Casa Cărţii „Nicolae Steinhardt” a devenit pentru câteva ore locul de întâlnire al simpatizanţilor monarhiei, care au venit să îl întâlnească pe scriitorul Stelian Tănase, autor, împreună cu Elena Vijulie, al cărţii „Dinastia”, apărută încă din timpul vieţii Majestăţii Sale Regele Mihai I.
Despre cartea „Dinastia”, care prezintă istoria celor patru regi ai României: Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I, a vorbit criticul de artă Oliv Mircea, fost coleg de facultate cu Stelian Tănase, în timp ce despre romanul „Nocturnă cu vampir Opus 1”, altă carte lansată marţi la Bistriţa, a vorbit scriitorul Virgil Raţiu.
La rândul lui Stelian Tănase a relatat câteva episoade din existenţa sa în care a devenit monarhist şi a explicat apoi cum a apărut cartea „Dinastia”.
„La mijlocul anilor 2000 eram iritat de ideea că publicul larg nu ştia că exista un rege, că ne putem organia şi altfel. Discutând cu Regele, i-am fost apropiat, m-am bucurat de această relaţie şi nu m-am săturat vreodată, dar şi cu oameni apropiaţi, am convenit că trebuie făcut ceva pentru a se depăşi mediile elitiste unde se vorbeşte despre monarhie, să încercăm o străpungere către publicul larg. Ideea mea a fost că trebuie făcut un serial de televiziune fiindcă la televizor se uită toată lumea. Am scris un serial pentru televiziune, nu mi-am imaginat că poate fi produs în România, nu vream să-l dau oricărei televiziuni. Era o poveste curată, fără vreun gând în spate. Am dat scenariul Regelui. L-a citit destul de repede. În afara unor observaţii pe care le-a făcut cu stiloul pe manuscris din partea de final, nu au fost alte observaţii. Eu am înţeles că e de acord cu această versiune, eu aş fi vrut să fie oficială, nu doar scenariul cuiva care scrie păreri, vream să am girul Regelui. S-a întâmplat ca Regele să-i spună cuiva care avea sentimente monarhiste şi resurse financiare suficiente, l-aţi văzut adesea lângă Rege în diverse imagini, iar omul destul de vanitos, nu mai trăieşte din păcate, a fost de acord să finanţeze serialul. A început lucru, Arhive, Jilava. Serialul este pe Youtube. L-am pus acum vreo două luni. Filmul s-a făcut, deşi s-a lucrat greu. Filmul s-a terminat, cu DVD-ul am fost la TVR la Tudor Giurgiu, s-a dat şi la tv. Poate că între timp s-a şi uitat. Acest sentiment m-a îndemnat la zece ani după să pună textul citit în off într-o carte. Ea poate citită copiilor, poate fi luată din raft şi consultată”, a spus Stelian Tănase.
El a amintit că a mai fost la Bistriţa în anii 80 împreună cu Alexandru Paleologu şi Sorin Dumitrescu, fiind invitat de artiştii din oraş, apoi a revenit în anii 90 când făcea parte din Partidul Alianţei Civice (PAC) şi se străduia să înfiinţeze filiale în Ardeal împreună cu Petre Mihai Băcanu.
El a anunţat că, „Dinastia”, care a avut un succes teribil mai ales după moartea Majestăţii Sale Regele, va fi urmată de o nouă carte ce rezultă dintr-un interviu făcut cu Mihai I , dar pe care au convenit amândoi să nu îl publice decât după moartea sa. Cartea respectivă va apărea spre sfârşitul anului şi, cel mai probabil, autorul va reveni să o lanseze şi la Bistriţa.
Adaugă comentariu