Cultură

Știința atrage tinerii ca un magnet, la Noaptea Cercetătorilor Europeni

”Noaptea Cercetătorilor Europeni”, eveniment organizat de Extensia Bistrița a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, a adunat mulți copii și tineri interesați de robotică, de firmele din județ care fac cercetare și inovare, dar și de munca volunatrilor din ONG-uri.

Extensiile universităților ”Babeș-Bolyai” și Tehnică din Cluj-Napoca, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bstrița, Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, companiile ICPE, Teraplast, Leoni, RAAL, Comelf și Sanovil, ONG-uri precum ”Harta Verde România”, dar și echipele de robotică de la liceele din Bistrița au amenajat standuri atractive și le-au oferit celor interesați informații despre activitatea lor.

Noaptea Cercetătorilor Europeni este un program presupune să atragem tinerii, să îi informăm despre importanța cunoașterii, despre cum cercetarea și inovarea ne influențează viața de zi cu zi și, nu în ultimul rând, să îi încurajăm să îmbrățișeze această carieră”, a spus dr. Irina Raboșapca, șef lucrări la Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj, Facultatea de Geografie, Extensia Universitară Bistrița, amfitrionul manifestării care a avut invitați chiar și din Guvern.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a fost prezent la deschiderea ”Nopții Cercetătorilor Europeni” și a amintit cu această ocazie despre faptul că, după 20 de ani, a fost schimbată Legea cercetătorului, ocazie cu care au fost echivalate atât veniturile, cât și gradele cu cele didactice universitare. El a vorbit și despre lansarea unui proiect de 320 de milioane de euro care vizează cercetarea în centre de excelență, unde universitățile, împreună cu mediul privat și cu institutele de cercetare, vor colabora pentru a produce patente pentru piață.

De asemenea, Bogdan Ivan a anunțat că se vor acorda bursele de cercetare Ștefan Odobleja a câte 13.000 de euro pentru fiecare student eminent, și Bursele Carol I pentru elevii foarte buni din România care își doresc să urmeze o carieră în cercetare între 6000 și 12.000 de euro.

”Sunt câteva elemente care dau un semnal puternic pentru tinerii din România care vor să facă cercetare, care cred că adevărata plus valoare este dată de oamenii educați, de oamenii care știu să lucreze împreună și să schimbe lumea. De ce nu, poate un viitor Elon Musk pornește de la Bistrița, de la Beclean, de la Năsăud, pentru că, odată cu avansul tehnologiei, suntem pe harta importantă a lumii. România are deja bază pentru AI și am pus bazele primului instituit de cercetare în AI din întreaga Europă Centrală și de Est la Cluj, la Universitatea Tehnică, și mă bucur că putem susține, iar când vorbim de tehnologii cuantice, în România pregătim un alt hub. Până la începutul anului viitor, România va avea acces la tehnologie de quantum computing direct din țara noastră”, a spus ministrul Bogdan Ivan.

S-au mai adresat celor prezenți vicepreședintele Consiliului Județean, Camelia Tabără, inspectorul școlar general Cristian Nicula și primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan: ”Mi-am dorit să ajung cercetător și m-am pregătit pentru asta, dar viața m-a dus în altă direcție, iar vreme de 25 de ani am cercetat administrația. Cred că am descoperit multe lucruri interesate, iar acum am curiozitatea să cercetez un domeniu nou (legislativ, el fiind candidat la un fotoliu de senator -n.r.). Cred că frumusețea cercetării este să explorăm lucruri noi, provocatoare. Îi provoc pe toți tinerii să exploreze domenii noi și să aducă plus valoare prin implicare și cercetare”, care i-a felicitat pe cei care au organizat evenimente similare și în județ, inclusiv la Beclean.

Aceasta este a patra ediție a ”Nopții Cercetătorilor Europeni”, organizată de Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, la Bistrița.

2 comentarii

  • În fruntea cercetătorilor din România se află, nimeni altul decât Bogdănel, viclean copil de casă, ce împle cupele cu vin, mesenilor la masă.
    Bistrița, România și Europa au de ce să fie mândre! Sunt convins că tineri aduși la eveniment de activiștii de partid din Inspectorat, școli și extensii universitare, au putut să tragă singuri concluziile cu privire la tehnologia cuantică care l-a propulsat pe actualul ministru pe cele mai înalte culmi și la șansele lor de a reuși în România prin eforturi proprii, studii serioase și muncă cinstită.
    Noapte bună!

    9
    3
  • Clasic PSD , se înființează la orice eveniment, cu pozatul după ei, și fac campanie deșănțat peste tot. Iar când îl auzi vorbind și lăudându-se pe Dottore Ivan, crezi ca România e Sillicon Valley ! Penibil, jenant, acei tineri au nevoie de educație și îndrumare profesională, nu discursuri politicianiste. La Bistrița se poate orice ! Vinovați sunt și organizatorii ca acceptă imixtiunile politice , dar obedienți sunt peste tot!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.