Candidatul Alianței PNL USR PLUS la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a stat de vorbă cu localnicii din comunele Rodna și Șanț care i-au spus că sunt ”sătui de promisiunile neonorate ale primarilor PSD”, unele dintre acestea având legătură directă cu inundațiile din luna iunie.
”Ne aflăm în plină perioadă de pre-campanie Am decis că este oportun să mă deplasez în județ, pentru ca alături de candidații PNL la funcția de primar, să aflăm care sunt problemele pe care le întâmpină oamenii, dorindu-mi să găsim cât mai repede soluții viabile pentru rezolvarea lor.
Majoritatea celor care ne-au împărtășit nemulțumirile, adunate de-a lungul anilor, atât la Rodna cât și la Șanț, ne-au comunicat că sunt sătui de promisiunile neonorate ale primarilor PSD. Își doresc o SCHIMBARE, au nevoie de OAMENI de cuvânt, în fruntea comunităților lor.
În urma inundațiilor, la Rodna guvernul PNL a alocat 3,6 milioane de lei, iar la Șanț 56.000 lei. Mă așteptam să văd drumuri, poduri sau podețe reabilitate, dar nu se vede, că s-ar fi făcut ceva în acest sens. Nu știu încă, ce au făcut cu banii primiți de la guvern. Ori, nu putem vorbi despre un județ atractiv din punct de vedere turistic, dacă nu avem măcar drumuri si șanțuri în aceste zone, de altfel, foarte frumoase ale județului Bistrița-Năsăud. Este trist că am găsit foarte multe gospodării și familii rămase in urma inundațiilor, până astăzi fără ajutor”, a scris Dolha pe Facebook.
El a mers și în comuna Șieu: ”Cei cu care ne-am întâlnit în târgul de la Șieu ne-au spus că își doresc o administrație receptivă la nevoile oamenilor, își doresc în funcții oameni dedicați, implicați și transparență atunci când se cheltuie bugete și se iau decizii care-i privesc. Ne-au mai spus că s-au săturat de minciună și că simt că alegerile locale vor aduce schimbarea mult așteptată și în administrația din Bistrița-Năsăud”.
La Rodna verifică cineva în ce condiții s-a atribuit contractul de proiectare a zisei săli de nunți și cum s-au făcut jocurile acolo ?
Este vreo legătură între omul de casă al primarului care îl conziliază – adesea păgubos, ca și pe szabo din Șanț, pe care l-a pierdut pe drum – și atribuirea respectivă ?
Întrebăm, pentru că credem că avem dreptul să știm, în calitate de cetățeni și contribuabili ai comunei.
Verifică cineva ? (N-are curaju’)