce mie nu îmi convine. În primul rând politica prezentă nefiresc între relaţiile dintre oameni, stimate oaspete îţi fură identitate, te temi să semnezi cu numele real, vorbeşti de după colţ. Fără demnitate, onoare şi credinţa că binele doar noi îl putem face, pentru noi şi copiilor noştri. Politica, cea mai gravă plagă a societăţii noastre, rămâne singura posibilitate de aduce speranţa de normalitate. Dar aceasta se poate întâmpla doar dacă omul politic încetează a se crede suveran iar acest titlu să-l recunoască cetăţeanului alegător.

    • Inteleg aluzia, dar sincer consider ca va indepartati vertiginos de raspunsul la intrebarea mea, iar mai apoi va contraziceti.
      In sfarsit, va dati seama ca nu politica e rea, ci oamenii care o fac. Ma rog, majoritatea lor.

    • Cel care se îndepărtează sunteţi dumneavoastră, mâine a să aveţi alt nume. Eu nu am avut intenţia să răspund iterogatoriului dumneavoastră, orice aş răspunde tot nu poţi înţelege, de vreme ce încă nu şti cum vă numiţi. E bine să fi musafir, dar vine o vreme să fi şi gazdă, iar atunci trebuie să gândeşti cu propriul cap.

    • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
      ART. 1 ……..
      (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
      Oaspete iubitor al politici atunci când vrei să fi doi în unu se chemă că esti hermafrodit, sau mai pe înţeles fătălău. Dacă nici aşa nu înţelegi, nu aş vrea să vină vremea ca medicii să te trateze după carnetul de partid.

  • Domnul Dolha afirma că Ungaria oferă agricultorului apă pentru irigat la prețul de 1/10 din prețul oferit la noi. O subvenție de 80% ar face apa de irigat să fie la preț dublu, pe aceiși piață de desfacere a bunurilor agricole.

  • hopa ca a intervenit domnul dolha sa se apere! domnule dolha, chiar nu vedeti abureala din amaratele astea????? macar aia de la pedele nu manca usturoi!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.